Fine motor skills,  Printables,  Recomandari (carti)

Mica balerina

Carticica pe care urmeaza sa v-o prezit si recomand este un “must-have”, dupa parerea mea, pentru toate fetitele!

Este o carte destinata, in special, fetitelor timide si ambitioase – vor invata aici ce inseamna sacrificiul si munca pe care trebuie sa le depui pentru a-ti atinge un vis.

In librarie am vazut-o pentru prima oara, insa era atat de “sifonata”, atat de indoita pe la colturi, incat a trebuit sa o comandam, sa o asteptam…dar a meritat din plin tot demersul. 

Primul lucru ce m-a atras la ea sunt pliculetele cu mesaje din interior – stiam ca M. este innebunita dupa asa ceva, deci, dupa ce am citit putin si din text, mi-am dat seama ca merita banutii.

Mica balerina este scrisa de Sue Harris si ilustrata de Patricia MacCarthy si aparuta la editura Rao (in acest moment o gasiti la reducere pe elefant.ro).

Arata ca o bijuterie – are copertile din carton gros, paginile sunt si ele realizate tot dintr-un carton, de data aceasta lucios, fontul este atat de feminin, delicat si gratios, iar scrisorelele adapostite in micute plicuri frumoase, fac tot deliciul cartii. Nu mai pomenesc faptul ca, in ultimul plic (de dimensiuni mai mari), pe langa scrisoarea din partea Zanei Dulciurilor, se afla si o bratara delicata, cu un pandant frumusel – o pereche de balerini albi!

“Pregatirea” pentru aceasta carte am inceput-o acum o saptamana: de atunci, in casuta noastra rasuna Ceaicovski, in special Lacul lebedelor, care place fiecarui om de pe planeta aceasta, imposibil sa fie altfel! 

De cate ori auzea aceasta muzica, M. devenea ca un micut titirez. Prima ei remarca, prima ei impresie? Acestea au fost:

– Mami, ce frumoasa e “muzicuta” aceasta! Auzi, ti-ti-ti, parca e un greieras!

Ei, daca ma indoiam putin, la inceput, ca planul meu va functiona, ca M. va avea rabdarea necesara pentru a asculta, in timp ce se joaca cu altele, muzica clasica, iata ca mi-a demontat, in trei cuvinte, toata teama. Cum a simtit ea, pe loc, faptul ca “se cere” un diminutiv, ca acordurile suave ce redau miscarea gratioasa a balerinelor, “te obliga” sa spui muzicuta si nu muzica…

Asadar, cu urechiusele gata pregatite, am atacat cartea. Si ce exlozie de fericire a fost in casa noastra!

Rosie, protagonista cartii, este o micuta balerina, foarte ambitioasa, dar putin neindemanatica. Visul ei este acela de a deveni, intr-o zi, prim-balerina, de a juca rolul Clarei din “Spargatorul de nuci”.

Din cauza faptului ca este neindemanatica, Rosie este foarte des luata peste picior de catre colegi, iar asta o face sa planga si sa sufere foarte mult.

Asta, pana intr-o zi in care imprumuta de la biblioteca “Spargatorul de nuci”! Imi place foarte mult faptul ca Sue Harris a inclus, pe scurt, si aceasta poveste in cartea sa: carticica pe care o vedeti in imaginea de mai jos, este prinsa direct de pagina cartii Mica balerina si poate fi lecturata deodata cu Rosie.

Atunci ii vine ideea sa ii scrie Zanei Dulciurilor si sa-i ceara ajutorul, sfatul.

Iar aceasta ii raspunde:

Buna dimineata, Rosie

Sper ca esti pregatita pentru repetitia de astazi. Trebuie sa tii minte cinci lucruri foarte importante: Exercitiu, Rabdare, Gratie, Eleganta si Incredere.

Le stapanesti pe toate, si astazi va fi sansa ta de a arata ce stii.

Asa ca sa fii pregatita.

Cu drag,

Zana Dulciurilor

Pupici


Coloram 

Fisa de colorat un spargator de nuci am gasit aici.

  

Dansul balerinei

Cand am vazut acest craft pentru prima oara, mi s-a taiat rasuflarea, nu imi venea sa cred ca poate fi atat de simplu sa realizezi ceva atat de spectaculos! Era chiar sa abandonez ideea, dar acum ma bucur din suflet ca nu am facut-o: am folosit o cutiuta din metal, o agrafa de birou, un magnet si o balerina decupata din hartie.

Daca va place balerina desenata de mine, v-o pun la dispozitie cu tot dragul (aici). Dupa ce o decupati, o lasati pe cea mica sa o coloreze si accesorizeze daca doreste.

Ce imi place mai mult si mai mult este faptul ca agrafa de birou nici macar nu trebuie lipita de cutie – dupa ce terminam joaca, asezam balerina culcat si punem linistiti capacul!

  

Mult spor la joaca sa aveti si voi!

(4 ani si 2 luni)

17 Comments

  • Amintiri de buburuza

    Este o carte pe care eu o sa o fac cadoul tuturor fetitelor pe care le stiu cand voi merge la ziua lor 🙂

    Am o intrebare … ce ai facut cu magnetul? Inteleg ca piciorul balerinei e prin in agrafa.

    Multumesc,
    Laura

  • Camelia Vida-Rațiu

    Minunat, Laura!
    Pai, magnetul se misca pe fundul cutiei (in exterior), el miscand si agrafa de care este lipit piciorul balerinei. In felul acesta, ea se roteste, misca 🙂

    Va pupicam!

  • vuzette

    Reusita activitate!Pentru mine inedita,avand in vedere ca eu nu pot face asa ceva cu Luca.Poate daca as pune un balerin insa carticica este cu destinatie precisa.
    Insa eu caut activitati pentru baitei,dar voi recomanda aceasta frumoasa lectie cunostintelor mele care au fetite.
    Surasul M-ei spune totul despre lectia de astazi!

  • Ssimona

    Ador sensibilitatea voastra, se desprinde din cuvintele tale si e coplesitoare daca nu contagioasa 🙂 … Ideea craftului e minunata iar voua v-a iesit foooarte bine, M. a accesorizat-o cu mult gust. Felicitari! Va pup si multumesc pentru includerea in slideshow, am fost foarte entuziasmati sa ne regasim acolo! 🙂

  • Raluca

    Foarte frumoasa carticica, minunat ati lucrat pe ea!Este ideala pentru un cadou la o zi de nastere…ii urez M-ei mult succes in a-si insusi cele 5 lucruri importante.

  • tab

    buna. felicitari pentru tot ce faci cu fetita ta si multumesc de inspiratie.
    am ales sa scriu la postarea de azi pt ca citesc un stereotpi cu care nu sunt deloc de acord. adica de ce baietii nu se pot juca de-a balerina? eu si baiatul meu (2 ani si 4 luni) dansam ca balerina si ca balerinul prin casa de ceva vreme. punem Dunarea albastra sau lacul lebedelor si facem piruiete pe varfuri cu mainile in sus. balerina cade (adica eu) balerinul vine si o salveaza (adica el) si sa vedeti cu ce gratie se apleaca sa ma ia de manute ca sa ma ridice si sa continuam dansul. Deci NU, nu este o activitate doar pentru fetite. Un balet reusit are nevoie si de balerini.
    O sa urmaresc in continuare site-ul tau pentru ca este pe gustul meu.
    Multumesc

  • Camelia Vida-Rațiu

    Buna, Tab si multumim pentru faptul ca ne urmaresti!
    Iti raspund, caci simt ca astepti o justificare din partea mea, desi urasc sa intru in polemici… Cred ca sunt ultimul om de pe pamant care poate fi acuzat de vreun soi de discriminare si stereotipii – este pentru prima oara cand spun despre o carte ca este destinata fetitelor si ma voi justifica, din nou, desi credeam ca se intelege clar din recenzie: in primul rand, personajul principal este o fetita (de fapt, toate personajele din carte sunt fetite), chiar si in povestea originala, "Spargatorul de nuci", tot o fetita ii scrie Zanei Dulciurilor, si nu un baietel!
    Asta nu ar conta foarte mult, insa, cartea contine si un cadou – o bratara, cu un pandant in forma de papucei/balerini de fetita (a fost argumentul principal in decizia pe care am luat-o, aceea de a recomanda cartea pentru fetite).
    Acum, evident, fiecare face si alege ceea ce doreste, insa nici sa fiu acuzata de stereotipii nu mi se pare "fair".

    Sa aveti o zi frumoasa!

  • tab

    departe de mine gandul de a acuza de discriminare. imi cer scuze. nu am vrut sa isc o polemica. spuneam doar ca baletul poate fi o activitate si pentru baieti. este un excelent exercitiu de motricitate, echilibru si coordonare.
    O zi buna
    ANA.

  • Camelia Vida-Rațiu

    E in regula, nu s-a suparat nimeni – categoric, baletul este excelent, indiferent de sexul copilului, doar ca in acest context asa am judecat eu ca e mai bine sa fac recomandarea.
    Vor urma recomandari pe Ceaikovski, pornind de la alte carti, alte activitati si unde ne vom implica toti, cu mic, cu mare 🙂

    O zi buna si voua!

  • vuzette

    Draga Camelia,
    Nemultumirea Tab-ei vine probabil si din comentariile pe care eu insami le-am facut.
    Parerile mele au fost cele enuntate deoarece,vorbesc in cunostinta de cauza,eu avand doi baieti,iar unul dintre ei are acum,aproape 18 ani.
    Cand primul meu baiat avea 5 anu,si-a manifestat dorinta de-a merge la balet,insa doamna care se ocupa de indrumarea copilului arata a orice numai a fosta balerina nu.Avea un corp ce nu o califica pentru astfel de meserie.
    Dar asta a fost un aspect minor,care in ochii copilului a contat.
    Am cochetat si noi cu baletul insa,trebuie sa se tina seama ce anume se doreste cu baiatul respectiv.Daca dupa o perioada de timp se ajunge la concluzia ca nu poate face acesta indeletnicire la nivel de performanta este bine de renuntat pentru a avea ragaz de a merge pe un alt drum.Ideea a fost aceea ca baletul si insistatul pe aceasta activitate se duce mai mult pe partea feminina.
    Dar va creste si pustiul tau si cu siguranta si conceptiile tale se vor mai modifica.Asta daca nu cumva vom asista la o evolutie fantastica a lui pe marile scene ale lumii.
    Insa cartea la care se face referire este eminamente destinata fetitelor(cu atat roz,cu atata sclipici si cu figuri numai de fetite!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Ioana, fiecare om are propriile-i perceptii, experiente, vise, asteptari – suntem diferiti, iar asta e un lucru firesc, pozitiv… Nu trebuie sa te invinovatesti, sub nicio forma, de iscarea vreunei polemici!!! Ma asteptam, oarecum, sa am parte si de pareri de acest gen, de asta am si incercat sa imi justific, din toate puterile, alegerea facuta. Daca nu am fost inteleasa, poate e vina mea, nicidecum a altcuiva!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.