Impressionists Sticker Book
Cu siguranta, multi parinti se intreaba de ce doresc sa aprofundez cu micuta mea arta (vizuala, auditiva, a dansului si chiar teatrala, daca totul va decurge conform planului meu).
Motivatia mea e una cat se poate de simpla – este un taram in care ea se simte extrem de bine si pe care stiu ca dupa inceperea scolii nu il va mai putea vizita cu atata regularitate ca acum.
Precizez faptul ca nu lucrez dupa absolut nicio programa, dupa nicio sugestie – este un proiect tare drag inimilor nostre, pe care imi doresc mult sa il ducem cat de departe vom putea in timpul acesta cat inca nu suntem stresate de lectiile de la scoala, de note, de program incarcat.
Prezentarea cartii
Va spuneam in articolul cu recomandarile de Craciun, iarna si … nu numai (acesta) faptul ca Impressionists Sticker Book este o carte fabuloasa, atat de frumoasa si de bine realizata, incat aproape ca imi era teama sa ne apropiem de stickerele din interiorul ei.
Ii multumesc inca o data din suflet Alexandrei, care a achizitionat-o de laBufnita cea inteleapta, pentru acest dar asemanator unei sarbatori!
Este o carte scrisa de Sarah Courtauld, splendid ilustrata de catre Shirley Chiang si publicata de editura Usborne (in colaborare cu The National Gallery, London).
Gandita in format mare (305 x 328mm), cartea contine 32 de pagini si alte 10 pagini de stickere ce, chiar daca sunt reproduceri miniaturale ale faimoaselor tablouri, sunt de o calitate exceptionala, in culori vii si detalii atat de fidele originalelor! In total sunt peste 100 de stickere – reproduceri extrem de detaliate si reusite ale picturilor celor mai iubiti pictori impresionisti. Imi plac la nebunie urmatoarele aspecte: ~ Aceasta carte e foarte bine organizata, impartita pe categorii (ceea ce ne usureaza foarte mult munca) precum: Who were the impressionists?, Painting outdoors, Playing with colour, Boating and bathing, Renoir’s people, Montet’s garden, Dega’s dancers, Friends and family, Daily life, Impressionist Paris etc. ~ Fiecare pictura este insotita de informatii interesante si captivante despre viata pictorilor, despre tehnici de pictura etc. ~ Cei mici vor lipi abtibildurile in rame de tablou superbe, iar rezultatul ce se obtine aproape ca iti taie rasuflarea.
Many people hated the exhibition Monet and his friends organized, because they didn’t understand the paintings. One critic called Monet and “impressionist”, because he thought this paining looked like a messy sketch. Soon, the artists became known as “impressionists”.
Before the Impressionists, most artists used blacks and greys to paint shadows. But Monet believed there was no black in nature.
In his paintings, he used pink and yellow to show the sun shining on the snow and blues and greens to create the shadows.
Am facut si un colaj cu parte din abtibilduri si spun din nou: cat sunt de frumoase!!!
Activitate practica
Pe aceasta carte lucram de zile bune si inca ne mai asteapta multa joaca pe marginea ei.
Mi-am dorit sa ii amintesc M-ei ce anume deja am studiat impreuna din vastul domeniu al impresionistilor, dar cel mai mult am tinut ca ea sa inteleaga noutatea pe care au adus-o ei in pictura.
Ne-am uitat peste ceea ce am parcurs atunci cand ne-am jucat de-a Monet (aici si aici).
Dar cel mai mare ajutor a venit din partea capitolului Impresionistii (din Arta pentru copii, despre care am scris aici). Practic, asa a inteles M. ce e cu acesti impresionisti si de ce se numesc asa:
“Pe Monet il interesa atat de mult lumina, incat era in stare sa picteze acelasi obiect in diferite momente ale zilei si chiar in anotimpuri diferite, pentru a observa cum modifica aceasta culorile. […]
Pictorul nu a fost interesat de detalii, ci a cautat sa capteze lumina. […]”
Ne-am reamintit si de unde vine numele acestui curent:
“[…] vine de la un tablou al lui Monet realizat in 1872, “Impresie. Rasarit de soare”. Spre a-i insulta, un critic i-a numit “impresionisti”. Astfel, termenul impresionism a devenit numele miscarii reprezentate de Manet, Degas, Monet, Renoir, Morisot, Pissaro si Sisley”.
Am trecut mai apoi la Impressionists Sticker Book: si in ea, informatiile sunt scurte si la obiect, pline de umor si foarte pe intelesul copiilor.
Evident, partea de dezlipit si lipit abtibildurile a fost preferata M-ei.
Vai, cat a mai chiuit M. la vederea rezultatului final!
Am fotografiat, de aproape, aceste imagini ca sa vedeti mai bine detaliile, culorile:
Joaca de-a Monet si Renoir
Si in aceasta carte am citit despre culorile complementare si chiar ni s-au dat exemple concrete, care ne-au dat si noua idei de joaca pe aceasta tema:
The colours opposite each other on the wheel are “complementary colours”.
Orange and blue are complementary colours Renoir’s orange boat looks brighter because it is floating along a blue river.
Monet used bright splashes of red to paint the poppies in this green field. The red poppies look brighter because red and green are complementary colours.
M. tare mult si-a dorit sa experimenteze ea insasi cat de bine iese portocaliul in evidenta daca este aplicat pe un fundal albastru si cat de intens este rosul atunci cand e pictat pe fond verde.
Ne-a prins seara cu aplicatul fundalului, dar a fost foarte bine caci am putut lasa tabloasele sa se usuce bine pana dimineata.
M. a invatat sa aplice tusele scurte, asa cum faceau impresionistii si, precum Renoir, sa stoarca tubul de vopsea direct pe baza tabloului pentru a crea valurile in relief.
Si am obtinut urmatoarele tablouase:
In loc de concluzie:
In acest moment, simt si stiu cu siguranta ca multe sprancene sunt ridicate, ca multi dintre cititorii nostri chiar ma acuza ca mi-as surmena sau suprasolicita copilul.
Lor vreau sa le spun asa: dragii mei, fiti ingaduitori cu micutii vostri, dar acordati-le si mai mult credit: nu ii carati pe la cursuri care nu le plac (doar pentru ca prietenii/colegii lor le frecventeaza sau voua va plac foarte mult). Investiti timp si bani in pasiunile adevarate ale copiilor vostri si urmati o singura regula, aceea a “vorbitului pe limba lor”.
Copiii sunt extrem de receptivi la varste mici, deosebit de inteligenti si avizi de informatie. Pentru ei, cu conditia sa le placa respectivul subiect, nimic nu este prea greu, prea mult – trebuie doar ca informatia sa ajunga inteligent la urechiusele lor. Voi sau educatorii sunteti cheia in toata ecuatia asta,
Nu luati articolele mele ad literam, ci inspirati-va din ele si adaptati joaca noastra la preocuparile si hobby-urile copiilor vostri.
Se intampla ca micutei mele sa ii placa pictura, muzica, baletul, cartile. Dar, daca i-ar placea masinile, avioanele, m-as pune sa invat pana si mecanica, cot la cot cu ea.
Si, daca tot sunt la momentul confesiunilor, vreau sa mai clarific un aspect legat de biblioteca M-ei.
Faceti un exercitiu de imaginatie (sau poate ca il veti si aplica): puneti intr-o pusculita, in fiecare saptamana, banutii pe are i-ati da pe o ciocolata. La sfarsitul lunii sunt convinsa ca va veti permite sa cumparati o carte din banutii stransi. Asta facem noi – copilul meu nu mananca dulciuri (si asta pentru ca am ales noi sa evitam zaharul pana cand se va putea face asta). Dulciurile ei sunt cartile pentru ca asta isi doreste cel mai mult.
In felul acesta, m-am ales cu doua beneficii: am un copil sanatos si fericit.
La noi weekendul incepe cu multa culoare, pe care ne dorim sa v-o aducem si voua in suflete!
(4 ani si 11 luni)
22 Comments
Raluca
Citindu-te, Camelia, nu ma pot gandi decat ce fetita binecuvantata e M., sa aiba acces la asa mult frumos, din toate punctele de vedere- literar, artistic, muzical…TE admir din tot sufletul pentru lumea de basm pe care o creezi in jurul ei, si pentru ca ne inveti si pe noi sa adaugam o picatura de frumos in vietile copiilor nostri!
Camelia Vida-Rațiu
Iti multumesc din suflet, draga Raluca!
Noi suntem binecuvantate cu o prietena ca tine!
Va pupic mult, mult!
Anonim
intai am vrut sa zic ca introducerea e perfecta dar a venit incheierea si mi am uitat primele cuvinte :).
ce vreau sa spun este ca subscriu la urmatoarele: ceea ce facem acum cu ei, cand sunt mici pune bazele unui tip de indrumare ce le va fi de folos peste ani prin dezvoltarea creativitatii.cand vor incepe cu socoteli si alte chestii serioase aceste mici deprinderi cred ca le vor prinde excelent.
ceea ce faci tu cumparandu-i carti fetitei tale incerc sa fac si eu lui Dante. nu pot sa cumpar ceva pentru mine sau pentru noi si sa zic ca o carte este scumpa pentru copil. iar biblioteca lui creste vazand cu ochii si chiar daca i am luat carti la doi ani pe care abia acum le poate intelege eu am simtit ca am facut atunci cea mai buna investitie. si pentru ca este atat de mandru si indrageste atat de mult cartile lui aproape zilnic merge cu cate una la gradinita sa o roage pe doamna sa le arate si sa citeasca si copiilor din ele. iar doamnele m au felicitat pur si simplu si pentru copil si pentru cate stie si pentru cartile pe care i le pun in mana.
dar dincolo de cuvintele celorlalti sunt vorbele lui Dante spuse chiar azi:
– mami, eu cand ma uit la pozele noastre vad toata viata mea cum lucram noi. si simt ca arta mea parca devine reala.
am simtit ceva ce nu se poate exprima in cuvinte. copilul meu percepe si intelege viata lui traita pana acum prin tot ceea ce facem noi impreuna creand, desenand , pictand etc.
iar cartea pe care ne-ai prezentat-o este pur si simplu superba :), ca de obicei.
imbratisari voua si iarta ma daca m am intins prea mult, dar stiu ca tu intelegi ceea ce am scris eu aici.
Camelia Vida-Rațiu
Draga mea, iti multumesc din suflet pentru timpul pe care ni l-ai acordat si pentru sustinere.
Eu inteleg perfect ceea ce doresti sa imi transmiti, asa cum stiu sigur cat de bine ai inteles tu demersul meu de azi.
Da, poate ca incheierea nu isi avea locul, poate ca am fost putin prea vehementa, cu toate ca este ultimul lucru pe care mi-l doresc. Insist cu atata incapatanare intr-ale mele doar pentru ca vreau sa scot din tipare greu "inradacinate" parinti care poate nu au curajul sa creada ca se poate face mai mult, mai bine, mai frumos. Nimeni nu are buget nelimitat, cu totii facem eforturi pentru a cumpara cele necesare copiilor, dar revin la prioritati – eu nu cumpar decat foarte rar jucarii (prefer una, dar buna, decat zece, dar proaste, care imi mai si ocupa o groaza de spatiu). Fac mare economie necumparand dulciuri, in general alimentatia nesanatoasa, iar asta nu aduce decat un banut in plus pentru carti.
Daca am reusit sa inspir sau sa incurajez macar un parinte cu acest articol, inseamna ca nu am lucrat degeaba la el.
M-au emtionat foarte, foarte mult cuvintele lui Dante. Dincolo de profunzimea lor, am recunoscut vorbele pe care, de curand, M. mi le-a spus si mie! Uite, asta este bogatia aceea adevarata, de care un parinte se poate intr-adevar bucura. Nu ma intereseaza performantele, ma intereseaza ca ea sa fie fericita, sa isi simta creierul activ si hranit cu frumos si bun.
Va imbratisez mult, mult si iti multumesc inca o data pentru faptul ca mi-ai scris!
Anonim
Camelia, imi vine greu sa cred ca cineva se gandeste ca Maia e un copil plictisit sau surmenat/suprasolicitat. Un copil la aceasta varsta nu poate fi fortat, oricat ai incerca asta! In fond, ea doar se joaca, nu i-ai pus in mana un album de pictura de 200 de pagini, cu scopul clar de a-l memora si reproduce. Nu vad nimic rau in a lipi abtibilduri sau in a picta in diverse feluri, ba dimpotriva! Vine o vreme cand treci de abtibilduri cu animale, Scufita Rosie etc si ce sa faci? Sa-i spui "gata, mama, te-ai jucat destul, acum esti mare si nu mai ai nevoie…". Schimbi subiectul, atat si nimic mai mult. Asa vad eu lucrurile si mi se pare foarte simplu. Pana la urma, nici rezultatul nu mai conteaza asa de mult, ci joaca in sine, nu-i mult mai bine sa faca ceva frumos- orice ar fi acel ceva- decat sa se uite hipnotizata la desene animate sau sa miorlaie prin casa "mama, joaca-te cu mine!" ? Cu mult timp in urma am participat la un curs de perfectionare si formatorul ne spunea ca putem face orice cu copiii, putem lucra pe Shakespeare la clasa a treia, daca vrem. Am ridicat mirati din sprancene. Am primit imediat explicatia " "Pai, da, le dati o foaie cu textul respectiv si ii puneti sa sublinieze un anumit cuvant care se regaseste in text de 10 ori. Se cheama ca ati lucrat pe Shakespeare, nu?'. Ideea era ca nu conteaza subiectul, ci gradul de dificultate al cerintei de performat. Eu imi doresc sa o duc pe fetita mea la cursuri de balet/ muzica/ teatru, e innebunita dupa muzica si are o ureche muzicala de exceptie (nu o spun doar eu, ca mama, ci si oameni in domeniu care intamplator au auzit-o cantand). De multe ori copiilor nu le plac cursurile din cauza ca adultii sunt focalizati pe rezultat, pe ce au "invatat", si micutii resimt presiunea parintilor, dar si a profesorilor care vor sa isi dovedeasca neaparat "competenta" si sa justifice banii primiti. Dana
Anonim
Vreau sa adaug ceva si in legatura cu cartile pentru copii, fiindca multi oameni au senzatia ca ele sunt prea "grele" pentru ei si ii streseaza cititul. Noi citim mult si foarte mult dintotdeauna, din placere pura. De ceva vreme, am inceput sa facem adesea "dramatizari", punem in scena ceea ce citim, fie cu personaje desenate si decupate de mine, fie fiind noi insene personaje. E foarte comic, pentru ca improvizam la modul suprarealist, si cred ca oricine ar vedea s-ar prapadi de ras, noi ne distram copios…Dau un singur exemplu : am citit recent "The Gingerbread Man". Dupa ce m-am bucurat enorm ca a a inceput sa aiba rabdare pentru texte asa lungi, m-am gandit sa fac ceva care sa implice si miscare. In 2 minute am confectionat o masca de vulpe ( coala, foarfeca, creion maro, elastic subtire) si apoi 2 "costume de turta dulce", realizate din carton- aveam in casa o cutie imensa, cu nuanta perfecta ( costumele in marime naturala, ca suntam minione amandoua). "Costumele" le-am gaurit si le-am prins cu elastic pe dupa talie. Am fost rand pe rand vulpe si prajiturica, raul a fost o patura albastra si nu-ti spun cat am alergat si am ras, cantand si chiuind, cred ca a fost unul dintre cele mai spectaculoase jocuri ale noastre. A cerut cartea iar si iar, a invatat 90% din cuvintele de acolo ( cartea fiind in engleza). Nu pot decat sa ma bucur enorm, iti dai seama! Ei, ia sa fi incercat eu sa-i "torn pe gat" cartea, cu scopul precis de a "invata engleza". O pierdeam de mult de client! Nu m-am intins aici ca sa ma dau exemplu, ca nu-i nimic nou sub soare in ceea ce am facut, ci pentru a sublinia din nou ca poti face ORICE (subiect) cu copilul, dar nu ORICUM. Sper ca tot ce am scris aici sa-ti risipeasca temerile (asta a fost scopul polologhiei mele), eu cred ca toate privirile acelea de care vorbeai tu sunt de admiratie, iar ridicaturile din sprancene arata surpriza (foarte placuta) pe care o au toti cei care iti citesc blogul. Iti multumesc pentru idei. Dana
Estera Emmerson
@Anonim: Subscriu!
Estera Emmerson
Fetita mea, care tocmai a implinit cinci anisori si a si inceput scoala in septembrie, ne-a spus, dupa vreo doua saptamini de scoala, ca nu mai vrea sa mearga la orele de (Tineti-va bine!): Musical Theatre, Street Dance, Balet si Tap, pe care ea, de bunavoie, le-a adaugat una cite una, si care au distrat-o enorm toata primavara si vara..(Si la noi in familie teatrul suprarealist atinge toate cotele imaginabile si inimaginabile.;-) Ne-a socat putin decizia ei, dar am respectat-o fara sa punem prea multe intrebari. In treacat ne-a spus ca nu ii plac profesorii (a se intelege metoda lor, probabil). E posibil ca ea sa fi luat decizia comparind cu metoda profesorului de la scoala, Nu vom sti niciodata. (Noi, parintii, sintem foarte bucurosi ca a fost acceptata la o scoala crestina, cea mai buna din oras, unde se intimpla ceva nou in fiecare zi. Sint class helper o data pe saptamina si vad cu ochii mei.)
Si ca un exemplu de cum ne 'extenuam' si noi copilul: nu mai mege la diferite ore in timpul saptaminii, dar, in schimb, face trei ore simbata (cu o scurta pauza) de drama, dance si singing, cu trei profesori diferiti. La sfirsitul celor trei ore, parintii sint invitati inauntru pentru un mini spectacol ca sa vedem ce au invatat. De fiecare data sintem extrem de impresionati. 🙂
Recunosc ca am fost trista stiind ca va incepe scoala si ca joaca de-a-nvatatul acasa cu mine se va reduce la citeva minute pe zi (Aici programul si pentru cei mici e full-time, pina la 3.15, la scoala ei.) si la week-enduri, dar Anna e un copil extrem de fericit, indiferent unde se petrece joaca ei de-a-nvatatul.
Estera Emmerson
Draga Camelia
Felicitari pentru curajul de a pune pe 'hirtie' gindurile tale cele mai intime legate de educatia copiilor nostri! Traiesc intr-o cultura unde lucrurilor li se spun rareori pe nume, si daca se intimpla, esti 'pus/a la zidul infamiei'. Nu exagerez. In aceasta privinta, romani sau englezi, nici o diferenta.
Oricum, nu ma voi rusina niciodata sa spun lucrurilor pe nume atunci cind sanatatea copiilor e in discutie.
Am decis de foarte timpuriu sa nu ii dam dulciuri Annei (cu exceptia fructelor pe care le devoram cu totii) in speranta ca nu va dezvolata un 'sweet tooth'. Nu am citit nicaieri, a fost o teorie proprie pe care o doream sa se confirme.Si iata ca instinctele mele de mama au dat roade. Nu ii plac dulciurile, nu le cumparam, nu le incurajam cind vin copii la joaca, nu o atrag cind facem cumparaturi, spune tuturor celor care i le ofera ca zaharul nu ii place si ca nu e sanatos; mai nou a respins pina si iaurtul cu fructe pe motiv ca e prea dulce. Nu ne bucura asta foarte tare, dar cautam o alta alternativa pentru calciu.
Totusi, desi traim intr-o tara unde rata copiilor obezi e alarmanta, noi nu incercam sa fim perfecti. Si mie si sotului meu ne place ciocolata, neagra, 70%. Trebuie ca s-a transmis prin ADN pentru ca Annei ii place la nebunie. Avem totusi limite si reguli: doua cubulete, doar in weekend si la petreceri.
Acestea au fost gindurile mele care sper sa atenueze sentimentul de final de blog.
Camelia Vida-Rațiu
Draga Dana, si tu ai inteles exact mesajul articolului meu, ba chiar al intregului blog. Am fost, inca de la inceputurile lui, acuzata de multe, foarte multe lucruri si asta pentru ca cei care ma citeau treceau supreficial prin textele mele, fara sa priceapa ca eu prezint joaca noastra, dar ei trebuie sa aiba istetimea de a o adapta la propriile nevoi ale copilului lor. Blogul e doar un ghid, un loc in care gasesti sugestii, idei, recomandari de joaca.
In toata joaca asta, eu iau in considerare faptul ca:
~ M. nu merge la gradinita, deci e toata ziua acasa cu mine si eu sunt in permanenta responsabila de activitatile ei.
~ Ba mai mult, nici televizor sau calculator nu are, iar asta inseamna si mai mult efort de a-i umple timpul din partea mea.
~ Vreau sa nu simta nicio presiune, macar cat timp inca nu este la scoala – acum e momentul in care vrea sa invete multe si vreau sa se simta ca in Rai atunci cand asimileaza informatii.
Ideea cu Shakespeare intareste ceea ce spuneam eu in articol, ideea ca totul tine de modul, nivelul la care parintii/educatorii transmit informatia. E suficient sa le vorbesti copiilor pe limba lor si daca sunt pasionati de subiect, vor absorbi ca un buretel tot ceea ce le citesti.
Da, stiu cum e cu "rezultatele" pe care le cer parintii de la cursurile pe la care isi duc copiii si e un aspect atat de nefast pentru micuti :(. Eu mi-am promis ca niciodata sa nu intreb profesorul: "Cum se descurca? Cum e?" Aud atat de des intrebarea asta in jurul meu (cu copilul de fata!!!) incat mi se face pielea de gaina…
Va imbratisez mult si astept sa ne dai vestea cea buna, sa ne spui ca v-ati inscris la cursurile visate!
Camelia Vida-Rațiu
Draga Dana, si eu subscriu, precum Estera :))).
Sunteti adorabile, va iubesc!
Camelia Vida-Rațiu
Draga mea, nu am facut des acest lucru din cauza faptului ca nu voiam sa isc tot felul de conflicte pe blog, insa cititorii nostri fideli cred ca au intuit multe printre randuri. In fond, sunt un om extrem de retras, care stie unde ii este locul si care si pretinde ca restul lumii sa-i respecte intimitatea etc. Ceea ce am scris in finalul acestui articol poate ca nu voi mai repeta niciodata (sper sa nu fie nevoie), dar am simtit ca trebuie sa lamuresc odata pentru totdeauna cum stau lucrurile.
Da, in privinta zaharului asa am gandit si eu si inca mai cred cu tarie ca am facut una dintre cele mai bune alegeri posibile pentru copilul meu. Am avut tot felul de reactii in mediul public, dar fara sa intervin eu, copilul le-a dat mamelor respective o lectie de viata: a refuzat elegant, de fiecare data, tratatiile, spunand ca dulciurile nu ii fac bine si ca nu mananca intre mese decat fructe. Am fost atat de madra de ea! Acum, copiii mananca tot felul de porcarii in preajma ei, iar ea nici macar o singura data nu a spus ca si-a dori sa guste din dulciurile acelea. E si asta un soi de educatie culinara, eu asa spun… S-a invatat asa si sper ca asa va ramane.
Da, ciocolata amaruie o voi introduce, in cantitati micute, si eu la un moment dat si asta deoarece are mult magneziu.
Va imbratisam mult, mult si pupicam dulce ingerasa!
Estera Emmerson
🙂
Anonim
Draga Camelia,
Va urmaresc cu mult drag de aproape un an si iti multumesc foarte mult pentru ca esti un mare sprijin pentru mine. Te/am regasit aproape de sufletul meu si pur si simplu ma regasesc in tot ceea ce faci cu fetita ta minunanta, modul in care concepi activitatile de invatare prin joaca se potriveste perfect cu viziunea mea despre procesul de invatare la varsta prescolara.
Atunci cand vreau sa o invat ceva nou pe fetita mea, mai intai imi fac lectiile cu tine, căutând in arhiva ta, si sunt absolut fericita ori de cate ori descopar ”lectiile” tale, pe care le daruiesti cu generozitate noua cititorilor.
Nu avem nevoie nici de dat explicatii si nici de lamurit oameni care nu doresc sa evolueze, macar sa se informeze în legatura cu principalele aspecte care privesc sanatatea si fericirea interioara a copiilor lor, implicit a familiilor lor, spun asta cu toate ca de multe ori m/am gandit ca ar fi tare necesar un proiect de scoala pentru parinti!
Va admiram si va multumim inca o data!
Camelia Vida-Rațiu
Multumim frumos, draga noastra.
Esti foarte simpatica, te imbratisam cu mult drag!
Machete Didactice
P.S. o continuare a concluziilor tale
Pana la urma cata importanta au comentariile celor din exterior? Este extrem de usor sa comentezi, in egala masura in care este si mai usor sa critici!
Un gand bun sau pozitiv vine mai greu din partea unora, dar aici poate nu sunt ei chiar de vina in totalitate.
Am privit si ieri si alaltaieri la munca voastra si m-am gandit ca este minunat sa ai atata determinare si atata rabdare! Nu mao vorbesc de placere. Eu am o calitate: nu sunt invidioasa si ma pot bucura cu adevarat de reusita altora( asa cum o descriu ei) iar acest lucru m-a ajutat de multe ori in viata asta.
Pentru mine asta conteaza si asta vad la postarile tale: rabdare, detalii, bun gust, continua cautare si multa framantare!
Daca tu asa consideri ca trebuie sa dialoghezi cu puiul tau, cine suntem noi sa spunem ca nu-i bine? Nimeni nu ne da dreptul acesta, iar chipul fiicei tale spune cu totul altceva! Adica, bucurie, implicare, participare, iubire, progres!
Eu iti doresc sanatate! Tie, copilului si sotului tau! Toti trei formati un tot!
Camelia Vida-Rațiu
Draga Ioana, iti multumesc din suflet! La fel de multa admiratie nutresc si eu pentru munca voastra, la fel de mult va admir si iubesc!
Multa sanatate va dorim si noi! Va imbratisam cu mult, mult drag!
Anonim
dc nu aveti rabdarea necesara vizionarii filmuletului…puteti citi macar printre randuri urmatoarele:
Copilul care a fost expus din frageda pruncie la muzica clasica de calitate, si si-a vazut sufletul format de ea, nu va fi nici pe departe atat de ispitit de ritmul si mesajul necizelat al rockului si al altor forme contemporane de pseudo-muzica, fata de o persoana care a crescut fara o educatie muzicala.
Copilul care a fost educat cu literatura, teatru si lirica de calitate, si a simtit efectul lor in suflet – adica, i-au facut placere cu adevarat – nu va ajunge cu usurinta un dependent de filmele si programele de televiziune contemporane si de romanele ieftine care distrug sufletul si il indeparteaza de la calea crestina.
Copilul care a invatat sa vada frumusetea in pictura si sculptura clasica nu va fi tarat cu usurinta de perversitatea artei contemporane sau atras de produsele stridente ale publicitatii moderne si ale pornografiei.
opilul care cunoaste cate ceva despre istoria lumii, mai ales din vremurile crestine, si despre cum traiau si gandeau alti oameni, in ce erori si capcane au cazut oamenii indepartandu-se de Dumnezeu si de poruncile Sale, si ce vieti slavite si influente au dus cand I-au fost credinciosi – vor discerne viata si filosofia vremilor noastre si nu vor avea tendinta de a urma prima filosofie sau mod de viata nou intalnite.
cam asta ar fi ideea…:)
Anonim
cred ca nu a aparut link-ul cu filmuletul…nu conteaza pana la urma,ideea aceasta este:
Cea mai buna cultura a lumii, primita cum se cuvine, rafineaza si dezvolta sufletul; cultura la moda astazi schilodeste si deformeaza sufletul :).deci…felicitari,camelia!
Camelia Vida-Rațiu
Draga Violeta, cuvintele tale au venit intr-un moment in care aveam mare nevoie de ele, te rog sa ma crezi!
Iti multumesc din suflet si te imbratisez cu mult drag!
Unknown
ma bucur tare mult ca v-a placut cartea si ca ati reusit sa mergeti cu activitatile voastre asa de departe… nu pot sa-mi imaginez ca cineva ar putea comenta negativ la ceea ce reusiti sa faceti voi pe acest blog… imi pot doar imagina parcursul educational complex si inainte de toate armonios care se intimpla la voi acasa, din care pe blog razbat doar farime… si ma bucur mult pentru voi. sunteti minunate!
Camelia Vida-Rațiu
Alexandra, cartea aceasta este o revelatie pentru mine, pur si simplu o adoram! Cu asemenea materiale, doar daca nu vrei nu iti educi copilul la superlativ.
Iti multumesc tare mult si pentru aprecieri, ele inseamna mult pentru mine :).
Va imbratisam cu mult drag, sa aveti o zi minunata!