Impresii din vacanta
Bine v-am regasit pe toti, speram sanatosi!
Noi ne intoarcem azi dintr-o vacanta pe care ne-am dorit-o atat de mult toti trei!
Inceputul ei a fost unul deosebit, unii dintre voi deja stiti ca ne-am intalnit, pentru prima oara, cu Raluca si familia ei minunata. Sunt extrem de fericita ca am avut prilejul acesta, singurul nostru regret este ca intalnirea nu a fost de lunga durata, iar din cauza alergatului dupa cei mici, am apucat sa stam in povesti doar pe fuga. Dar, ce e mai important…i-am cunoscut pe Cati si pe S., care sunt adorabili si am avut parte si de o locatieextrem de linistita, aparte si care ni s-a potrivit manusa! Concluzia la care am ajuns noi, fetele, este aceea ca nu ne-am inselat deloc in privinta felului in care ne percepeam unii, pe altii: Cati e in realitate exact cum mi-am imaginat-o, dulce ca mierea, jucausa si cuminte cum nu mi-am imaginat ca poate fi un copilas, S. e exact cum il descrie Raluca (Baietelul de argint viu, care l-a luat pe “De tze?” in brate), Raluca este ca o raza de soare, in preajma careia te incalzesti si pe timp de ger, iar Dani este taticul simpatic si mereu pus pe glume, calm, dar care se descurca in orice situatie, fara sa intre in panica.
M. a fost mai fericita decat am vazut-o vreodata, nu l-a lasat pe S. de manuta, pe Cati o adora pur si simplu si se inghesuia nevoie mare la impins caruciorul ei, iar felul minunat in care a interactionat cu toti oamenii in acele zile ne-a uimit din cale afara!
In lispa de nisip, cei mici au fost fantastic de inventivi, au folosit firele de iarba pentru a “modela” briose, turnulete si placintute!
Mie mi-a fost dat sa mai am parte de o bucurie imensa, stiti cat de mult imi place modelatul…am primit o lectie de modelat in lut!!! A fost o experienta unica, pe care o voi pastra pe interiorul palmelor si in varful degetelor toata viata.
Au fost zile frumoase, care mi-au dat un imbold nemaipomenit pentru toata perioada care a urmat!
M. s-a bucurat de o pauza pe care simteam ca trebuie sa o ia, pauza in care a facut tot ce si-a dorit, dar spre marea mea bucurie, a si cerut sa revada lectii vechi (a parcurs impreuna cu tati toate lectiile cu cicluri evolutive, a repetat numere, literele, au facut impreuna memory games, ne-am jucat, am cantat, dar cel mai mult ne-am uitat la desene animate, in toate limbile posibile si imposibile). Culmea este ca exact in dimineata aceasta citeam cum ca celor mici le face bine o luna de “deschooling” pe an, care in cazul nostru vad ca a facut mult bine (atentie: a nu se citi “unschooling”, care e de fapt tot un homeschooling, dar poarta numele acesta pentru simplul fapt ca nu respecta o programa scolara). Iar mami a tesut…idei la greu! Mi-am acordat aceasta perioada de pauza pentru a citi, pentru a ma informa, pentru a cauta materiale de care stiu ca voi avea mare nevoie pentru a trece la o noua etapa in educatia M-ei.
Obiective principale pentru lunile urmatoare devin: sa invatam sa citim in limba romana, sa pasim pe taramul geografiei, mai profund pe cel al artei (muzica si pictura), botanicii si zoologiei si sa nu uitam sa facem calcule simple (adunare si scadere).
Spor in toate si voua!
12 Comments
Adina
Bine ati revenit!!!
Camelia Vida-Rațiu
Multumim din suflet, Adina! Sa fie intr-un ceas bun!
Anonim
Multumim pentru cuvintele atat de frumoase, Camelia- m-am intors si eu un pic in timp, in vacanta! Ce frumosi sunt M. si S. impreuna!
Camelia Vida-Rațiu
Da, Raluca, sunt superbi impreuna! Si pentru mine emotia revenirii a fost insutita de emotia amintirilor!
Va imbratisam cu drag!
Roxana
Ce placere sa va citim dupa atata timp 🙂 Ne-a fost dor de voi! 🙂 Ma bucur ca ati avut parte de o vacanta reusita!
Anonim
Ne bucuram ca ati revenit ! ne-a fost dor de voi!
Abia astept sa vad ce ai "planuit" in tot acest timp.
Vacanta voastra (momentele impartasite cu noi) a fost minunata…la fel si intalnirea cu Raluca si familia ei…
Imi place nou look al blogului….:)
Sa reusesti in tot ceea ce ti-ai propus sa faci cu M.! 🙂
cu drag, Coca
Camelia Vida-Rațiu
Multumim din suflet, Roxana! Cuvintele tale insemna mult pentru mine. Va imbratisam cu mult drag!
Camelia Vida-Rațiu
Multumim mult, Coca!
Si noua ne-a fost dor de voi toti!
Da, momentele astea merita totul, asa e…
Multumim pentru urari, sa aveti si voi spor in toate, va pupicam mult, mult!!!
valentina
Bine ati revenit!
Se pare ca v-a priit vacanta si v-ati intors cu forte proaspete. 🙂
Camelia Vida-Rațiu
Multumim din suflet, Valentina!!!
Alina
Bine ati revenit Cami, ne-a fost tare dor de voi. Mult mult succes si spor in noul an 🙂 E super dragut blogul in noul look!
Camelia Vida-Rațiu
Bina v-am regasit si pe voi, Alina!
Imi era atat de dor de feedbackul tau, care pentru mine conteaza enorm!
Multumesc, multumesc, muultumesc!