Recomandari (Jocuri si jucarii)

Faceti cunostinta cu Fufu

Bine v-am regasit intr-un an care imi doresc sa ne aduca tuturor multe, multe bucurii si sanatate!

Redeschidem usa casutei noastre cu tot dragul, intr-un “decor” si o ambianta sonora noi, ce speram ca sa va placa cel putin la fel de mult precum ne plac noua!

Sunt sigura ca v-am facut, inca din titlu, curiosi si sunt convinsa ca asteptati sa aflati cine este aceasta Fufu, ce e cu numele acesta ciudat si, mai ales, de ce incepem lectiile din anul 2013 cu acest subiect.

Ei, bine, Fufu este noua papusica a M-ei, pe care intr-un moment de mare inspiratie (si la indemnul Ralucai, careia ii multumesc, iarasi, din tot sufletul), am comandat-o online (de aici am cumparat-o). 

Am ales acest model deoarece este o papusa din categoria educativa (sub nicio forma nu am dorit ceva in stil Barbie, ce sa-i creeze, de pe acum, complexe de inferioritate) dar, trebuie sa recunosc, depaseste cu mult asteptarile mele. Are 38 cm in lungime, mutrita de asiatica, vine imbracata in lenjerie de corp, si asta deoarece prezinta caracteristici fizice extrem de bine definite, este articulata, realizata din vinil (deci poate fi scufundata sub apa pentru a fi imbaiata), parul ii este cusut si matasos, de zici ca este adevarat (pana acum nu i s-a desprins nici macar un singur fir la pieptanare), are inclusiv organe genitale definite, iar corpul parfumat (usor si placut iz de vanilie). 

Am ales papusa asiatica deoarece vreau foarte mult sa invatam despre rase diferite, despre diversitate si ce poate fi mai placut decat un asemenea “instrument” educativ?

Cand am vazut-o nu mi-a venit sa cred cat de reale par cutele pielii, unghiile de la manute si picioruse, ochisorii, dar liniutele din talpile picioarelor!

Pana la 4 ani, M. a avut doar papusele din panza, iar trecerea la o papusa, mai ales la una cu par, ma cam speria. Ma temeam ca ii va rupe intr-una parul, in incercarea de a o pieptana, ca o va dezmembra in tentativa de a o imbraca s.a.m.d. 

Iata ca iarasi mi-a dat o lectie, caci, din momentul in care a primit-o, nu s-a mai despartit de ea nici macar pentru 5 minute…peste 2 zile se implineste exact o luna de cand Fufu e cu noi, lipita de M. tot timpul! 

A fost peste asteptarile mele totul: restul cadoului de ziua ei a trecut in plan secund, nimic nu a mai interesat-o, nimic nu a mai contat! 

Peste putin timp, am dorit sa ii dam un nume, si ce putea fi mai potrivit decat un derivat de la alintul pe care il foloseste mami cand i se adreseaza M-ei? 

Cand era micuta, M. incerca sa imi intoarca alintul “Sufletul meu”, dar pentru ca nu il putea pronunta corect, imi spunea “Fufu moi”. De atunci, si noi ii spunem foarte des Fufu si iata ca acum ea insasi si-a dorit ca pe papusica sa o numim la fel, iar ea sa devina Fufulet!


Cel mai mult am dorit insa sa va vorbesc azi despre aceasta papusa pentru a marca o mare schimbare in gandirea, comportamentul fetiei mele!

Daca pana de curand, ca orice copil, imi repeta la nesfarsit cat de mult isi doreste sa creasca, sa fie mare ca mami si tati, la scurt timp dupa ce Fufu a venit in viata noastra, M. s-a schimbat total! A devenit extrem de responsabila, poate chiar prea responsabila, spun eu: aproape ca nu mai doreste sa mearga afara, la joaca, de teama ca Fufu va plange dupa ea – singura solutie este sa o caram si pe papusica dupa noi (in marsupiu, brate, cum o fi, doar sa nu ramana singura in casa….). 

Ce m-a frapat insa foarte tare este noua ei perspectiva asupra copilariei: brusc, nu mai doreste sa creasca, de frica sa nu o piarda pe Fufu! Trecem prin multe episoade de plansete cu lacrimi adevarate si sincere de fiecare data cand isi aminteste ca ea va creste si, spune ea, nu o va mai iubi pe Fufu, pentru ca va fi om mare! Habar nu am de unde scorneste sufletelul ei asemenea teorii, dar stiu sigur ca prima oara cand am auzit-o plangand si strangand papusa cu disperare la piept, sufletul meu s-a rupt in bucati.

Toata ziua o pupaceste, piaptana, consulta ca sa se asigure ca nu e bolnava, o alinta cu cele mai frumoase cuvinte pe care le-a folosit vreodata (mai nou ii spune “indragostita mea” !!!), ii repeta cele invatate impreuna cu mami, ii povesteste tot ce ii trece prin minte, spune ca o invata sa coloreze, sa danseze, sa se imbrace si cate si mai cate!


Iata de ce este Fufu atat de importanta in familia noastra…

Mami i-a crosetat sabotei de balerina, cordeluta pentru par (exact ca ale M-ei), iar de Craciun am stiut ca nimic nu o va face pe M. mai fericita decat tot lucrusoare pentru Fufu. I-am cumparat hainute (le multumim si bunicilor pentru setul din catifea roz), precum si un carucior in care M-ei sa-i fie mai usor de transportat bebelul ei drag.

Ea si doarme impreuna cu Fufu, deci ideea de a avea un carucior cu landou detasabil  (ca si papusica sa aiba patutul ei propriu) era cea mai potrivita in cazul nostru. 

Am cautat muuuuult, foarte mult… Pentru o fetita de 4 anisori, M. este extrem de inalta, deci mie, pe langa carucior cu landou detasabil, solid, la un pret acceptabil, imi trebuia si unul foarte inalt (de preferat unul care sa se poata regla pe inaltime).

Pe cand  eram pe punctul de a renunta, am avut marea surpriza sa gasesc un magazin online (Tia), ce comercializeaza tot felul de articole pentru cei mici, si unde am observat niste cacurioare de papusi, ce pareau a fi adevarate, atat de minutios erau lucrate si finisate! 

Mi-a placut modelul numarul 14 (de aici), dar exista o multime de variante (pe inaltimi diferite, cu landou fix sau detasabil, pe culori de toate felurile). 

Nu il aveau pe stoc pe acesta, dar am intalnit niste oameni atat de amabili, incat am trait senzatia unei normalitati ce caracterizeaza mai degraba o alta tara decat pe a noastra… Tin minte ca l-am comandat lunea si, desi l-au adus de dincolo, vinerea (in aceeasi saptamana) caruciorul era la noi!

Cand l-am primit, am avut iarasi un soc pozitiv…in primele secunde am crezut ca au facut o greseala si mi-au trimis un cacucior de copil, atat de “real” parea!

Vi-l recomand cu tot dragul, daca sunteti in cautarea unui asemenea produs – este mare, manerul se poate ridica pana pe la 86 cm de la pamant! Are inclusiv suspensii pe roti, care sunt atat de silentioase, inca nici cel mai mic zgomot nu il scot. Are cosulet in partea de jos, gentuta, in care M. aseaza lucrusoare de-ale papusii, iar daca scoateti landoul, spatarul cacuciorului se poate ridica pe inaltimi diferite (are inclusiv ham), pentru ca papusa sa poata sta si in sezut, dar fara sa cada din carucior!

Eu preconizez faptul ca pana pe la 10 ani, M. il va putea folosi fara probleme (chiar si eu trebuie sa ma aplec foarte putin pentru a impinge caruciorul).

Asa s-au scurs sarbatorile noastre…alaturi de un copil extrem de fericit, ce isi plimba toata ziua puiutul, ba in cacucior…

…ba intr-o constructie pe care nu prea stiu cum sa o numesc…o troti-scaun-mobila, neaparat cu binoclul de cercetaror la gat!!! Eu ma prapadesc de ras cand vad cate poate scorni, dar ma bucur si o incurajez eu insami sa isi foloseasca la maximum imaginatia.


Poate ca nu e cea mai frumoasa papusa din lume, dar, in mod cert, este cea mai iubita de catre ingerasul meu si asta o face de nepretuit!


Puiutii nostri au jucarioare ce li s-au lipit de sufletele?

(4 ani)

21 Comments

  • Anonim

    Si fetita si papusa sunt dincolo de frumusete! Se vede toata iubirea care le inconjoara si toata lumea asta frumoasa pe care reusesti sa o creezi in jurul M-ei! Sa se bucure ani luuungi si fericiti si lipsiti de griji de comorile ei, Camelia! Trimitem un vartej de pupici inspre voi+ Fufu 🙂

  • Anonim

    am admirat-o si pe fb si am remarcat (daca iti amintesti) cat de serioasa si responsabila mi se pare M.
    oau,chiar e mare caruciorul! daca nu scriai ca e pentru papusi,as fi jurat ca e adevarat 😉
    ai mei dorm cu anumite jucarii in pat (au paturi foarte mari),dar le schimba o data la cateva luni asa ca nu pot zice ca sunt atasati pe viata de o jucarie anume;mereu le atrage atentia altceva, mereu intervine ceva….faptul ca aceste jucarii rezista de cateva luni este un adevarat record 😉

  • andru

    Ma bucur sa te cunosc, Fufu! :))

    Ei, acum stiu ca n-o sa razi daca spun ca atat eu, cat si copiii mei am trait, la 30 de ani distanta unii de altii, o pasiune africana. Singura dintre papusile mele de care-mi amintesc era o negresa draguta iar Una, cand a implinit un an, si-a ales singura, dintr-un raft cu jucarii, un bebelus de culoare. :)) Acum l-a mostenit Petru, care-i si el destul de atasat de jucaria asta.

    Au iubit-o amandoi, dar adevarul e ca mai mereu au rotit jucariile, n-au manifestat nici cea mare, nici cel mic, o preferinta exclusiva pentru un plus sau altul.

    Maia e o bucurie pentru ochi si pentru suflet, fotografiile sunt superbe!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Asa e, Antoaneta!
    Papusica asta a trezit un urias instinct matern in sufletelul ei…este pentru prima oara cand nu se satura, cand nu doreste sa schimbe "jucaria preferata", de asta am si fost atat de luata prin surprindere…nici nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma intristez vazand ca fetita mea a crescut 🙁
    Va imbratisam cu mult drag!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Ce poveste frumoasa, Andru!!! Trebuie, neaparat, sa ne faci cunostinta cu negresa voastra. Am observat ca in gama asta de papusi educative sunt si variante africane si chiar ma gandeam sa cumpar si eu una :)))

    Iti multumim din suflet pentru asa cuvinte frumoase, dar si pentru faptul ca ai impartasit cu noi o experienta draga sufletului vostru.
    Va pupicam mult, mult!

  • valentina

    Papusa este superba, iar M. e atat de dulce cu ea in brate. Fetele mele nu s-au atasat in mod special de nicio jucarie, toate le sunt dragi in egala masura. Imi place cum se implica la voi toata familia in aceata pasiune a M-ei: tu ii crosetezi hainute, bunicii participa si ei la garderoba…, foarte frumos, va felicit.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Ma bucur mult ca iti place papusa, Valentina!
    Sa stii ca de asta am si scris despre aceasta papusa…nici M. nu s-a atasat pana acum intr-o asa masura de nicio jucarie, deci mi se pare un moment foarte important in viata ei.
    Multumim frumos si va pupicam dulce!

  • andru

    Ce-mi faci tu, Camelia! :)) M-am uitat acum la toate papusile africane, sunt asa de dragute! A mea, cea de demult, s-a pierdut cine stie cum. Poate-mi fac acum o bucurie si-mi cumpar alta! :))

    Dar Negrut cel mic al pruncilor mei e inca intreg si nevatamat, mi-ar placea sa-l cunoasteti! :)) A, el e baietel, a descoperit Una!

    Pana nu uit: stii cartea aceasta? pravaliacucarti.ro/251-enciclopedii/descoperim-copiii-lumii-p32915

    A fost pasiune mare pentru Una, multa, multa vreme, citita si ras-citita. Poate i-ar placea si M.-ei. Eu am fotografiat o gramada din ea, in ideea ca apuc sa scriu pe blog, dar uite ca nu s-a ivit prilejul. Partea despre Europa e destul de subtirica, tratata ceva mai superficial deccat celelalte continente, dar idea din spatele cartii mi-a plcut mult – un copil/o tara, informatii relevante, legate de cotidianul unui copil din tara respective.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Nu-i asa ca sunt minunate, Andru?!? Si eu imi amintesc de o papusa africana, pe care o avea o prietena de-a mea, in copilarie…doamne, cum ma mai uitam la ea, cat o visam si cat mi-as fi dorit si eu una la fel!!!
    In ce priveste cartea, nici nu stiu cum sa-ti multumesc! O vazusem, dar cautam informatii despre ea. Doamne, cat ma bucur ca spui ca merita cumparata! Uite, deocamdata, noi am achizitionat recent un puzzle fabulos, pe aceeasi tema, de la Melissa and Doug
    buburuza.ro/jucarii/jocuri-si-jucarii-educative/puzzle/puzzle-de-podea-copiii-lumii?

    Vi-l recomand din suflet, face toti banii!!!
    Pupici multi!!!

  • Adina

    Tu Camelia, eu am crezut ca asteptati un bebe nou, cand am vazut caruciorul!!! 🙂 Sunt f frumoase papusicile tale, ma bucur sa o vad pe M. asa fericita!

  • Camelia Vida-Rațiu

    :))))) Adina, ma faci sa rad!!!
    Da, si eu m-am speriat cand l-am vazut, am crezut ca e adevarat, dar asta e bine, e rezistent, nu doar frumos.
    Va pupicam!

  • Anonim

    Cat de minunata si de responsabila este M. ! si papusica ei este adorabila! nu mai spun de carucior…ai facut niste alegeri fantastice. MI se pare grozav ca fetitele sa fie initiate inca de mici in meseria de mamica :). Si unele dintre ele, cum este si M. chiar au un instinct matern extraordinar.
    Si eu am fost indragostita de papusi….am avut muuulte…si le iubeam pe toate. tin minte ca aveam un bebe maare…pe care il caram peste tot cu mine ( sa fi avut eu carucior ca al M-ei…cred ca as fi fost in al noualea cer!! ).

  • Camelia Vida-Rațiu

    Multumim frumos pentru aprecieri, Coca!
    Da, M. chiar are un instinct matern deosebit (exact asa eram, de fapt, si eu), dar ce e cel mai importat este faptul ca pretuieste si valorifica ceea ce are.
    Eu nu am avut decat o papusa, carucior, nici gand, cred ca toate astea sunt si pentru copilul din mine :)))

    Va imbratisam cu mult drag!

  • Melly

    Draga de ea! Zic si eu ca babele "cere un fratior" 🙂 nu mi-o lua in nume de rau 🙂
    Fetita mea inca nu s-a atasat de nicio jucarie, in zadar ii asez in brate plusuri sau papusele, pur si simplu le arunca, prefera sa o tin in brate pana adoarme, inca cauta cu mana dupa titi. Curand implineste 3 ani, cine stie, cu timpul poate se va atasa si de jucarii.
    Multumesc pentru recomandari, intre timp am sa caut si eu o papusa serioasa 🙂

  • Camelia Vida-Rațiu

    Nici eu nu credeam ca M. se va ataa vreodata atat de mult de o singura jucarie…
    Multi inainte micutei tale, sunt sigura ca va veni si la voi momentul asta.
    Va pupic!

  • Roxana

    Camelia, ambii mei copii au cate o jucarie preferata. David are o broscuta testoasa. Pe aceasta broscuta am cumparat-o cu un an inainte sa aflam ca vom avea bebe. Am cumparat-o dintr-un magazin de amenajari interioare, era aruncata intr-un patut. Ne-a atras culoarea ei si cand am ridicat-o am observat ca are mecanism si canta. Eu fug cat pot de jucarii cantatoare, dar aceasta era altfel, canta atat de frumos, avea o melodie linistita, ca cele din cutiutele muzicale. Cat am fost insarcinata am tot pus pe burtica aceasta broscuta sa cante. Cand l-am nascut pe David, i-am pus broscuta in patut. Aproape imediat a devenit jucaria favorita, deja la 3 luni am poze cu el in patut si cu broscuta in manuta si in gurita 🙂 Nu s-a despartit niciodata de ea. A devenit prietena lui, pe masura ce David crestea si dragostea pentru broscuta crestea. Tot el i-a pus si numele, EE, pentru ca nu putea pronunta broscuta, ii spunea EE. Nu doarme fara EE, o iubeste enorm, si acum o ia in manuta si o duce la gurita. A fost o perioada cand l-am lasat sa o ia afara, intr-o zi a cazut din carucior si am pierdut-o 🙁 Cand ne-am dat seama ca nu o mai avem pe EE, ne-am intors, am refacut drumul parcurs. Ca norocul am gasit-o, un om cu suflet mare, a ridicat de jos broscuta noastra si a pus-o pe gardul viu de langa trotuar. Mi s-a rupt inima in bucati, cred ca niciodata nu am fost mai trista ca atunci, mai ales ca David, micutul, imi tot zicea " mami, EE sigur ne asteapta acasa" si eu incercam sa-i explic ca am pierdut-o si nu cred ca o vom mai gasi vreodata. Atat m-am rugat la DD sa o gasim. Am plans de bucurie si am simtit o euforie fantastica cand am gasit-o. Parca pluteam de bucurie. Of, dupa nu mult timp, iarasi a pierdut-o, de data asta intr-un hipermarket super aglomerat, ne-am dat seama ca nu o mai are cand am ajuns la masina si mi-a cerut-o pe EE. Noi nici nu am observat ca o luase cu el de acasa. O pusese in gecuta. Inainte sa ajungem in magazin am fost si la piata, deci iarsi mi s-a taiat respiratia, de aceasta data eram sigura ca nu o vom mai gasi, pentru ca nu stiam daca o pierduse la piata sau in magazin. M-am dus inapoi in magazin si am intrebat la relatii clienti daca nu le-a adus cineva o broscuta si i-am rugat sa ma sune daca vor gasi broscuta. Instincul m-a impins in magazin, am refacut drumul, in tot acest timp m-am rugat iarasi, chiar plangand, sa gasesc broscuta. Am gasit-o!!! Era pusa pe un raft. De atunci, stie ca nu mai este voie sa iasa afara cu ea.
    La un an broscutei i s-a alaturat un urs polar, cat el de mare 🙂 Pe acesta il cheama UU 🙂 El nu are peripetii, fiind mare nu l-a putut ascunde in gecuta :))
    Fetita nu a avut nicio preferinta, chiar daca i-am pus in patut jucarioare pufoase, pana intr-o zi cand a primit de la Cati si S. o oita pufoasa si moale. a indragit-o imadiat, iar de atunci doar cu ea doarme si o iubeste mult, mult. E tare bucuroasa cand, inainte sa mergem la nani, o strigam pe oita sa o insoteasca.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Roxana, ce de aventuri, ce palpitatii cu broscuta voastra!!!! Asa e si M. in acest moment cu Fufu…sper sa nu o pierdem si noi, doamne fereste, ar fi dezastrul de pe pamant.
    E interesant cum nu s-a lipit intr-o asa masura de jucarii pana acum – cum spuneai si tu, pe fiecare copil il asteapta o jucarie pe sufletul lui…
    Va imbratisez cu mult drag si iti multumesc pentru o lectura plina de emotie si…suspans!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.