Outdoor activities,  Recomandari (carti),  Recomandari (Jocuri si jucarii),  Sensorial activity

The Stars and the Solar System

In weekend-ul trecut am fost foarte harnici, am ajuns la Planetariu, iar duminica, la Gradina Zoologica (M. era terorizata de sunetele pe care le scot animalele, drept urmare, pana acum a refuzat categoric sa intre pe poarta Gradinii…)

Ne-am bucurat mult de vizita la Planetariu, desi ni s-a spus ca M. este prea mica pentru proiectii dificile. Am fost lasati in sala cu panouri fantastice, unde am vazut, nestingheriti de nimeni, intregul sistem solar, constelatii si putin din structura Pamantului. 

Ii citisem M-ei, pe parcursul intregii saptamani din Primul mea enciclopedie – Cerul (colectia Disney) prin urmare, de cum a intrat in incapere, M. a strigat: “Uite, Saturn!” si pentru a-l “soca” pe tati si mai mult, am intrebat-o care crede ca este panoul cu Pamantul. S-a rotit putin si s-a aruncat direct in coltul cel mai indepartat, cu manuta ridicata si a inceput sa urle: “Uite, tati, Pamantul!” Asta inseamna ca lectiile mele de data trecuta, Sistemul solar si Cate-n luna si-n stele nu au fost in zadar!

Si am vazut pe viu cum arata nu unul, ci 3 telescoape (aici tati a fost cel mai incantat).

Tot efortul meu, toata munca mea au fost pe deplin rasplatite…copilul meu, de 3 ani jumate, stia ca sistemul solar are 8 planete, ca soarele este cea mai mare stea, a recunoscut 2 dintre planete, si si-a amintit, cand i-am aratat Constelatiile, de faptul ca Steaua Nordului este calauza marinarilor (citiseram de curand carticica cu Peppa Pig, Stars, a carei tema principala exact aceasta este).

Aici ii arataseram, la Planetariu, care este Ursa Mica (constelatia in care se afla Steaua Nordului).

Am decis sa reaiau saptamana aceasta lectia cu stelele si sistemul solar, dar pe materiale aproape exclusiv in engleza (de aici si titlul postarii de azi), dar toate primite imprumut (multumim din suflet pentru ele!). Am lucrat “pe bucatele”, deoarece au fost de parcurs multe carti…zilnic, cand avea M. chef, parcurgeam cate ceva, pana azi, cand am tras concluziile si am terminat cu toate materialele primite.

Impreuna cu tati, M. a asamblat jocul Sistemul solar (Noriel) si l-am folosit la fiecare lectura (caci este o lectie predominant de lectura).

Am inceput, evident, prin a lectura cele 2 carti cu Peppa Pig (Stars si Peppa’s Space Trip and Teddy’s Day Out). Am urmarit episodul cu Steaua Nordului (cartea vine insotita si de CD) si am invatat cantecelul pe care il canta si Peppa in timp ce o priveste pe cer. Am vazut cat de pasionat e George de tot ce inseamna Spatiul si ne-am distrat pe seama lui atunci cand a vrut sa bea lapte din cana, dar a uitat sa-si dea casca de astronaut jos de pe cap… M. striga intr-una: “Sa vezi, sa vezi cum o sa verse laptele pe el!!!” La fel ne-am distrat cand am vazut ca Peppa viseaza sa faca un om de zapada pe Saturn, deoarece acolo e ingrozitor de rece.

Am vazut si ce e aceea stea cazatoare, iar M. a aflat acum ca iti poti pune o dorinta cand vezi o asemenea steluta.

Din cea de-a doua carte cu Peppa am invatat ce e aceea o capsula a timpului si la ce foloseste ea.

    

O carte excelenta este aceasta: The First Guide to the Universe, o enciclopedie foarte bine scrisa si ilustrata, la care am gasit si o recenzie (aici), ca sa va faceti o idee mai precisa despre continutul ei.


Din carticica The Berenstain Bears on the Moon  am aflat cu ce se ajunge pe luna, cum arata aceasta, cum “se pluteste” pe luna. M-ei i-a placut mult  I wish I were an Alien, in care a inteles imediat cum un baietel de pe Terra si-ar dori sa fie extraterestru, iar un extraterestru si-ar dori sa fie un baietel de pe Terra (s-a amuzat de schimbarile care ar aparea in vietile ambilor daca dorintele lor s-ar implini).

   

Praf de stele!

Pentru afara am adaptat azi un joc (pe care il adoraaaaam), joc descoperit aici (Adina l-a descoperit si ii multumesc din suflet pentru recomandare, blogul e “Wooow”). Am decupat, din carton, stelute, luna si o cometa, am luat 2 popsicle-sticks si creta colorata, mai groasa. Iata cum ne-am jucat:

Am asezat cartonasele decupate pe jos, iar M. a “razuit” praf de creta peste ele, insistand pe marginile lor. Dupa ce am acoperit bine forma cu praf, am indepartat-o cu grija, varsand surplusul tot pe margini.

Partea in care am lasat si amprentele manutelor a fost cea mai placuta de catre M., dar nici nu ma mir, arata fantastic si imi imaginez ca si senzatia pe care o simti in timp ce praful de stele se aseaza pe manutele tale e minunata! 

Recomandare:

Carticele in engleza gasiti in tara pe Okian sau pe The Book Depository (transportul e gratis, chiar daca acest magazin online este din UK).

40 Comments

  • coca

    Superb!!!
    NE-a placut mult si praful de stele!
    Spune-mi , te rog, cat costa la voi biletul de intrare la Planetariu. PEntru ca noi am vrut sa mergem in C-ta (de unde sunt eu) si costa 50 ron/persoana …asa ca am renuntat :((((
    Ma bucur ca ai prezentat si joculetul de la NOriel..si D. al meu este tare fascinat de toate jocurile de acest gen…mereu se uita la ele cand trecem prin fata vitrinei de la librarie 🙂

  • Carla

    Buna dimineata (caci e aproape ora 3)! 🙂

    Iarta-mi neserioziattea, de cand ti-am scris prima oara incerc sa ma mobilizez sa-ti scriu din nou. De obicei citesc blogurile din reader de pe telefonul mobil, seara inainte de culcare… si mi-e peste mana sa las comentarii folosind ecranul telefonului.

    Intrasem acum pe Okian, la recomandarea ta… si m-am "imbolnavit" vazand toata colectia de carticele cu Peppa. Fetiţele mele sunt realmente obsedate de desenele animate cu ea, e tot ce-şi doresc să facă întreaga zi -dacă le-aş lăsa libere să aleagă… Avem şi biciclete, şi hainuţe şi papucei cu Peppa… până şi cei mai iubiţi chiloţei tot cu ea sunt, comandaţi tocmai din UK ca să le fac fetelro o bucurie! :))

    Plus că la ziua lor a fost luptă crâncenă pe figurinele de pe tort: jocurban.ro/injoaca/?p=6375.

    Prin urmare, eram gata-gata să comand, isteric :P, toată colecţia de pe Okian… până am umplut coşul de cumpărături şi am văzut cât costă. 🙁 Şi voiam să-ţi cer o părere… care ar fi, până la urmă, cele mai utile de achiziţionat? Nu le pot lua pe toate şi, deşi recunosc episoadele animate corespondente pentru ele (ştiu şi eu aproape pe de rost toate episoadele, cum altfel! :D), nu-mi dau seama dacă textul e identic cu dialogul din desenul animat sau e altceva? Am văzut că sunt şi câteva caiete de activităţi, unele cu stickere… ai avut aşa ceva în mână? Cum sunt?

    🙂 Aştept să-ţi găseşti timp pentru un scurt răspuns şi te urmăresc cu mare drag şi interes!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Buna dimineata, Carla si bine ai revenit, ce bucurie imi faci! Wow, fetitele, tortul….splendid!!! Nu trebuie sa te scuzi, stiu cat de greu e sa gestionam timpul, mai ales cand avem copii. Important e sa te stiu acolo 🙂
    Asa m-am imbolnavit si eu,dar la noi mai e o problema…la fel de ahtiate suntem si dupa Spot (Eric Hill) si Holly and Ben (scris tot de Mark Baker, autorul Peppei)!!!
    Stii cum am facut eu recent? Am urmarit reducerile si am comandat, pe langa titluri pe care imi doream foarte mult sa le avem, si multe carti la reducere si care erau si pe stoc (altfel, dureaza si pana la 1 luna sa ajunga in tara).
    De meritat, sa stii ca merita absolut toate (pe cele cu text putin le vom folosi cand vom incepe sa citim in engleza, iar pe restul, mai incolo). Iti scriu ce am cumparat eu si mi se pare fantastic:
    "My Super-duper Activity Book", "Peppa's First Pet", "Peppa and the Big Train", "Marvellous Magnet Book", avem primta cadou "Peppa's Ballon Adventure", "The Story of Peppa Pig"(sunt fantastice, ne plac la nebunie!!!)
    Daca te intereseaza si cele cu Spot si Holly and Ben, iti voi scrie ce avem si cu ei.
    Da, asa e, toate episoadele de desene animate pastreaza textul din carti, ceea ce noua ne place mult (imagineaza-ti cum vor buchisi pentru putin timp, la cuvinte in engleza, folosind ca material didactic nimic altceva decat Peppaaaaaaa :))))) Exceptie fac doar carticelele cu activitati, dar sunt superbe si acelea (sunt exercitii de prescriere, de numarat, de pattern, de colorat, desenat…na, chestii pe care oricum le facem). Eu spun sa nu elimini si varianta de la The Book Depository (au si ei reduceri si cartile vin gratis, cam in acelasi interval de timp).
    Va pupic mult si multumesc din nou ca mi-ai scris!
    Neaparat sa ma imi mai scrii daca mai ai nelamuriri!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Coca, ma bucur din suflet ca ti-au placut ideile!
    Vai, daca iti spun…la noi biletul costa 3 ron!!!!!!!!!! Acum, e drept…depinde mult si de programul pe care il ofera Planetariul, dar chiar daca iti arata toate stelele de pe cer, tot e enorm 50 ron (cumperi cele mai tari materiale pe aceasta tema daca aduni banii pe care i-ai da pentru o familie intreaga!) Nu iti mai spun ca noua d-l de la Planetariu nu a vrut sa ne ia nici macar taxa aceea (sa fi fost entuziasmul M-ei de vina, habar nu am!) Ne-a spus ca accesul in sala in care am fost noi este gratuit…
    Cand veniti in vizita la noi, mergem impreuna la Planetariu!!!

  • coca

    vai, ce ieftin!!!!
    e adevarat planetariul din c-ta e mai complex cred, la un moment dat poti merge intr-o sala unde e intuneric si poti privi stelele cu telescopul.
    Pretul l-au crescut asa pentru ca, l-au cumulat cu pretul dat pe vizitarea delfinariului…poate au schimbat anul acesta. dar si asa, sigur ar fi vreo 30 ron. E mult prea mult!
    Asta e, asteptam a venim la voi in vizita!:)))))

  • Alina

    Buna dimineata,
    Ce lectie frumoasa si ce materiale minunate ai folosit! Foarte frumos, felicitari…Cand erau fetele mici se uitau la un serial superb Baby Einstein unde e si un episod despre planete: Baby Galileo – Discovering the Sky. Am descoperit de curand o colectie de la Erc Press numita Pasi spre cunoastere, contin o carticica si un DVD (circa 30 min), e si tema Planetelor acolo. Noi ne-am uitat la cateva (sunt interesante, poate cei drept pentru copii un picut mai mari) cea cu Planetele nu am vazut-o, dar am vazut mai multe cu animale (la noi marea pasiune sunt animalele in acest moment). Merita luate de pe elefant la un weekend de reducere.
    Iti recomand un puzzle de podea de 48 de piese, superb, tot de la Mellisa $Doug – Solar System puzzle.
    Despre Peppa ce sa iti spun…m-au fermecat carticele si noi suntem mari fani…cea mai tare chestie pe care au facut-o fetele a fost o baie int-o baltoaca de noroi (noroc ca erau echipate cu cizmulite si costum de noroi), oricum erau atat de fericite si spuneau Mami, uite suntem ca Peppa si George 🙂
    Cartile cu Peppa le-ai comandat de pe Okian sau de la depozitul de carti din UK?
    Jocul cu praful de stele a fost minunat si ele, o sa-l incercam si noi! Multumim!
    Foarte frumos la Planetariu, pozele sunt superbe, se vedea sclipirea aceea din ochii ei si zambetul fericit! La zoo in schimb de ce nu-i place?
    O zi buna sa aveti!

  • Carla

    Camelia, mare bucurie am si eu cand reusesc sa-ti scriu…:)

    Voi studia azi si oferta celor de la The Book Depository (stii cumva daca au o valoare minima a comenzii, pentru a livra?), azi noapte nu reusisem sa intru decat pe Okian. Fusese mai mult o curiozitate, in primavara gasisem aceleasi carticele si pe store-ul site-ului oficial Peppa Pig, dar renuntasem la idee, pentru moment. Cautam biciclete pe vreme aceea! :))

    Fetitele mele, dupa cum deja am mai povestit, sunt inca dezinteresate total de activitati de gen. Cu mare placere ne jucam de-a numaratul si sortam mereu pe culori diverse jucarii, exersam constructii din cuburi (turnurile cat mai inalte sunt marea lor pasiune) si, din ce in ce mai des, am inceput sa coloram cu tempera si acrilice, asta dupa ce n-au avut niciun interes sa picteze cu acuarele simple (cred ca nu le placea sa tot plimbe pensula uda pe acele buline colorate). Cam aceastea sunt activitatile noastre la 2 ani si 3 luni, nu le presez insa astept cu nerabdare sa incepem sa facem chestii mai "complicate"…

    Aveam o curiozitate vis-a-vis de voi (iarta-mi indiscretia): inteleg ca M. nu merge la gradinita si ca practicati homeschooling? Si daca da… intentionati sa continuati in acest fel si la nivel scolar, sau e doar o pregatire individuala premergatoare scolii?… Stii de ce te intreb? Pentru ca atunci cand te-am descoperit si i-am aratat sotului activitatile voastre am avut o discutie "teoretica" pe margiena perspectivelor unei astfel de educatii… si ni s-a parut ca un copil pregatit atat de bine, in acest fel (M. e cel mai bun exemplu, cu nivelul de cunoastere al literelor si cifrelor la o varsta atat de mica), va fi "overqualified" in clasa I, daca ajunge in sistemul de invatamant de stat. Si ne intrebam, tot teoretic, daca acest fel de pregatire nu ii va face copilului un deserviciu pe termen lung, plafonandu-l, impingandu-l sa devina cumva inadaptat intre colegii lui mult mai putin pregatiti, daca nu se va plictisi la scoala si va exista riscul sa-si piarda interesul pentru cursuri, sa devina neatent etc.

    Eu voi ramane acasa cu fetitele mele momentan doar anul acesta, pana vor implini 3 ani si le voi putea inscrie (cu inima stransa) la gradinita. Dar dispretuiesc profund sistemul de invatamant romanesc si as vrea foarte mult sa avem posibilitatea (financiara) de a le oferi fetelor o scoala alternativa, care sa se potriveasca mai bine cu asteptarile noastre in ceea ce priveste "educatia" lor.

    Avem mari dileme, nu stiu daca nu e prea devreme sa le implic in activitati pe care ele poate inca nu le inteleg, nu stiu ce va fi anul viitor si cat timp voi reusi sa mai dedic activitatilor cu ele (ma gandesc ca daca voi avea un serviciu de 8-10 ore si vom petrece doar dupa-amiaza si seara impreuna, nu ne va ajunge timpul sa facem prea multe), nu stiu cat e "prea mult" si cat e "prea putin" in ceea ce priveste cresterea si educarea lor… 🙂 Uf!

    Si inca ceva… legat de "lectiile" voastre de limba engleza… Ii citesti direct in limba engleza carticelele acestea? Ii traduci simultan sau o lasi sa inteleaga din context? Nu am gasit in urma, dar poate candva iti faci timp sa scrii mai multe despre metodele pe care le folosesti in invatarea unei limbi straine, cred ar fi de mare interes…

    O zi frumoasa va doresc, plima de activitati interesante!
    Carla.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Carla, incerc sa raspund punctual 🙂
    1. Se pare ca nu au comanda minima cei de la The Book Depository (cu atat mai mult cu cat trimit cartile in colete separate…chiar acum am aflat de la prietena mea acest lucru). Cartile vin prin posta sau curier…
    2. Eu lucrez cu M. atat de organizat doar de la inceputul lui martie, asta inseamna ca avea 3 ani si 3 luni (am asteptam momentul in care am gasit varianta ce i se potriveste ei mai mult, jocul care ii place cel mai mult…acesta a fost Montessori si efectiv a inflorit cu aceasta educatie). Si eu urasc sa persez, suprasolicit copilul si imi place sa ma misc dupa ritmul lui. Si mai am o teorie…ceea ce e bun pt M. s-ar putea sa nu functioneze in cazul altui copil, ceea ce e excelent…asta inseamna educatie 1:1, de fapt…sa fii in stare sa adaptezi educatia copilului tau exact pe ceea ce ii place lui mai mult. Ceea ce faci tu cu fetitele e minunat, sunt micute, deja lucreaza muult…vei vedea cat de usor iti va fi sa treci la teme mai dificile…noi le spunem asa, dar sa stii ca pt copii negrul nu e atat de negru precum credem noi! Avem tendinta sa-i subestimam, dar ei sunt ca niste buretei, iar daca mami alege materialul perfect pentru ei, totul e ca un Rai. Sa stii ca toate materialele pe care le strang le vom relua la alta varsta, adaugand informatie…ceea ce fac acum este doar "o luare la cunostinta", ca sa spun asa (si, cincer, prefer sa o fac eu, in ritmul ei, in comfortul casei, atunci cand are ea chef, decat intr-o sala cu alti 25 de copii si cu o educatoare care, saraca, de-abia se descurca cu materialele pe care le are la dispozitie, cu galagia, cu nervii etc etc…aici acuz sist. romanesc de educatie, nu bietele cadre didactice, sa fie clar!

  • Camelia Vida-Rațiu

    3. Da, sunt binecuvantata sa am o familie care poate supravietui doar din salariul lui tati (eu am renuntat la profesia de asist. universitar, doar pentru a ramane cu M. acasa).
    Deci, M. nu merge si nici nu va merge la gradinita, deoarece in orasul nostru nu prea am din ce sa aleg…nu vreau sa fiu ipocrita, dar la ce salariu castig in educatie, de-abia daca acopar chestuielile legate de gradinita. Asa, am decis ca de banii aia macar sa cumpar acasa, carti si materiale pe care sa le tot folosim.
    Din pacate, in tara noastra inca nu se poate face homeschooling adevarat (adica si pe perioada scolii, nu doar a gradinitei). Insa, exista varianta de a sari peste anumite clase (daca trece nu stiu ce test, poate ajunge direct in clasa a 2-a etc).
    Si eu ma framant in fiecare clipa, intrebandu-ma ce va fi, cum va fi, dar…pentru moment nu pot lasa timpul sa treaca in defavoarea ei…ma rog la Dumnezeu sa putem pleca din tara (vreau asta doar pentru ca ea sa aiba parte de educatie si sistem sanitar sanatoase) sau vom merge pe varianta: facem temele de la scoala rapid (alea plictisitoare), dar mami se va stradui in continuare sa lucreze cu M. in acelasi stil…in paralel, dar mult mai distractiv si "sanatos". Stii de ce fac eu pasii astia?
    Pentru a "da nastere" unui copil independent, unui copil care stie sa selecteze materialele, care isi cultiva de pe acum rabdarea si puterea de concentrare, in cel mai mult pentru ca vreau sa invete ca INVATATUL INSEAMNA JOACA! Daca ii formez de pe acum stilul acesta de a se raporta la educatie, sunt convinsa ca va stii sa lucreze, sa filtreze de una singura materialele si cand va creste. Eu recomand Montessori tuturor, e cel mai sanatos sistem pe care l-am cunoscut pana acum, cel mai complex si mai apropiat de sufletul copiilor…Eu asa am invatat sa nu imi fie frica atunci cand copilul striga: "Mami, tu stii ca din caterpillar iese un butterfly?!" (cu asta m-a lovit aseara, in timp ce o imbracam dupa baita…) Si stii cum a invatat asta? Uitandu-se la episoarele cu Holly and Ben (pe astea nu le traduc niciodata, o las sa se acomodeze cu limba, dar vad ca ea sare niste etape…deja incepe sa inteleaga de una singura si sa pronunte cuvinte). Ii las intimitatea ei cand se uita la personajele ei preferate niciodata nu intervin, niciodata nu o deranjez, nu o agasez…am invatat sa am incredere in forta ei proprie de a selecta ce "ii trebuie".
    4. Cartile in engleza le citesc eu (la inceput propozitii scurte) si traduc. La lectura urmatoare, traduc dupa ce am citit fraze, apoi pasaje mai lungi, pana cand ajung sa nu le mai traduc deloc. Ba ma trezesc ca stiga ea: mami, hai sa-ti spun ce se intampla aici :))))
    Va pupicam din suflet si te rog sa ne mai scrii, sa mai schimbam din experienta de mami.
    P.S. Iti recomand activitati tip Montessori pentru cele mici (gen senzoriale…transfer de orez/nisip/apa…lumea le subestimeaza si mi-e o ciuda de innebunesc…acestea, plus joaca cu plastilina sunt exercitiile premergatoare scrisului, dar ordoneaza creierul copilului intr-un mod extraordinar!)

  • Camelia Vida-Rațiu

    Hello, Alina!
    Multumim mult pentru aprecieri! Il stim si noi pe Baby Einstein, s superb!
    Ce dragute sunt fetitele tale si ce ma bucur ca va jucati in noroi!!!!!!!!!
    Eu pe astea le-am comandat de pe Okian, dar intentionez sa iau si din UK, in curand.
    Sa faceti praf de stele, la voi m-am gandit imediat cand am postat :)))
    La zoo nu-i place deoarece detesta sunetele acute, puternice…are o chestie cu auzul..cum am si eu, de fapt…aude si cel mai mic zgomot, o deranjeaza tot ce e strident etc..ii place linistea si din motivul asta refuza de un an intreg mersul la zoo.
    Va pupicam mult!!

  • coca

    Camelia, cand ai tu timp, imi poti traduce, te rog frumos, ingredientele de aici(de la baloane uriase de sapun) si cantitatile daca ai putea…am dedus eu mare, dar mi-e sa nu gresesc.
    Multumesc tare mult!!!!!

  • coca

    UIte ce am inteles eu:
    -12 cesti apa
    -1 ceasca detergent vase (?)
    -1 ceasca amidon
    -2 linguri praf de copt
    -2 linguri glicerina
    (sau sunt lingurite???)
    Muuuultumesc!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Sigur ca da, Coca, cu mare drag.
    Sectretul sta in glicerina (am facut si noi un asemenea experient, dar nu cu baloane atat de mari pt ca nu aveam cerc atat de mare de facut baloane)…
    Deci:
    – va tb. un cerc de-ala mare de facut baloane (se vinde cu o tavita, in care se baga cercul si apoi se ridica pentru a face baloanele…eu nu am gasit nicaieri, daca gasesti tu, sa imi spui, te rog!!)
    – 12 cani de apa (distilata e mai buna, dar functioneaza si cea de la robinet)
    – 1 cana de detergent de vase (concentrat, dar nu ultra-concentrat)
    -1 cana de amidon
    – 2 linguri de praf de copt (nu bicarbonat de sodiu!)
    – 2 linguri de glicerina (eu de la farmacie am cumparat, la gramaj, nu a costat decat vreo 3 ron un borcanel ca de medicamente). Noi am lasat-o timp de 24 de ore sa se dizolve, dar aici vad ca scrie sa fie lasata mixtura cel putin 1 ora inainte de a o folosi…
    Sper ca te-am ajutat, va pupic mult!

  • coca

    Multumesc inca o data!
    PAi eu ma gandeam sa confectionez eu ceva….doua betigase prinse cu sfoara…sa nu mearga??

    Uite asa ceva am avut noi
    thegift.ro/cadouri-diverse-c-65_124/bagheta-pentru-baloane-de-sapun-mari-p-2140

  • coca

    si uite si aici
    dar pretul e exagerat!!
    okazii.ro/jocurii-pentru-dezvoltarea-abilitatilor-copiilor/jucarii-interactive/jucarie-cu-baloane-de-sapun-multi-mega-bubbler-st883ptx-a113253588

  • coca

    da, uita-te la fetita(din articolul de pe blog despre baloane) ce tine in mana dreptunghiul acela din betigase si sfora. Sunt doua bete de baloane lungi (mai tari) si prin ele este introdusa sfoara. e simplu, important e sa functioneze….in cateva zile incercam si noi….sper sa nu ne certe tati ca a disparut detergentul de vase :)))))))

  • Camelia Vida-Rațiu

    Hahahhahaaa, asta sa fie ultima ta grija! Cand va vedea fericirea puilor, va uita de detergent! De-abia astept sa vad cum va iese!!!

  • Adina

    Ce vizita reusita ati avut la Planetariu, M. arata atat de fericita! Si materialele imi plac mult! Si pe I. o apuca cantatul in stil Peppa, cand vede primele stele, seara pe terasa 😉 Am cumparat si noi zilele trecute setul de la Noriel cu sistemul solar, dar inca n-am apucat sa-l asamblam:)

  • Camelia Vida-Rațiu

    Da, a fost o vizita atat de frumoasa, de "intima", deoarece doar noi eram acolo la ora aceea a diminetii. Imi mangaie sufletul gandul ca M. isi va aminti ca prima ei vizita la Planetariu a fost atat de linistita si frumoasa. Imi pare rau ca nu am facut poze si la targul de carte (habar nu am cum de mi-a putut scapa!!!)…sa vezi acolo ce fata aveaaaaaaaaaaa :)))))

  • Roxana

    Camelia, ideea cu praful de stele e geniala! Uite, nici nu stiam ca in Baia Mare este Planetariu. Neaparat trebuie sa venim si noi in vizita,mai ales ca nu e departe de noi. Ce alte obiective interesante mai sunt de vizitat?

  • Camelia Vida-Rațiu

    Da, Roxana, ne mandrim cum primul Planetariu din tara!!! Mai avem Muzeul de mineralogie, care e si el interesant, dar ma tem ca inca nu e pt piticii nostri. Apoi, mai avem Muzeul artistilor plastici, la care vrem sa mergem in curand. Cam atat…

  • Camelia Vida-Rațiu

    Da, sa stii!!! Nici nu ma asteptam, am avut niste emotiiii, ma vedeam iesind tiptil de-acolo, rusinata ca face galagie sau urla etc. Dar, se pare ca mi-a dat, din nou, o lectie!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Va asteptam cu tot dragul! Uite, ne-a spus domnul dragut ca in data de 15 sept. vor avea o activitate suuuper-faina, organizata pe tema constelatiilor romanesti. Noi sigur vom merge si atunci!

  • Roxana

    Am vorbit aseara cu taticul nostru si poate weekendul urmator venim, pana atunci trebuie sa pregatim o mica lectie sa ne familiarizam cu informatiile. Abia astept.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Coca, eu zic sa testezi reteta pe o cantitate mica…imparte totul la 10, la 20, cum crezi tu si vezi ce se intampla. Noi am folosit glicerina lichida, dar a trebuit lasata la dizolvat timp de 24 ore. Nici nu stiu ce alt sfat sa-ti dau…

  • Anonim

    oau! din ce in ce mai bine! imi plac mult lectiile despre sistemul solar!
    de multa vreme tot vreau sa-i duc pe cei mici la Observatorul Astronomic, dar in vara asta sigur mergem si noi 🙂
    sistemul mobil il avem si noi si cei mici sunt incantati sa urmareasca noaptea pe intuneric cum se aprind planetele
    cartile sunt superbe!!!!!!!!! multumim pentru recomandari!
    adevarul este ca trebuie sa imbunatatesc neaparat lista de carti despre sistemul solar 🙂
    minunata lectie!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Sa mergeti, neaparat! Este lectia cea mai importanta pentru cei mici…vor fi atat de fascinati, vor retine multe elemente.
    Si noi vom merge, in primavara, din nou la Planetariu, pentru a vedea noua sectiune de constelatii romanesti – trebuie sa fie ceva tare inedit si interesant.
    Va pupicam!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.