Din experientele noastre

„Mic atelier de creație” își închide ușile

Dragii noștri, înainte de a face urările de Crăciun, vă aduc la cunoștință faptul că, începând de azi, nu voi mai scrie pe blog. Este o decizie pe care o întorc pe toate părțile de mai multe luni de zile și pe care astăzi simt că o pot lua. Vreau să cred că azi a fost ultima oară când am plâns și am fost jignită de către un om ce a avut tangență cu blogul meu. 

Vreau să încep anul 2016 altfel, în liniște și echilibrată emoțional.

Undeva, pe parcurs, s-a petrecut un eveniment ce m-a marcat extrem de tare – acela a fost momentul care mi-a prăbușit convingerile și care m-a făcut să mă gândesc tot mai serios la întreruperea acestei activități.

Deocamdată, ferestrele blogului rămân deschise, asta însemnând că nu îl suspend, deci articolele din trecut pot fi citite în continuare, dar articole noi nu voi mai publica aici.

Voi mai face unele recomandări de carte pe pagina de Facebook a blogului, voi continua să răspund, cu drag, la întrebări și să vă ajut acolo unde pot, însă nu voi mai scrie aici.

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care m-ați citit și urmărit în cei aproape 4 ani de activitate. A fost un drum greu, cu multă muncă, prietenii frumoase, cu dezamăgiri, în fond, cu experiențe de tot soiul…

Aș aprecia tare mult dacă nu mi-ați adresa întrebări cu privire la de această decizie (știu că mă veți înțelege, așa cum ați mai făcut-o și cu alte ocazii). 

Vă îmbrățișez cu mult drag, vă doresc un Crăciun liniștit, frumos din cale-afară, multă liniște și, nu în ultimul rând, copii sănătoși!

Un 2016 de vis să aveți!

37 Comments

  • Unknown

    Draga Camelia,
    Imi pare rau pentru orice ti s-a intamplat si ti-a provocat durere. Iti inteleg decizia si te sustin. Iti doresc sa ai de acum incolo ani plini de pace, realizari pe toate planurile, sa fii respectata si apreciata pentru ceea ce esti si munca ta sa fie rasplatita cu adevarat.
    Regret ca tocmai unui om ca tine i se intampla lucruri dureroase.
    Si iti doresc din toata inima sa existe pe lumea asta modalitati si locuri in care sa fii apreciata la adevarata valoare, atat tu, cat si fetita ta si intreaga ta familie.
    Avem dreptul sa alegem in ce punem suflet si in ce nu mai punem.
    Avem dreptul sa alegem daca ceva mai merita sau nu.
    Fie ca orice vis si proiect pe care il ai acum sau il vei avea curand sa prinda radacini acolo unde poate inflori cel mai bine.
    Te imbratisez cu drag!
    Andrea

  • madi

    iti doresc mult succes cu orice alt proiect (public sau nu) vei incepe.
    Te rog, insa, mult, sa nu suspenzi blogul. Sterge postarile care nu te-ai simti confortabil sa fie publice, dar lasa-le pe cele din care nu te deranjeaza sa se inspire si altii.
    Nu am fost activa pe blogul tau, dar te-am urmarit cu drag.

  • Unknown

    Multumesc pentru toate sursele de inspiratie frumoase pe care ni le-ai oferit si care ne-au ajutat sa ne dezvoltam pe mine in primul rand si la randul sau pe ea, pe prima noastra comoara, M..si asa cum ii vor folosi si celei de a doua comori , el P. Linistea sufleteasca este cea care ne face fericiti si sa stim sa zambim….se inchide o poarta, se vor deschide altele. MULTUMIM

  • Roxana

    Cu gandul si sufletul am fost mereu alaturi de tine, chiar daca in ultima jumatate de an nu am prea dat semne, motivele au fost multe, oarecum asemanatoare cu ale tale. Am preferat sa stau in umbra.
    Esti un suflet minunat, draga Camelia! Te apreciez enorm si esti un model pentru mine! Nu exista cuvinte sa-ti pot spune cat de mult m-a ajutat si ma ajuta blogul tau (pentru ca ma reintorc mereu si mereu in casuta ta virtuala) in educarea copiilor mei. Iti multumesc pentru fiecare postare, pentru recomandarile facute, dar in primul rand iti multumesc pentru sansa de a te cunoaste pe tine si familia ta! Ma simt onorata! Iti doresc pace multa si sa te inconjuri doar de oameni frumosi la suflet. Sarbatori fericite cu dragoste, sanatate si veselie! <3

  • Machete Didactice

    Fie ca toate gândurile bune răspândite de tine cu atâta dărnicie, să se întoarcă însutit asupra ta. Asupra voastră.
    E trist ce se întâmplă dar dacă așa ai hotărât, decizia trebuie respectată. Sărbători cu tihnă și senin să aveți, oameni deosebiți!

  • Eca ☆

    Dragă Camelia,
    Nu îți pot spune ce rău îmi pare… Deși te urmăresc de puțin timp, blogul tău m-a atras foarte mult și pe tine te admir inimaginabil: ești o mămică excelentă și totdeauna dai sfaturi bune!

    Sărbători fericite și un an nou împlinit!
    ❤️ ECA ❤️

  • Unknown

    DRAGA CAMELIA ,DACA IMI PERMITI SA-TI SPUN ASA .IMI PARE FOARTE RAU PENTRU CE TI S-A INTAMPLAT SI IN ACELAS TIMP POT SA SPUN CA SUNT SOCATA.CU TOATE CA NU AM FACUT COMENTARII SAU APRECIERI PE MARGINEA POSTARILOR TALE ,TE URMARESC APROAPE DE LA INCEPUT.MI-AU PLACUT FOARTE MULT SI-MI VOR LIPSI.ERA DEJA APROAPE UN RITUAL CAND DESCHIDEAM CALCULATORUL ,PRIMA DATA SA VAD CE NOUTATI AU MAI APARUT.AI FOST INTOTDEAUNA FOARTE BINE DOCUMENTATA IAR ARTICOLELE TALE FOARTE LA OBIECT.NU-MI VINE SA CRED CA DE CATE ORI ESTE CEVA BUN SI FRUMOS TREBUIE SA SE TERMINE.IMI PARE FOARTE RAU.MI-AR FI PLACUT SA TE CUNOSC,DAR NU SE STIE NICIODATA UNDE SI CAND NE VOM INTALNI.TE APRECIEZ FOARTE MULT.FETITA TA ESTE FERICITA SA TE AIBA CA MAMA,IAR RELATIA DINTRE VOI ESTE UNA DEOSEBITA SI ACEST LUCRU S-A VAZUT INTOTDEAUNA.DE MULTE ORI M-AM INTREBAT CUM REUSESTI SA DAI DOVADA DE ATATA CALM.SUNTETI AMANDOUA DEOSEBITE.IMI VETI LIPSI.VA DORESC SA VA GASITI LINISTEA DE CARE AVETI NEVOIE,NASTEREA MANTUITORULUI SA VA GASEASCA ALATURI DE CEI PE CARE II IUBITI,IAR ANUL CARE VINE SA VA GASESCA SANATOSI CACI DACA ESTE SANATATE, RESTUL VIN DE LA SINE. NUMAI BINE!
    CU RESPECT CARMEN

  • Unknown

    "O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând-o în valuri uriașe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere și producând curenți care pătrundeau în adânc ca plugurile de oțel și smulgeau din loc viețuitoarele marine, crustacee și moluștele, purtându-le la zeci de metri de țărm.
    Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se și pornise, apa se domoli și se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii și mii de stele de mare. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie.
    Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo și echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
    Stelele de mare erau aproape nemișcate. Trăgeau să moară.
    În mulțime, ținut de mână de tatăl său, era și un copil care privea cu ochii plini de tristețe micuțele stele de mare. Cu toții se uitau și nimeni nu făcea nimic. Dintr-odată, copilul lăsă mâna tatălui său, își scoase încălțămintea și fugi pe plajă. Se aplecă și culese cu mânuțele sale trei steluțe de mare; apoi, luând-o la fugă, le duse în apă. După aceea, se întoarse înapoi și repetă fapta.
    De pe parapet, un om strigă spre el:
    – Dar ce faci, băiete?
    – Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.
    – Dar pe plaja asta sunt mii și mii de stele de mare: cu siguranță nu ai să poți să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poți schimba lucrurile!
    Copilul zâmbi, se aplecă iar și mai culese o stea de mare și aruncând-o în apă răspunse:
    – Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.
    Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, își scoase pantofii și șosetele și coborî și el pe plajă. Începu să adune stele de mare și să le arunce în apă. După alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sută, două sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Astfel fură salvate toate."
    Draga noastră, gestul băiețelului suntem unii pentru alții în momente în care umerii ne sunt plini de poveri! Gestul acestui băiețel ai fost tu pentru mulți, se cuvine a fi și noi pentru tine!
    Descurajări aflăm fiecare pe cale, însă ce s-ar face copiii noștri dacă ne-am lăsa cu desăvâșire biruiți de ele? Tu nu numai că ți-ai crescut cu nemăsurată grijă și căldură bulgărașul de lumină, ci ai adus daruri de neșters în adâncul multor familii, ce vor rămâne peste timp indiferent de valurile trecătoare și zornăitoare de acum.
    Menirea oricărui om se dăruiește educației este a privi fără oprire în zare, la binele copiilor mai presus de toate.
    Fundamentul acestui loc minunat de pe internet a fost și rămâne căutarea rădăcinilor celor autentice ale educației copiilor.
    Din acest loc au pornit, pornesc și vor mai porni multe cărări tăcute, neiubitoare de zgomot, către familii în care sălășluiește binele, firescul, simplitatea, bucuria.
    Îmi este imposibil de conceput să se fi curmat atât de absurd un fundament atât de firesc și sănătos precum site-ul tău.
    Întotdeauna vor exista contestatari pe care, de îi cercetezi în lăuntru, vei afla un zbucium care nu începe și nici nu se termină cu constestația pe care la un moment dat o afirmă.
    Putea-vom oare face un brâu din brațele noastre sincere, noi toți cei ce poposim adesea în căldura pe care ai strâns-o în acești 4 ani aproape, să te și să vă ocrotim cumva de acele persoane pline de zbucium în lăuntrul lor (indiferent de steagul ce-l poartă deasupra)?
    Calde și adânci doriri de bine,
    Noi toți cei ce știm și adâncurile descurajării dar și biruința nădejdilor de mai bine pentru copiii lumii acesteia

  • Artemiza Buibar

    Si mie imi pare rau….cu toate ca sunt printre cei nou-veniti! Blogul tau era ca o oaza pentru mine…intre atatea articole comerciale si de prost-gust! Ma bucur, insa, ca pot citi tot ce am pierdut pana acum!

  • Geo Mihalache

    Camelia, te pupam cu drag si iti respectam decizia. Inca am in Inbox marcat ca si necitit articolul tau din 15 decembrie cu recomandarile pe care imi propusesem sa i le iau si lui Vlad. Toate cele bune, Un Craciun cu pace si liniste si Un An Nou cu noi inceputuri!

  • Gia

    Un blog minunat si un om frumos ! am descoperit blogul tarziu dar de atunci il rasfoiesc cu mare bucurie in inima !
    Multumesc pentru articolele de pana acum si multumesc ca in continuare ma voi putea bucura de ele.
    Biblioteca baietelului meu este plina de carti recomandate de tine !
    Un an nou linistit !

  • Unknown

    Imi pare rau ! Ai fost si ramai un model pentru mine. Blogul tau minunat m-a ajutat foarte mult . Iti doresc numai bine tie si familiei tale . Un an nou fericit !

  • Unknown

    Eu te-as sfatui sa nu renunti. Din "egoism"… "Egoismul" multor mame care au gasit aici lucruri minunate. Nu am mai gasit bloguri cu atat de multe materiale, explicatii si surse de
    inspiratie. Aici am descoperit Montessori. A
    fost un punct de plecare. Apoi am participat la 2 ateliere si cu toate informatiile adunate lucrurile au inceput sa se lege. Fiecare
    postare a ta este extrem de interesanta. Parca am fi la un curs de terapie educationala. De ce sa renunti? E munca ta! Ai pus atat de mult suflet si ai investit atat de mult timp. Ar insemna sa dai satisfactie acelui "om" si sa privezi multi copii de inspiratia si implicarea ta. Tu decizi. Dar eu te-as sfatui sa nu renunti…

  • Leila

    Draga Camelia,te-am citit cu mare interes si cu drag desi am descoperit blog-ul tau doar de doua luni,dar in a este doua luni multe lucruri pe care le-am aflat de la tine le-am experimentat impreuna cu fetita mea si le-am impartasit si altor mamici,bunici dornice sa-si ajute copiii sa progreseze in ale scrisului si invatatului,in a descoperi lumea frumoasa din jurul lor.
    Articolele tale sunt scrise cu atata dragoste pentru copii si ai pus atata suflet si atat de mult din timpul tau pentru a impartasi celorlalti parinti interesati atatea lucruri minunate pentru educatia copiilor lor.
    Eu sunt medic neurolog de copii si in recomndarile pe care le fac in legatura cu stimularea copiilor mi-au fost de mare ajutor multe idei pe care le-am vazut la tine,recomandarile privind ghidurile Montessori-nu as fi aflat atat de repede ca au aparut si la noi daca nu ai fi fost tu si nu as fi putut sa le recomand mai departe parintilor.
    Cartile in engleza pe care le-ai prezentat sunt foarte frumoase si cred ca si fetitei mele ii vor placea mult.
    Povestile din padurea muzicala ii plac foarte mult si ei si verisoarei ei,le-au primit de la Mos Nicolae la recomandarea ta.
    Mi-a parut tare rau cand am aflat ca esti asa suparata si ca nu vei mai continua sa scrii.Cel care te-a suparat aduce un mare deserviciu copiilor in vremurile acestea in care putini oameni investesc atata timp si dragoste in educatia copiilor si in a le face o copilarie frumoasa.As vrea sa te urmaresc in continuare,mi-ar place sa stiu ca vom fi in continuare parinti pasionati de educarea copiilor lor asa cum am gasit pe blogul tau si nimeni nu are drptul sa ne raneasca sau sa ne jigneasca pentru asta.
    Camelia,va doresc sarbatori fericite si linistite si imi doresc foarte mult sa te citesc in continuare acolo unde vei dori tu sa scrii.

  • Unknown

    Draga mea, am plans cand am vazut ce decizie ai luat.De ce? Pentru ca blogul acesta ma facea sa ma simt si eu copil, avand o copilarie nefericita si descoperindu.ti blogul l am privit ca o mana cereasca pt copilasii mei si educatia pe care vreau sa le o ofer.si ma gandesc acum ca , pentru noi se va opri timpul , nu vom mai creste alaturi de minunatele si utilele tale postari.eu sunt atat de aiurita incat tu erai singura care ma ajuta sa gasesc ceva bun si util pt dezvoltarea copiilor mei.nu vreau sa intervin in decizia ta dar eu cred ca nu ar trebui sa i faci nimanui pe plac, sa te vada renuntand mai ales ca datorita blogului tau, atatia si atatia copii au crescut altfel de cum doreste societatea aceasta.gandeste te te rog si la noi cei care acem nevoie de tine si la faptul ca ar trebui sa invinga binele si frumosul nu rautatea.Te iubim Camelia draga, si pe micura d soara M si mai vrem sa intram in casuta voastra, ca tare ne a placut, nu ne lasati la poarta.
    Sanatate multaaaa, si un an nou cu decizii bune si fapte pline de iubire! ! 😉

  • Unknown

    Din pacate unor mame nu le pasa deloc de educatia copiilor lor si isi ocupa timpul cu a face rau altora.trist, cand sa fii mama e un sentiment unic si vrei sa faci tot ce e mai bun pentru copilul tau, si asta era pentru noi mic atelier de creatie, o parte din acel ,, tot ce e mai bun"si vreau sa ti spun ca eu si fiul meu ne rugam pt tine sa reevaluezi decizia si sa se schimbe pt ca tare iubim joaca voastra si parca fara voi nici nu mai stim sa ne jucam nici noi! 🙁

  • casuta gandurilor mele

    Imi pare ATAT DE RAU ! Of Doamne , atat de rau ! Cu tine si minunea ta , am invatat atat de multe despre frumos !! Sper sa se intample ceva bun , si sa te razgandesti ! Curaj Camelia ! Eu iti multumesc pentru tot ce faci si pentru tot frumosul adus in viata mea si a fetitei mele ! Va imbratisez cu mare , mare drag !

  • Unknown

    Imi pare rau sa aud asta, Camelia. Si eu tot intorc decizia de ceva vreme pe o parte si pe alta dar inca nu ma pot hotari. Online-ul nu mai e ce a fost odata si deja parca toata mizeria omenirii s-a revarsat peste el. Oricine poate scrie orice doreste la adapostul anonimatului, oameni care nici n-ar indrazni sa te priveasca in ochi in viata reala. Daca te pot vreodata ajuta sau sfatui cu ceva, nu ezita sa imi scrii. Si sa ne povestesti daca exista viata dupa blog 🙂 O imbratisare mare de la noi!

  • Agatha

    Felicitari pentru toata munca depusa si impartasita parintilor interesati in a ne educa copilasii altfel. Esti un model si o sursa de inspiratie pentru mine.Multumesc.
    Iti doresc sa iti gasesti linistea mult dorita!

  • Leisure Treasure

    Draga Camelia,
    Ma alatur celor care regreta inchiderea unui blog atat de minunat… Dar daca ceva ti-a putut aduce tristete in urma atator momente frumoase pe care ni le-ai daruit noua tuturor, inteleg si iti respect decizia. Nu am descoperit blogul de la inceput (din pacate), dar dupa ce am dat cu ochii de el, a fost imposibil sa nu fiu vrajita de toata frumusetea, puritatea, munca si dragostea pusa in fiecare articol. Stiu ca vei continua toate minunatiile pe care le-ai creat pentru micuta ta chiar daca noi nu le vom mai vedea. Faptul ca am avut onoarea sa traiesc o parte din ele prin acest blog, ramane o inspiratie pentru ce inseamna a fi parinte si educator. Multumesc ca ne-ai primit in 'atelierul vostru de creatie' si pentru tot ce ne-ai oferit. Mult succes in continuare!

  • Unknown

    Iti multumim ca lasi blogul deschis pentru a ne desfata ochii cu postarile tale anterioare. Ai fost mereu o sursa de inspiratie si multe din cartile noastre sunt recomandate de tine. Sunt carti atat de frumoase incat m-au inspirat ca mama si artist sa pornesc cu pasi marunti in a realiza si eu astfel de carti minunate. Chiar daca sunt acum la stadiul de 1% inceput si 99% vis mereu mi-am imaginat bucuria pe care as fi simtit-o sa vad intr-o buna zi o astfel de carte recomandata pe blogul tau.De la tine am invatat sa visez si de la tine as fi prins aripi. Imi pare rau ca acest lucru nu va fi fi posibil. Poate un an de pauza iti va oferi linistea cautata si te vom regasi cu drag undeva in viitor. Iti doresc tot binele din lume si fie ca visele noastre sa nu moara niciodata. Iti multumesc si pastrez speranta de a te revedea.
    Te imbratisez cu drag,
    Tilutza Utza

  • Unknown

    Tocmai acum cand am descoperit si eu blogul, ati incetat sa scrieti 🙁 Nu stiu cum se face ca oamenii pot sa jigneasca si sa raneasca gratuit oameni care daruiesc din timpul si cunostintele lor benevol. Va rog mult sa nu stergeti postarile, sa fie de folos si celor care abia acum il descopera. Mult succes in tot ceea ce faceti!

  • Unknown

    Aveti un blog superb! Astazi l-am descoperit si nu ma pot opri din citit. E impresionant tot efortul care il depuneti. Imi pare tare rau ca nu mai scrieti, inspirati atat de multi parinti.Va multumesc ca nu ati sters postarile…sunteti extraordinara!

  • efect_static

    Buna,

    Sunt Ana Bran, ti-am lasat o comanda pe facebook de mai multe seturi. Mi-am inchis pagina de facebook, Te rog, cand sunt gata sa-mi raspunzi la nr de telefon 0752424436 sau pe adresa de email annabran_5[at]yahoo.com

  • Unknown

    Draga Camelia

    Am descoperit acest blog anul acesta si de atunci, constituie o adevarata sursa de inspiratie pentru mine.
    Mi-as fi dorit sa pot face atat de multe cu fetita mea de 7 ani.
    Nu te-ai gandit sa organizezi cursuri contra cost si pentru alti copii?

    Este impresionanta munca pe care ai depus-o in acesti ani cu fetita. Felicitari si toata aprecierea noastra!

  • Deva-învățător

    Ma bucur ca v-am gasit! Va multumesc pentru toate materialele care le-ati pus la indemana noastra. Cu permisiunea dumneavoastra le voi folosi din toamna la clasa mea!

  • LaCulesDeRoua

    Imi pare foarte rau ca nu mai pot citi din blogul vostru minunat! cand am citit prima data ca nu o sa mai postezi articole eram foarte suparata pe toate persoanele care din invidie si rautate te-au facut sa iei o astfel de decizie. ma simt de parca o prietena draga a plecat in alta tara si cu care am pierdut vreo legatura! 🙂 si eu care speram sa ne impartasesti gandurile tale cand va merge M. la scoala si cum se va simti acolo… Ne ramane sa va uram tot binele si multa sanatate. Multumesc pentru acest minunat blog-enciclopedie pentru parinti! Aurelia

  • lumicarp

    Astăzi te-am găsit. Căutam "băţul ploii". Şi am găsit atât de multe idei! Tocmai mă gândeam cum să mă abonez, am ajuns pe prima pagină şi am găsit acest articol. 😔 Te înţeleg şi nu pot decât să-ţi mulţumesc! Dar oamenii minunaţi ca tine, care au ceva de dăruit, trebuie să continue să dăruiască. Şi iată că blogul tău chiar asta face. Felicitări! 😍

  • lumicarp

    Astăzi te-am găsit. Căutam "băţul ploii". Şi am găsit atât de multe idei! Tocmai mă gândeam cum să mă abonez, am ajuns pe prima pagină şi am găsit acest articol. 😔 Te înţeleg şi nu pot decât să-ţi mulţumesc! Dar oamenii minunaţi ca tine, care au ceva de dăruit, trebuie să continue să dăruiască. Şi iată că blogul tău chiar asta face. Felicitări! 😍

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.