Revelatie – carti ilustrate de Eve Tharlet

Tati ne-a facut o surpriza nemaipomenita cumparandu-ne patru carticele teribil de frumoase, aparute la editura Didactica Publishing House, ilustrate fenomenal de Eve Tharlet si traduse, cu multa inspiratie, de Luminita Volintiru (multumim tare muuult, tati!).

Pentru noi, aceste carti sunt o revelatie, asa cum au fost cele din seria cu ariciul, scrise de M. Christina Butler (aici si aici). 

Te “lovesc” din plin ilustratiile extrem de frumoase, pastelate, oarecum fragile, dar determinate, exact asa cum sunt caracterele micutilor lor protagonisti.

Pana si copertile lor au tinuta “regala”: realizate din carton lucios, sunt gandite sub forma de mapa, in care se culcuseste frumusel, cate un DVD, pe care veti descoperi (cu sau fara subtitrare) povestea animata, lecturata in patru limbi: romana, engleza, germana si franceza!!!

Daca le putem gasi “un cusur”, acesta ar fi (cel putin dupa gusturile M-ei), faptul ca, citez; “se termina prea repede”. 

Avantajul textului nu foarte lung, plus al fontului mare, este ca transforma aceste carti si intr-un material didactic extrem de potrivit pentru copilasii aflati la inceput intr-ale cititului: text usor si frumos de citit, ilustratii de vis, teme de discutie si de gandire interminabile si profund educative.

Desi sunt toate extraordinar de frumoase si ar merita cate un articol in parte, am decis sa vi le prezint laolalta tocmai ca sa le puteti compara si sa decideti mai usor care dintre ele va place mai mult.

Nota: In acest moment, le gasiti la reducere, aici.

Toti copiii au nevoie de dragoste

Este scrisa de Brigitte Weninger si abordeaza tema copilasilor orfani, dar o face intr-un mod atat de echilibrat si de plin de iubire, incat nu ne vom trezi bocind cu totii de tristete.

Mama-soricioaica, care deja are cinci copilasi, adopta cei doi puiuti de broasca orfani, fara sa stea pe ganduri. Ea ne ofera explicatii simple si atat de frumoase pentru gestul pe care il face:

– Hmmmm, mormai ariciul, stiu ca vrei sa faci un bine, dar gandeste-te: o broscuta nu este un soricel! Nu este asa de simplu…

– Ba este foarte simplu! Un copil e un copil, si toti copiii au nevoie de o casa in care sa traiasca si sa se joace, de hrana si de cineva care sa ii iubeasca!

– Uraaa! chitaie cei cinci soricei. Broscutele vor sta cu noi! O sa ne jucam impreuna, iar mama ne va face o prajitura delicioasa. Nu-i asa, mama? […]

– Acum ati inteles? spune fericita, intr-o buna zi, mama-soricioaica. Noi, adultii, am crezut degeaba ca suntem diferiti. In final …

Toti copiii au nevoie de dragoste!

Este foarte simplu!

Promisiunea ramane promisiune

M-ei ii place in mod deosebit aceasta carte scrisa de Knister, cu o tema delicata si frumoasa precum papadia, prietena micutei marmote Camil. 

Dupa ce i-am citit-o eu o data, si-a dorit sa citeasca, pentru voi, un fragment:

Cu atata drag ne-am amintit de prima noastra lectioara pe tema papadiei! 

Va recomand sa realizati si voi pentru puiutii vostri cele trei papadii ce alcatuiesc ciclul ei de viata – sunt atat de simplu de realizat si atat de frumoase!

Unul pentru toti, toti pentru unul!

Temele prieteniei, a gasirii unicitatii din fiecare dintre noi sunt exceptional puse in pagina de catre Brigitte Weninger in aceasta carte, a carei titlul spune totul.

Sim este un micut soricel, care se desparte de familia lui si pleaca sa cunoasca lumea, sa-si faca prieteni si sa se auto-descopere. 

Ador ceea ce ii spune mamica lui atunci cand vine momentul plecarii:

– Mergi, Sim, mergi, fiule, pana la capatul visurilor tale, si nu uita niciodata ca esti unic. Vei vedea, iti vei face prieteni adevarati, la fel de unici ca tine.

[..] plin de incredere, Sim face primii pasi in lume. Deseori se impiedica sau cade, dar nu se opreste din drum.

“Asa se intampla cand mergi pe un drum necunoscut”, isi spune soricelul.

“Dar trebuie sa fiu tare, sa nu renunt, pentru ca nu imi voi atinge scopul. Am atat de multe de descoperit…” […]

In cel mai scurt timp, cei cinci prieteni sunt instalati in micul lor adapost.

– Am fost formidabili, nu-i asa? spune cartita. Dar niciunul dintre noi nu ar fi reusit fara ajutorul celorlalti.

– Asta este sigur, aproba broasca.

– Cred ca am reusit tocmai pentru ca fiecare dintre noi stie sa faca bine un lucru anume, completeaza corbul.

– Nu si eu, suspina ariciul. Eu nu stiu decat sa ma fac ghem si sa imi scot acele atunci cand sunt in pericol.

– Nimeni nu are ace asa de ascutite ca ale tale, exclama Sim.

Ai putea sa ne aperi. Cine ar indrazni sa ne atace dupa ce ar vedea acele tale ascutite?

Au, dintii mei!

Scrisa de dr. Reiko si Sayako Uchida, Au, dintii mei! mi se pare imboldul perfect pentru ca cei mici sa nu exagereze cu mancatul dulciurilor, dar in special pentru ca sa le acorde dintisorilor o igiena temeinica si corecta dupa fiecare masa.

Tinel adora dulciurile. Un pic de ciocolata de aici, o bucata de prajitura de colo, apoi niste acadele, cateva bomboane si, in final, bea un pahar mare de limonada. […] Dar el nu stie ca nu este singurul care se bucura de gustul dulciurilor pe care le mananca. In timp ce rontaie fericit, o ceata de mancaciosi se bucura la fel de mult ca el. […] – Auuu! Auuuu! In aceasta dimineata, Tinel s-a trezit cu o cumplita durere de dinti. Toata ziua, el s-a vaitat tinandu-si mana la falca. […] – Din cauza mizeriei pe care o facea aceasta banda de Bak Terius te dureau dintii, explica doctorul Maseluta. Acesti netrebnici isi facusera culcus sub smaltul dintilor tai. Acum, ca am scapat de ei, o sa repar stricaciunile pe care le-au facut.

Am exersat si scrisul de mana, de care ne-am apucat, timid, la inceputul acestei luni:

Nimic mai adevarat – toti copiii au nevoie de dragoste, promisiunea ramane promisiune, iar intre prieteni, unul trebuie sa fie pentru toti si toti pentru unul!

Un sfarsit de saptamana minunat va dorim!

(5 ani si 9 luni)