Copiii isi vor “Somnul” inapoi

Este pentru prima oara cand scriu un al doilea articol complet, pe aceeasi carte. Fac acest lucru in speranta ca initiativa mea nu va ramane fara rasunet si ca gadurile mele vor fi auzite si de catre sufletul acela care isi va dori sa schimbe definitiv soarta acestei carti.

Poate ca ati intuit deja, este vorba despre Ziua in care a fugit somnul, o carte ce (am mai spus-o in repetate randuri) a marcat profund sufletul, copilaria puiului meu.

Se intampla acum doi ani si patru luni sa o cumparam din librarie (era obiceiul nostru ca, inainte de a intra in parc, sa aruncam un ochi pe rafturile tentante ale acesteia). Ne-a vrajit pe loc tema, ne-a mers la suflet stilul inconfundabil in care scrie doamna Victoria Patrascu si ilustratiile atat de patrunzatoare, semnate Irina Dobrescu. Au fost zile la rand (nu banuiam atunci ca se vor transforma in ani la rand) in care doar “Somnul” a fost pe buzele M-ei.

Acum, cand urmaresc filmuletul pe care l-am facut absolut in joaca, ma incearca niste sentimente pe care nu le pot descrie in cuvinte… 

Pot doar sa-i multumesc autoarei pentru fericirea pe care a adus-o in casuta noastra si pentru ca, datorita cartii domniei sale am descoperit si eu ce capacitate de memorare si redare a textului avea micuta mea la doar trei ani si jumatate, dar si cat de mult ii poate o carte starni imaginatia si puterea de visare.

In acesti doi ani si aproape jumatate, de cand am scris articolul despre aceasta carte, am fost de zeci de ori intrebata daca am idee de unde se mai poate cumpara. 

Nu am stiut niciodata care sunt motivele ce au adus dupa sine disparitia ei de pe piata, stiu doar ca nu putem sa o lasam sa devina PIESA DE MUZEU!

Si, daca nu citeam zilele trecute comentariul personal al doamenei Patrascu, in care scria, negru pe alb, ca este in cautare de editor, nu as fi avut obrazul sa ma amestec in vreun fel.

Am decis sa incerc si eu, cu umilele-mi puteri, sa atrag atentia unui editor asupra acestui titlu, a carui aducere la viata ar face fericiti atatia copilasi (si atatia parinti care o cauta innebuniti).

Am indraznit sa copiez, de pe pagina personala a doamnei Patrascu, un micut text, un gand pe care l-a postat zilele trecute, referitor la cartea de fata:

Pe Roxana nu am cunoscut-o pe viu. Este una dintre mămicile care m-au cautat in incercarea de a mai gasi un exemplar din cartea mea, ilustrata de Irina Dobrescu, ”Ziua in care a fugit Somnul”. Ea a fost norocoasa. Mama, impresionata de mesajul ei, i-a daruit un exemplar din rezerva ei secreta. In seara asta, cartea a ajuns la ea. Mi-a trimis poza de mai jos si urmatorul text: ”Tocmai o citim la lanterna pentru a 3-a oara. Si ma gandeam… cum e posibil sa nu se mai gaseasca cartea in librarii si alti copii sa nu citeasca povestea aceasta?!” 

Ce pot sa spun? Căutam editor. Mai ales ca povestea nu s-a terminat….

Eu ma agat, cu toata pasiunea mea de devorator de carti pentru copii, de ultima informatie din text, aceea ca “povestea nu s-a terminat” si indraznesc sa sper ca drumul acestei carti nu s-a oprit, ci doar a fost putin deviat, ba mai mult, ca va avea si fratiori si surioare in viitorul nu foarte indepartat.

Ca sa nu scriu azi un articol interminabil, am sa va invit sa va reamintiti (din acest articol) cum percep eu modul in care scrie Victoria Patrascu si motivele pentru care imi place atat de mult.

In ceea ce priveste cartea despre care fac azi vorbire, eu intuiesc faptul ca, in pofida titlului, Ziua in care a fugit somnul este o carte care vrea sa-i trezeasca pe copii (nu sa-i adoarma) la o realitate in care acestia trebuie sa-si asume dorintele ce le zac in sufletele si care ii face invata sa constientizeze importanta odihnei pentru organismul omului.

Eu spun ca pana si pe parinti ii marcheaza povestea lui Alex si a Anei, cei doi frati gemeni care, de ziua lor isi pun dorinta de a nu mai dormi niciodata – felul in care privarea de somn si de odihna ii marcheaza pe acesti doi micuti nastrusnici ne face si pe noi, adultii, sa ne oprim putin din iuresul de activitati pe care le facem zilnic, uitand sa mai dormim, sa ne mai tragem sufletul… 

Victoria Patrascu da voce si chip Somnului, mamei lui, Odihna, ba chiar si Oboselii- sunt personaje puternic articulate, conturate intr-un mod pe care nici eu, adult fiind, nu il voi putea sterge din memorie vreodata – ce impact poate avea povestea asupra unui copil ati vazut/auzit singuri in filmuletul postat putin mai sus.

Cu aceasta poveste, noi am plonjat in trecut la acest sfarsit de saptamana: am reasezat mobila din zona in care obisnuieste M. sa-si desfasoare activitatile si si-a reluat locul la masuta ei rosie, la care “citea” cu ceva timp inainte.

Si-a reluat locul si am facut un filmul nou, in care, de aceasta data, citeste cu o pofta ce iarasi ma face sa plang. Memoria ii readuce in capsor si fragmente intregi din cartea la care nu ar renunta pentru nimic in lume (chiar daca ar stii pe de rost fiecare cuvintel din ea).

Nu intelege ea treaba cu drepturile de autor, deci nu am putut-o convinge sa citeasca un singur fragment din carte, asa ca am fost nevoita sa selectez eu cateva bucatele, ce sper sa va convinga (mai mult decat am putut-o eu face) cat de frumoasa este cartea:

V-am mai spus cat de mult iubeste M. jocul de rol – zilele acestea a fost Somn, Odihna, Alex, Ana, bunica Maia, dar cel mai mult m-a mirat modul in care si-a incropit “scena” pentru a o interpreta pe Oboseala ce pune greutati pe spatele copiilor. Aici isi acoperea urechile cu mainile si striga cat o tineau puterile: “Nu pleeec! Nu pleeec! Nu pleeec!”

Fantezia M-ei nu are limite cand vine vorba de aceasta carte – Somnul cara dupa el, tot timpul, un casetofon cu muzica pentru copii si multe, multe carticele, legate cu sfoara, Lenea este tolanita, iar Odihna are corp de canapea si poarta ochelari.

Recunosc, mie cel mai mult imi plac “suvitele din flori” pe care le-a desenat in capul Somnului…

Stiu ca printre voi, cei care ne cititi, se numara foarte multi iubitori de carti pentru copii. 

Trag nadejde ca nu v-au dezamagit niciodata recomandarile mele de carte si ca nu puneti nici acum la indoiala convingerea mea ca trebuie sa facem ceva in privinta “Somnului”.

Sunt doua motive pentru care, dragii mei prieteni, indraznesc sa va rog sa ma ajutati sa facem impreuna cat mai cunoscuta aceasta poveste, sa ne asiguram ca ajunge la urechile cat mai multor oameni care au puterea financiara necesara readucerii acest personaj minunat in vietile copiilor nostri.

Povestea aceasta trebuie sa mearga mai departe, ba flerul meu spune ca ar trebui preluata de catre actorii de teatru de papusi, teatru radiofonic (si nu numai) si chiar sa prinda forma intr-un film/desen animat pe masura.

Ma plec in fata editurilor care se pun in slujba celor mai mici dintre noi si le rog mult sa continue sa doreasca sa transforme literatura pentru copii, din Cenusareasa care e acum, intr-o Craiasa a Zanelor, pe care noi, cititorii, promitem sa o pretuim si respectam asa cum se cuvine.

Iar pe doamna Patrascu o rog sa nu se supere pentru faptul ca i-am invadat oarecum intimitatea si ca am scris, fara stiinta domniei sale, acest articol.

Vrem Somnul inapoi (si poate chiar si continuarea lui) pana de Craciun! Oare se poate?!

(5 ani si 10 luni)