• Crema Emla (cum să mai luăm din durerea copiilor)

    Dacă ziua în care M-ei i-a fost recoltat sânge pentru prima oară a fost una aproape desprinsă dintr-un vis frumos, cea în care i-a fost montată o branulă a fost precum un coșmar. În primul caz, atmosfera a fost una destul de relaxată (cu toate că ne aflam în spitalul de stat, local, mult blamat de către toată lumea), în care personalul medical a fost drăguț, răbdător, calm și zâmbitor.  Tot ceea ce am pregătit eu cu scopul de a transforma această primă experiență în ceva firesc, fără proporții apoteotice a avut mare succes: M. i-a pictat și dăruit asistentei care s-a ocupat de ea un frumos tablou de primavară…

  • “Bend It” – Azi ne jucăm în Casa Retro

    Dacă o întrebi pe M. ce își dorește să devină când va fi mare, îți răspunde, fără nicio ezitare, pictoriță și scriitoare de povești pentru copii.  Aceia dintre voi care ne citiți constant știți cât de mult mă străduiesc să îi ofer o educație „rotundă”. Știind cât de mult este atrasă de latura umanistă, sunt în permanentă căutare de activități, materiale, cărți, jocuri si jucării care să-i dezvolte armonios și latura realistă.  Așa se face ca, atunci când am fost contactată de către „locatarul” principal al Casei Retro, domnul Tătăranu, în vederea unei potențiale colaborări, m-am simțit extrem de flatată și bucuroasă. Acest magazin este de mult timp aproape de…