Bucatareasa zanelor – Povestea iepuroaicei Martha B. Rabbit
Despre Cicerly Mary Barker v-am povestit in cateva randuri, dar despre Shirley Barber inca nu am scris niciodata. Si ea scrie si ilustreaza (fabulos) carti ce au ca tema principala lumea zanelor. Cand am zarit (online) coperta cartii Bucatareasa zanelor – Povestea iepuroaicei Martha B. Rabbit (editura Flamingo, traducere Victoria Milescu), am indragit-o atat de mult, incat mi-am spus ca merita sa-mi asum riscul de a o cumpara chiar si fara sa fi citit vreun rand despre ea.
Si ce bine am facut! Coperta e cum e, dar cand deschizi cartea, “te izbesc” niste ilustratii, niste culori si o atentie uriasa la detalii. Intr-un cuvant, te pierzi, parca povestea nici nu mai prea conteaza…si chiar daca ar fi asa, chiar daca am avea in fata doar o carte ilustrata, tot ar fi un material didactic excelent pentru cei mici – s-ar pune pe povestit pe marginea imaginilor si nu s-ar mai opri.
Dar, cartile lui Shirley Barber au si poveste draguta, deloc complicata sau cu metafore deosebite, cu font mare, italic, la fel de gratios precum dansul zanelor din carte), povesti nu foarte complicate.
Ne tot gandim la zanele florilor, dar oare ne intrebam ce fac ele vara sau ce si cand mananca? Oare ele gatesc? Ce anume, cand, unde?
Iata ce aflam din carte:
In noptile de vara cand luna straluceste mare si argintie, zanele si elfii se joaca printre flori si frunze toata noaptea, si dorm in timpul zilei. Dar iarna, este prea frig pentru ca ei sa stea afara, asa ca se strang la casele de oaspeti tinute de pitici, unde pot sa danseze si sa se joace inauntru, langa foc. O astfel de casa de oaspeti avea nevoie de un bucatar.
In urma unui eveniment deloc placut, iepuroaica Martha B. Rabbit (vestita bucatareasa si gospodina desavarsita) risca sa moara de foame pe timpul iernii, asa ca ajunge sa lucreze ca bucatareasa in casa de oaspeti a Piticului cel batran.
In timp ce Tabitha facea ordine in casa si o decora cu beteala si ramurele de pin, Martha si Piticul cel batran preparau delicatesele. Mancarea pentru o petrecere a zanelor trebuia sa fie ceva foarte special, asa ca Martha facu prejituri cu fructe, fursecuri, jeleuri, ecleruri cu ciocolata si turta dulce, iar Piticul cel batraun facu cornulete, rulouri cu carnaciori si o multime de placintele specifice unei petreceri.
Cartea se termina foarte frumos, cei vinovati de situatia dramatica in care a fost Martha sunt pedepsiti, iar ea leaga o frumoasa prietenie cu pisicuta Tabitha, care va si ramane sa locuiasca pe toata durata iernii cu ea:
De atunci, Martha si pisicuta Tabitha au locuit impreuna in casa de sub mar, ajutandu-se una pe cealalta. In fiecare saptamana ele mergeau sa lucreze pentru Piticul cel batran, dupa care se intorceau acasa cu o groaza de mancare.
Fara nicio ezitare va recomand si aceasta carte – pe langa faptul ca este de o frumusete rara, are puternice valente educative: se trec in revista anotimpurile, cu ceea ce le caracterizeaza, copilul afla ca trebuie sa muncesti pentru a supravietui, ca este bine si frumos sa fii harnic si atent cu cei din jurul tau, dar afla si ca pe lumea aceasta exista raufacatori, care insa niciodata nu scapa nepedepsiti.
M. o iubeste atat de mult pe Martha incat m-a rugat sa-i imbrac si figurina ei cu iepuroaica maronie cat mai apropiat de felul in care este imbracata iepuroaica din carte. M-am straduit, i-am croit un sortulet si fundita din bumbacel alb, acum are personalitate si e o prezenta si mai iubita in casa noastra.
Sa aveti parte de mult soare si numai lecturi frumoase!
(4 ani si 6 luni)
12 Comments
vuzette
Inceputul prezentarii ,,e cum e'' insa continuarea e de-a dreptul fabuloasa.Si aici ma refer la continuarea descrierii tale!Esti atat de iscusita in a descrie si ce nu vede multa lume incat,eu as sugera celor care le prezinti cartile sa ia aminte!
Cat despre povestire chiar ca nu mai conteaza atat de mult.Povestirea povestirii tale intrece ,de multe ori,ceea ce de fapt a constituit pornirea discutiilor!
Pote ar trebui sa scrii o cartulie pe care,mai apoi,s-o citesti la radio!
Camelia Vida-Rațiu
Ioana, iti multumesc mult pentru gandurile atat de frumoase! Va pupic din tot sufletul!
andru
Dac-ai sti, Camelia, cat a iubit Una cartea asta!!! Imi da si mie fiori faini s-o regasesc deschisa si aici, pe masa voastra de lucru! Sa aveti si voi zile insorite si lecturi frumoase!
Camelia Vida-Rațiu
Vai, Andru! M-am si gandit la Una si m-am tot intrebat daca are aceasta carticica, stiind cat de pasionata este ea de zane.
Ma bucur atat de mult ca o aveti!
Va pupicam!!!
Adriana
Camelia, ce frumos ai prezentat aceasta carte! Eu am mai citit aici: 2070decuvinte.blogspot.ro/2012/06/shirley-barber-bucatareasa-zanelor.html despre ea si tare mi-a placut! Este pe lista noastra "de citit".
Pot sa adaug recomandarile tale in colectia de la mine de pe blog?
Camelia Vida-Rațiu
Ma bucur atat de mult ca iti place prezentarea, Adriana!
Desigur, cu tot dragul.
Va imbratisez cu drag!
Unknown
Si noi o indragim pe Martha, "bucatareasa zanelor" !!! Timp de multe saptamani i-am citit-o Clarei, la cererea ei insistenta, si am plimbat-o peste tot :). La fel a fost si cu Angelina Ballerina …
O seara frumoasa!
Camelia Vida-Rațiu
Asa suntem si noi acum, Ramona! Este o carte speciala din multe puncte de vedere si cred ca oricine o deschide, se lipeste de ea.
O seara frumoasa va dorim si voua!
Gianina
Multumim pentru prezentare,nici eu n-o stiam,si sunt incantata de ea si de cum e realizata,are niste ilustratii superbe…si nu e nici scumpa.
Sa aveti o zi frumoasa si spornica!
ps te admir pentru faptul ca poti modela .
Camelia Vida-Rațiu
Cu tot dragul, Gianina! Shirley Barber are o colectie intreaga de carti de acest gen, dar aceasta e prima care mi-a atras atentia si pe care am cumparat-o. Le voi prezenta, pe rand, si pe restul, dar pot spune de pe acum ca sunt superbe, toate!
Multumim!
Anonim
Am cumpara si noi cartea –minunata !Dorim sa o cumparam si pe cea cu unicornul.
Multumim!
Gabriela Marasescu
Camelia Vida-Rațiu
Gabriela, urmeaza postarea cu unicornul in curand – este fabuloasa si acea carte. De fapt, vor urma mai multe carti din seria aceasta. Iti recomand sa cumperi si "Zana dintisorului", pregatesc printabile special pentru aceasta tema 🙂
Va pupic mult!