Pretend play,  Printables,  Recomandari (carti)

Vrei sa fii prietenul meu? Eric Carle

15 October, 2012 / 24 Comments

Toata nebunia mea a de crea cap-coada un mic teatru de papusi a plecat de la aceasta “punere in scena”, de catre ilustratoarea de carti pentru copii, Sarah Jane, a primei simfonii pentru copii, Peter and the Wolf (Prokofiev). Scena realizata de Sarah poate fi printata (gratis) de aici.

Am pornit la drum cu o carte ce se potriveste perfect cu planul meu, dar din capul locului mentionez faptul ca imi doresc din tot sufletul ca acest proiect sa ia proportii si sa cuprinda multe, multe, multe carti, activitati pentru copii.

M-am oprit asupra cartii lui Eric Carle, Vrei sa fii prietenul meu?  (traducere Ileana Achim, editura Cartea Copiilor) din mai multe motive: 

~ M. este absolut innebunita dupa cartile lui Eric Carle in ultimul timp.

~ Textura imaginilor ce iau forma personajelor sale este superba, iar dupa ce am realizat (aici) fluturasul din Omida mancacioasa, folosind tehnica lui de lucru, m-am gandit ca poate ma vor tine puterile sa duc si eu la capat toate personajele. 

~ Al treilea motiv (cel putin la fel de important precum primul) a fost acela al temei (animale viu colorate, ce nu pot sa nu fie pe placul oricarui copil), dar si al stilului in care este scrisa cartea. 

In aparenta, totul este extrem de simplu, putin ciudat, dar cred ca numai pentru noi, adultii…M. nu m-a intrebat absolut niciodata de ce apare mai intai coada animalului si abia pe pagina urmatoare il descoperim si pe acesta…

Este vorba despre o punere in pagina extrem de ingenioasa a corpului fiecarui personaj: pe prima pagina apare soricelul aflat in cautare de prieteni, iar pe pagina alaturata, doar coada celui caruia urmeaza sa i se adreseze. Cand cel mic da pagina, descopera “apartinatorul” cozii. Nici nu va puteti imagina cu cata exuberanta se aruca, cel putin M., pe aceasta carte! Faptul ca autorul ei “are incredere” in cel mic, in capacitatea lui de a-si da singur seama ce animal se ascunde pe pagina urmatoare, inseamna enorm pentru copil. Aceasta ar fi prima “comoara” pe care o ascunde cartea. A doua este una si mai profunda. Noi, europenii, invatam sa citim dinspre stanga, spre dreapta, nu-i asa? Cred ca deja ati inteles: cartea este un exercitiu excelent de inducere a obisnuintei de a citi dinspre stanga, inspre dreapta! Sub forma de joaca, simplu, fara lacrimi, fara stres!

~ Tema prieteniei, la varsta micutilor nostri este una extrem de imporanta: soricelul este singur-singurel si isi cauta un prieten printre celelalte animale, fara sa tina cont de nicio diferenta dintre el si ele. 

~ Curajul micutului soarece este inca o lectie pe care cel mic va indragi sa si-o insuseasca. Nu conteaza ca e cat o farama pe langa elefantul de pe coperta, ci faptul ca are curajul sa ceara, chiar si vulpii sa devina prietena lui, chiar daca aceasta ar prefera mai mult sa il manance, decat sa-i fie prietena.

~ Intreaga carte este una a contrastelor, iar prima este chiar cea de pe coperta. Cand vezi cartea, esti sigur ca povestea se va invarti in jurul elefantului. Ei bine, acesta nici macar nu apare in restul cartii,  el ramane doar ca si simbol pentru “mare”, opus al mititeluilui soricel, care este de fapt, protagonistul adevarat. 

~ Menirea cozilor ce apar in carte, dupa parerea mea, este aceea de a crea puntile de legatura intre toate contrastele din carte: copilul va fi fascinat de parada animalelor, lui ii va placea sa le recunoasca, dar pe masura ce va creste, el va invata si sa citeasca de la stanga, la dreapta; daca nu ai prieten esti singur si trist, daca ai cel putin unul, esti fericit, nu te mai simti singur; cand este foarte mic, copilul nu percepe diferentele, pericolele asa cum le percepem noi. Eu am observat ca, pana nu demult, pe M. nu ar fi deranjat-o deloc daca ar fi citit ca, de exemplu, crocodilul se teme de soricel, si nu invers. Acesta spun ca este inca un exemplu de punte de legatura intre varstele copilului.

Dintre toate cozile, a sarpelui este cea mai lunga si apare pe fiecare pagina din carte, prin urmare, eu am decis sa o incadrez in fundalul scenei, chiar daca cel mic va dispune si de “papusa” cu sarpele intreg, pe care o aduce in scena la finalul jocului, pentru a dezvalui misterul cozii ce le secondeaza in permanenta jocul.

Deoarece simbolistica acestor cozi este atat de bogata, am hotarat sa le fac pe toate mobile. Toate partile componente ale animalelor sunt in asa fel gandite incat luati codita, o asezati in partea din spate a corpului si le prindeti intre ele cu o clema tip pioneza, precum acestea (din pacate, la noi mai mici nu se gasesc inca, dar speram sa fie pe viitor!). 

M-am gandit insa si la parintii care nu dispun de magazine de unde sa poata cumpara pionezele respective sau pur si simplu nu au timp suficient pentru a lucra si aceasta parte a jocului. De aceea, am realizat animalutele in doua variante: una fara cozi atasate (deci, le faceti mobile) si una cu ele prinse direct de corpul animalelor. Mai multe despre acest aspect veti citi in articolul in care gasiti intreg tutorialul (aici).

Evident, puteti opta pentru lipirea coditei direct de corp, daca nu doriti sa va complicati. Mie imi place insa ideea ca cel mic sa se joace cu aceste codite, tocmai pentru ca ele joaca un rol atat de important in carte.

   

Despre felul in care am confectionat “papusile” si scena puteti citi mai multe aici, iar intregul material poate fi descarcat, gratuit, la sfarsitul acestui articol (papusile si scena).

Am sa va las sa vedeti cum s-a jucat M. cu ele, pe masura ce imi spunea, cu mare entuziasm, pasaje din carte (care sunt extrem de usor de retinut, deoarece sunt scurte si deloc complicate).

Tot in tutorial veti vedea, cutia dispune de o parte laterala mobila, asemanatoare unei usi, pe care cel mic o va lasa deschisa pe timpul jocului. In spatele acestei usi ascundem corpul animalului, lasand la vedere doar coada acestuia (exact ca in carte).

Am inceput prin a “reprezenta” coperta: elefantul si soricelul, iar pentru ca joaca sa fie mai dinamica, am folosit, pe post de fundal sonor, acest film interesant, in care doar intrebarea insistenta a soricelului se aude, restul replicilor lipsesc, in schimb se aud sunetele pe care le scoate fiecare animal in parte (iarasi un exercitiu excelent pentru cei mici):

“Era odata un soricel tare singur, care porni intr-o buna zi sa-si caute prieten.”

…si, incet-incet, am parcurs intreaga carte! “Soricelul mai vazu o coada si intreba iar: – Vrei sa fii prietenul meu?” Dar… – Nu, clampani scurt crocodilul, iar pasarea micuta de pe spatele lui ciripi si ea: – Nu vrem, nu vrem, n-ai auzit? Hai, du-te de-aici!

Aici isi face aparitia coada hipopotamului… “Soricelul era tot singur. Dar iata ca zari deasupra o coada mica si albastra. -Vrei sa fii prietenul meu? intreba el nerabdator. Dar hipopotamul mormai: – Nu, soriceii nu-s de mine.”

…care il refuza categoric pe soricel.

Coada paunului…

…coada girafei, apoi corpul ei. “Mai departe soricelul vazu o coada atarnand sus de tot, cu un smoc de par in capat. – Vrei sa fii prietenul meu? chitai el cat putu de tare spre animalul acela nemaipomenit de inalt. – Esti un soricel foarte dragut, dar mult prea mic ca sa fii prietenul unei girafe.  Asa ca soricelul pleca intristat mai departe.”


Singurul care ii accepta prietenia este tot un soricel, care il si primeste, de altfel, in casuta sa, scorbura unui copac. 

“Cu glas sfios, soricelul nostru intreba:

-Vrei sa fii prietenul meu?

– Bineinteles! zise celalalt soricel.

Hai acasa la mine.

culcusul pe care si-l facuse noul sau prieten ii placu foarte mult soricelului nostru. Se simti imediat ca acasa.

Si de atunci cei doi soricei au locuit impreuna in liniste si nu le-a fost niciodata frica de…

…sarpele cel luuuung si verde!”


Tot pe fundalul scenei, la baza unuia dintre copaci am realizat “casuta” celor doi, peste care am gandit un “capacel”, ce vine prins tot cu o clama tip pioneza, iar in momentul culminant, in care aflam ca soriceilor nu le mai este frica de sarpe, cel mic misca putin, la stanga sau la dreapta capacelul si ii vedem pe cei doi, aflati la adapost de orice primejdie!

Cred ca M-ei aceasta parte ii place cel mai mult…



Dupa ce am terminat joaca, am inchis usa (partea laterala) cu ajutorul celor doi nasturei (cititi in tutorial despre ei), am asezat animalutele si cartea in cutie si am pus-o deoparte, in asteptarea lui tati, care a avut parte seara de un spectacol in toata regula!

Printabilele pentru activitate le gasiti in acest folder.

Sa aveti mult spor la joaca!

24 Comments

  • andru

    15 October, 2012 at 17:44

    Iar a iesit o minunatie din mainile tale, Camelia! Iar incantarea M.-ei cred ca a platit cu asupra de masura efortul tau! Felicitari amandurora, faceti o echipa superba!

  • Anonim

    15 October, 2012 at 17:45

    Camelia, nici nu banuiam ca e o opera de arta atat de frumoasa, interactiva, fantastica- desi am vazut si poze si mi-ai povestit de teatrul tau de papusi. Abia cand am citit tot articolul (cu sufletul la gura!!) mi-am dat seama de toata munca, creativitatea si sufletul din el. Felicitari, felicitari, felicitari!!

  • Camelia Vida-Rațiu

    15 October, 2012 at 17:54

    Raluca, m-ai facut sa plang…mai mult nici nu pot spune! Iti multumesc din suflet, esti tot timpul alaturi de mine, iar asta conteaza enorm si pentru "bunul mers" al blogului!

  • andru

    15 October, 2012 at 18:01

    Am luat si eu template-urile pe care asa de generos ni le pui la dispozitie. Cred ca tocmai m-ai salvat – din nou! -, cautam o idee care sa faca mai usor de citit "The Gingerbread Man" (Una are o problema cu personajele care sunt mancate prin diverse texte). Cred ca punerea in scena s povestii ar atenua "socul". Multumesc din suflet!

  • Roxana

    17 October, 2012 at 13:16

    Fantastic!!! Pot sa spun ca te-ai intrecut!!! Nu am cuvinte sa-ti spun cat de mult imi place, ce frumos a iesit si ce idee ai avut. Ce sa mai zic? De cand ai postat am vrut sa-ti scriu, dar nu stiam ce, cuvintele nu pot transmite admiratia mea. Felicitari, esti o mamica geniala. Iar M. e o scumpica. Va pup.

  • Camelia Vida-Rațiu

    17 October, 2012 at 13:20

    Roxana, esti minunata! Iti multumesc foarte, foarte mult. Tocmai mi-ai facut cel mai frumos compliment. Nu am nevoie de cuvinte mari, te simt alaturi de mine si asta conteaza cel mai mult. Atat de mult ma bucur ca iti place activitatea!
    Si eu pupic ingerasii tai!

  • Anonim

    8 November, 2012 at 06:16

    Camelia, ai idee cum se pot descarca printabilele de la Peter si lupul? sau sunt contra cost? scrie free, dar cred ca gratuita e doar scena, nu?

    deja ne pregatim sa facem sinoi micutul vostru teatru. ne-a sosit cartea 🙂

  • Anonim

    9 November, 2012 at 21:42

    mi-am dat seama atunci cand am scos la imprimanta creatiile tale, cat de titanica a fost munca ta….este extraordinar cat de minunat le-ai realizat!!! a fost o placere imensa pentru mine sa le lipesc, decupez..sunt superbe!

    astazi doar am citit cartea ca sa-i pregatesc…as fi vrut ca teatrul in sine sa fie o supriza, ceva inedit, dar s-ar fi intrebat de ce arata asa personajele si nu altfel..asa ca , atunci cand vor vedea si teatrul isi vor da seama ca sunt exact ca si in carte 🙂
    impreuna am realizat scena (cu ceva pasta papier mache :)))))…acum sta la uscat…si l-am intrebat pe D.: dar cum sa facem rost de personaje?? asa ca el se tot gandeste la o solutie…pana la urma se gandeste sa facem unele din plastilina :))

    ce ne-a frapat pe noi!! absenta elefantului din poveste…pentru D. a fost chiar deranjant acest aspect…el este fff atent la detalii: unde este elefantul? de ce apare pe coperta daca nu e si in carte??

    dar povestea e frumoasa, emotionanta…mai avem trei carticele de acest gen in biblioteca: cu un mic hamster ce isi cauta prieteni,, cu un catelus ce cauta un tovaras de joaca, cu un purcel ce tot asa..isi cauta o casuta unde sa stea si il primeste tot un purcelus.

    multumim inca o data pentru toate materialele minunate!

  • Camelia Vida-Rațiu

    10 November, 2012 at 04:59

    Coca, sa le folositi sanatosi, de-abia astept ca micutii tai sa descopere surpriza existentei personajelor (vor avea si codite mobile?)!

    Da, si pentru noi absenta elefantului din poveste a fost frapanta, chiar scriam in articol faptul ca atunci cand cumperi cartea ai senzatia ca personajul principal va fi elefantul, nicidecum soricelul, dar daca stai sa te gandesti, tocmai acest "soc" de la inceput te ancoreaza si mai puternic, emotional vorbind, in poveste. Eu asa i-am explicat M-ei ce se intampla cu marele absent, elefantul (sa nu uitam si faptul ca cea mai mare diferenta de marime intre acestia doi apare).

    Va imbratisez cu drag si astept cu mari emotii impresii de la joaca voastra! Mult spor sa aveti!

  • Camelia Vida-Rațiu

    10 November, 2012 at 05:58

    O, minunat!
    Coca, nu stiu daca ti-am spus: piciorusele "pionezelor" sunt destul de fragile, deci gaurile in carton le faci cu un ac de de siguranta, de exemplu (pe acela il poti tine usor intre degete in timp ce faci gaura), dupa care introduci piciorusele pionezei.

  • Anonim

    10 November, 2012 at 06:07

    pai mi-am dat seama de cand le-am vazut. am fixat coada, am pus dedesubt o bucata de plastilina tare (din aceea care nu se usuca, simpla) si am intepat bine cu pioneza colorata (din aceea cu capat din plastic mare colorat, se manuieste ff usor) , abia apoi am pus pioneza.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.