Iepurasul de catifea

Iepurasul de catifea sau Cum prind viata jucariile (Margery Williams, ilustratii Agnes Keszeg, editura Cartea Copiilor) este una dintre cele mai pretioase carti din biblioteca M-ei! Am gasit-o impreuna in librarie si nu ne-am mai putut desparti de ea. Am lecturat-o pe nerasuflate in acea zi (undeva pe la sfarsitul lunii mai) si imi amintesc si acum cat de fascinata a fost M. de absolut tot ce inseamna aceasta carte. Mi-a parut atunci rau ca i-am citit-o pe loc…Din primele randuri am realizat ca este mai mult decat o carte oarecare, ce merita mai mult decat o simpla lecturare. Prin urmare, am pus cartea deoparte timp de doua luni, in speranta ca M. va uita putin de ea, iar surpriza ce aveam sa i-o pregatesc va creste mult in intensitate bucuria reintalnirii cu ea. Am modelat, pe ascuns, un iepuras ce mi-am dorit din tot sufletul sa semene cat mai mult cu iepurasul de catifea al Baietelului…cartea merita un “suvenir”, merita din plin sa fie personalizata si pastrata in amintirea copiilor sub orice forma care stiti ca le-ar placea lor cel mai mult. Mi-am pus tot sufletul in realizarea acestui iepuras, pe care il iubesc enorm! Eu am amestecat culori diferite de argila pentru a ajunge la varianta aceasta, obrajorii i-am pudrat cu putin roz, i-am creat “cusaturile” si urechiusile cu bucatelele de “matase roz”, exact ca in carte.

M. a fost extrem de placut impresionata de iepurasul ei de catifea si am realuat lectura usurel, marcand pasajele cele mai importante cu exemple din vietile noastre: Baietelul primeste in dar, de Craciun, un iepuras “tare frumos: grasun si bucalat, asa cum ii sta bine unui iepuras, cu blanita moale, cu mustati din ata si urechi capturite cu matase roz. […] Era timid din fire si, pentru ca era facut doar din catifea, nu a cutezat sa-si ridice ochii spre jucariile scumpe si mai increzute. Jucariile mecanice erau toate cu nasul pe sus si se uitau cu dispret la celelalte. […] Singurul care fusese cat de cat prietenos cu el era Calutul de piele. […]

– Oare ce inseamna sa fii ADEVARAT? il intreba Iepurasul intr-o dimineata, pe cand stateau amandoi ascunsi intr-un colt mai linistit […]

– Nu lucrurile te fac sa fii adevarat, raspunse Calutul de piele. Pur si simplu, ti se intampla la un moment dat. Cand un copil te iubeste mult, mult timp, si nu numai pentru ca va jucati impreuna, ci pentru ca te iubeste CU ADEVARAT, atunci devii si tu adevarat. […] Devii adevarat intetul cu incetul. In general, pana ce ajungi sa devii adevarat, mai toata blanita ti s-a tocit, caci copiii te-au mangaiat ani la randul, ochii nu mai stau nici ei bine la locul lor si te descosi pe la incheieturi.”

Este o carte pe care o recomand cu cea mai mare caldura oricui, chiar o consider o carte “completa”: coperti cartonate, hartia are o nuanta galbuie, asociind aceasta imagine de “invechit”, cu ideea de iepuras care creste odata cu cel mic, de jucarie care ajunge sa fie iubita ani la rand, textul este cald, bine structurat, iar ilustratiile sunt si ele superbe.

Nu doresc sa rapesc, acelora dintre voi care inca nu ati citit cartea, bucuria finalului, spun doar ca este cel mai potrivit cu putinta.

Cel mic invata sa pretuiasca si mai mult jucaria sa preferata, iar pe noi, cei mari ne face sa intelegem ca nu aspectul unei jucarii o face frumoasa, ci iubirea pe care o proiecteaza copilasul asupra ei!

Mami are un ursulet din plus, primit acum 12 ani de la copilasii carora le-a fost profesoara si de care s-a despartit in multe lacrimi…pastrase ursuletul ca amintire draga, insa M. il iubeste atat de mult incat a devenit al ei. L-a pupacit deja de atatea ori, l-a imbratisat si stras in brate in timpul somnicului, iar azi, dupa ce am citit Iepusarul de catifea, a fugit la mine si mi-a aratat ca si ursuletul ei incepe sa devina adevarat: “Uite, mami, si lui i se desfac cusaturile, tu vezi ca i se rupe codita? Inseamna ca devine adevarat!”

(3 ani si 8 luni)