Materiale neconventionale,  Recomandari (diverse),  Tutoriale

Suportel (handmade) de creioane


Atunci cand am vazut pentru prima oara felul in care, in Montessori, se organizeaza, pe culori, creioanele copiilor, mi-am spus ca ideea este excelenta pentru gradinite sau familii in care exista mai multi micuti. Insa, de cand M. coloreaza intr-o veselie, creioanele noastre si-au tot marit numarul, nuantele culorilor s-au tot inmultit, iar atunci cand ne apucam de un proiect mai amplu, pierdeam o groaza de timp sortandu-le. Atunci mi-am dat seama ca ideea montessoriana de a grupa creioanele colorate este excelenta si daca ai un singur copil, pentru simplul motiv ca poti grupa mai multe nuante ale aceleiasi culori intr-un mod atat de practic si de frumos!

Cum suportelele montessoriene destinate acestei activitati sunt foarte, foarte scumpe, am inceput sa-mi storc creierii in cautarea unei idei cat mai simple si cat mai utile pentru noi.

Asa am ajuns la varianta pe care o puteti vedea si voi: tuburi de carton (reciclate din sulurile de prosoape de hartie, decorate prin tehnica servetelului). 

Noua ne place la nebunie, suportul este extrem de solid si isi face treaba excelet!

Pentru aceia dintre voi care sunteti tentati de un asemenea craft, va voi explica pasii pe care i-am parcurs in realizarea lui:

~ Am folosit 5 tuburi de carton, pe care le-am taiat cu ajutorul unei lame de traforaj, fix pe jumatate, obtinand in felul acesta 10 tuburi.

~ Le-am grupat cate 3, spate in spate (am obtinut o constructie de 9 tuburi, deci unul a ramas nefolosit). Am lipit tuburile intre ele si le-am prins intre ele, in partea de sus, cu ajutorul unor agrafe de birou (le-am indepartat dupa ce adezivul s-a uscat).

~ Am asezat contructia pe un carton gros, am trasat conturul, am decupat cartonul si l-am lipit pe fundul suportului.

~ Cand totul era perfect uscat, am aplicat 2 straturi de vopsea acrilica alba pe exteriorul tuburilor.

~ Am aplicat servetelul pe intregul suport, folosid tehnica si materialele despre care am scris mai multe aiciaici si aici.

~ Pentru ca imi doream sa fie putin mai dragalas, am lipit o panglica din dantela de bumbac in partea de sus a suportului.

~ Si ca sa-l fac si mai dragut, am lipit (cu silicon cald), o margeluta din sticla de Bohemia, tot undeva in partea de sus (prima fotografie din colajul ce urmeaza) si am crosetat doua floricele si un fluturas. Practic, margeluta va functiona pe post de “nasurel” pe care vom prinde florile sau fluturasul. 

Am facut acest lucru si pentru a sparge monotonia, pentru a schimba peisajul, dar in special pentru ca florile/fluturasul sa le putem da jos si spala ori de cate ori va fi cazul.

Nu exista zi in care sa nu ne atingem de noul nostru suportel, ne-a devenit prienten drag si extrem de util.

Mult spor sa aveti in toate!

19 Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.