Povestea primelor daruri de Craciun

Va prezentam (aici), pe scurt, alaturi de alte carti minunate, Povestea primelor daruri de Craciun(editura Cartea Copiilor). Va spuneam ca este scrisa de Axel Hambraeus si ilustrata de Agnes Keszeg si ca le explica celor mici, pornind de la tema biblica, semnificatia darurilor de Craciun, ca le vorbeste despre compasiunea dintre oameni si in special despre bunatatea umana.

Si nu in ultimul rand, traducerea excelenta, ce apartine Andreei Demirgian, face ca aceasta carte sa fie una completa, pe care din tot sufletul v-o recomand si voua.

Cartea a prezentat-o si Raluca, in Caiet pentru casa mea si ma bucur sa vad ca si ea o recomanda.

Noi am parcurs-o azi, cu mare emotie si curiozitate. Este o carte de 20×20 cm, realizata din hartie rezistenta si lucioasa si cu ilustratii foarte pastelate si delicate.

Cei trei pastori, pe care ii vedeti in imaginea de la jos, in seara in care “la marginea orasului Bethleem ingerii au vestit nasterea lui Isus”, dupa ce se intorc la turmele lor, nu reusesc sa mai adoarma:

“- Ce copil sarman! Si parintii lui, ce saraci erau! Nu pot sa-l uit pe Iosif! Avea niste incaltari atat de jerpelite…Nu cred ca am vazut o pereche de incaltari mai obosite. Sigur a batut drumuri lungi si anevoioase cu ele… Dar stiti ce? Mi se pare c-am acasa o pereche tocmai buna pentru el. Ma gandesc sa i-o daruiesc si sa-i fac o bucurie.

Al doilea pastor spuse:

– Mie Maria mi-a ramas in minte. Aiti vazut ce zdrentuita era haina ei? Cand am zarit-o, dardaia de frig in grajdul inghetat si tot incerca sa traga haina cea groasa peste umeri, dar era prea mica. Se vedea ca-i e rusine sa stea asa in fata celor ce venisera sa-i vada pruncul. Cred ca sotia mea are acasa o haina de iarna in plus, pe care ar putea sa i-o dea.

Cel de-al treilea pastor spune:

– M-am tot uitat la pruncul Isus. N-avea scutece, cum ar trebui sa aiba orice prunc, calduroase, frumos cusute si tighelite cu ata rosie. El era invelit in fasii din haina mamei sale. Dar cred ca am pe acasa, in cufar, multe scutece ramase de cand eram copiii mei mici. Am sa i le dau pruncului Isus.”

Cei trei pornesc la drum, fiecare pe cate o carare diferita, in cautarea grajdului unde se aflau Maria, Iosif si pruncul:

“[…] cand ajunsera la marginea orasului, nu mai gasira nici ingeri cantand, nici raza cereasca pe care s-o urmeze pana la grajdul unde erau Maria, Iosif si pruncul. Nu mai stiau pe unde s-o ia. […]

Pana la urma, se hotarara s-o ia fiecare pe calea pe care o considera cea buna, si cel care-l va gasi pe pruncul Isus sa se intoarca si sa le spuna si celorlalti. Si asa o lua fiecare pe drumul lui.”

Darurile lor ajung, insa la alti destinatari deoarece sunt cuprinsi de o compasiune de moment  foarte  puternica, ce ii face sa uite de intentia initiala.

Cheia intregii povesti, mie mi se pare aceasta:

“Pastorii se-ntoarsera tacuti si abatuti la turma lor. […] Dar, cand se trezira, fiecare voia, plin de insufletire, sa povesteasca ce vis minunat avusese. Si descoperira cu uimire ca toti visasera la fel. Iosif avea incaltari noi, Maria purta haina cea frumoasa, iar pruncul Isus era infasurat in scutecele cele moi, tighelite cu ata rosie. O bucata de vreme, cei trei pastori ramasera pe ganduri.

Intr-un tarziu, unul dintre ei spuse:

– Poate, totusi…

– Totusi, ce? intreba al doilea pastor.

– Poate ca am mers pe calea cea buna, pana la urma.”

Mie imi plac mult cartile de acest gen, cu final “deschis”, permit discutii frumoase cu cel mic, ii imbogatesc imaginatia, visarea si, de ce nu, vocabularul, nu-i asa?

Va doresc si voua lecturi minunate!

(4 ani)