-
Cele mai frumoase povești – Sibylle von Olfers
În urmă cu un an și un pic scriam, pentru prima oară, despre The Story of the Root Children, o carte aș zice aproape supranatural de frumoasă și emoționantă. De atunci, o iubim pe autoarea și ilustratoarea ei, Sibylle von Olfers, nespus de mult și facem sărbătoare din fiecare zi în care citim vreo poveste semnată de ea. Nu încape îndoială, nu există iarnă în care să nu citim The Snow Children. Când am aflat că editura Univers enciclopedic junior a tradus si strâns în volumul intitulat Cele mai frumoase povești trei dintre scrierile sale, am sărit în sus de bucurie. În sfârșit, Sibylle von Olfers a fost tradusă și în limba română!…
-
Pregătiri de Paști
Dacă mă întrebați pe mine ce pregătiri doresc să fac în întâmpinarea sărbătorilor pascale din acest an, vă voi răspunde cu toată sinceritatea că da, vreau să fac o curățenie temeinică a căsuței noastre, dar că, în rest, nu îmi stă capul decât la pregătirea sufletelor noastre pentru această mare sărbătoare. Simt că este primul an in care M., grație Aventurilor în lumea Bibliei, chiar înțelege ce se va întâmpla si vreau sa fructific la maximum această ocazie. În primul rând, sper ca „grădina de Paște”, la care visez de vreo trei ani de zile, să ne reușească, iar M. să fie tare încântată de ea. Personal, ador modelul acesta…
-
Sticker Dolly Dressing – Around the World
Am făcut o călătorie atât de frumoasă în jurul lumii cu ajutorul cărții Sticker Dolly Dressing – Around the World! Cele peste 250 de abțibilduri ne-au purtat pașii pe aproape toate continentele, prin țări extrem de interesante din punct de vedere al vestimentației și ne-au învățat despre diversitatea, bogăția si frumusețea costumelor populare. Sunt 24 de pagini, plus 10 de stickere, ce ne invită să vizităm Austria, Japonia, Norvegia, Mexicul, India, Corea, Cambodgia, Nigeria, Spania, Tibetul, Polonia și, nu în ultimul rând, Peru. Cam așa sună textele ce îi invită pe micuți să îmbrace manechinele din pagină: In a tranquil water garden, a Japanese bride and groom are about to be…
-
The Usborne Fabulous Activity Book
Dacă sunteți în căutarea unei cărți de activități pentru copii mai măricei, vă recomand să aruncați o privire asupra acesteia, care o ține pe M. ocupată de zile bune. The Usborne Fabulous Activity Book este senzațională, cuprinde teme foarte diversificate, extrem de bine gândite si organizate, iar eu o recomand cu mare, mare căldură. Acum vreo lună de zile, când ne-a trimis-o Ioana (Cărți engleză copii) cartea avea coperțile roz si purta numele The Usborne Girl’s Activity Book. Însă, între timp, la cererea părinților, editura a modificat titlul și a schimbat rozul în mov. Totuși, dacă mă întrebați pe mine, eu as păstra-o pe aceasta pentru fete și aș alege…
-
Înc-o dată!
Cea mai nouă apariție a editurii Gama se numește Înc-o dată, o carte năstrușnică, interesantă si tare frumoasă, scrisă și ilustrată de Emily Gravett și tradusă in limba română de către Diana Soare. Este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 3 – 8 ani, are 28 de pagini din carton gros si format de 230×260 mm și, prin surprizele pe care le pune la dispoziția copiilor (atât la nivel de text, cât si la cel de ilustrații), garantat ajunge să placă tuturor copiilor. Fără îndoială, vă este familiară situația în care voi sunteți aproape leșinați de oboseală, iar cel mic vă cere, cu insistență, să-i citiți, pentru a nu știu câta…
-
Aventuri în lumea Bibliei
Mi-am dorit atât de mult să fac aceasta recomandare la început de primavară, de anotimp ce ne aduce în suflete multă speranță de schimbare în (și) mai bine, de înnoire și începuturi frumoase! Însuși faptul că vă pot vorbi despre români furmoși, care au puterea si curajul de a face, contret, ceva pentru educația copiilor noștri, este o sărbătoare în sine! Mulțumirile mele se îndreaptă, în primul rând către Raluca, buna mea prietenă, datorită careia am făcut cunoștință cu Aventuri în lumea Bibliei, ce s-au dovedit a fi o adevărată revelație pentru întreaga mea familie, nu doar pentru M. Momentul acestei întânliri a fost unul perfect: copilul meu începea să…