-
Colecția „Micul geniu” (ERC Press)
Colecția Micul geniu(editura ERC Press) a fost vedeta vacanței noastre din acest an. Încă nu am parcurs-o pe toată, încă mai avem de cumpărat 7 din cele 19 titluri ce o alcătuiesc, dar tot ceea ce am citit și vizionat până în acest moment mă face să o recomand din toată inima! MICUL GENIU însumează 19 carti si DVD-uri ce urmăresc viețile marilor pictori, compozitori și oameni de știință încă de pe vremea când aceștia erau copii, fapt care îi încântă și captează și mai mult atenția micuților noștri. Ceea ce vedeți în fotografia de mai sus reprezintă biografiile marilor personalități – ele sunt de forma unor broșuri, destul de…
-
Descoperiri științifice – enciclopedii fantastice de la editura Prut
Nu puteți rata această serie de enciclopedii destinate copiilor! Ea cuprinde patru cărți apărute la editura Prut, scrise de Beverly Birch (traducere Sanda Albu), cartonate, cu ilustrații deosebit de frumoase, de dimensiuni potrivite pentru mânuțe de copii, a câte 40 de pagini fiecare, cu texte adaptate, gândite pentru copii, în ciuda faptului că subiectele tratate nu sunt unele ușor de digerat. Eu sunt extrem de entuziasmată de existența lor pe piața din România! În sfârșit, copiii noștri pot învăța despre mari descoperiri din domeniul știintelor într-un mod drăguț, sub forma unei povești, nu doar din manuale! Îi mulțumesc din suflet Ramonei pentru faptul că mi-a atras atenția asupra acestor titluri,…
-
Sticker Dolly Dressing (Costumes around the World)
Pentru orice copilaș avid de multiculturalitate, de cunoașterea și recunoașterea particularităților diferitelor popoare ale lumii, Sticker Dolly Dressing (Costumes around the World)este mai mult decât o încântare! Același format mare (305 x 238mm) ca și cartea-soră, Sticker Dolly Dressing – Around the World (pe care o prezentam în acest articol), peste 275 de abțibilduri și 24 de pagini de completat, ce mai, un regal în toată puterea cuvântului! Particularitatea cărții pe care v-o prezint azi constă în faptul că surprinde popoare diverse în momente de sărbătoare, în festivaluri, carnavaluri, prilej de maximă bucurie, de culori luxuriante, costume populare inedite și care mai de care mai frumoase (după care noi ne topiiim).…