Portretul de o mie de cuvinte

Am o slăbiciune uriașă pentru portrete, în special pentru cele desenate sau pictate. De când mă știu, îmi place să analizez fața umană, să studiez și să încerc să ghicesc ce se ascunde în spatele unui zâmbet, a unei clipiri din ochii celui aflat în fața mea sau a unui om ce trece pe stradă pe lângă mine.

Iar pentru aceia dintre noi care au harul de a capta toate aceste elemente pe hârtie, cu ajutorul unui vârf de creion, am un respect și o admirație colosale. În ciuda tuturor orelor de desen tehnic pe care le-am primit în cursul vieții, în ciuda dorinței mele arzătoare de a pătrunde tainele acestei arte, niciodată nu am reușit să îmblânzesc creionul. E clar, talentul trebuie mai întâi să-l ai și doar după aceea trebuie să-l cultivi! 

Despre un asemenea talent vreau să vă vorbesc azi, despre Ema, o domnișoară de 17 ani, pe care o cunosc doar virtual, dar care mi-a intrat în suflet și mi s-a cuibărit acolo precum o pietricică rară.

Prima întâlnire cu ea am avut-o prin intermediul articolului pe care Coca îl scria prin iunie. 

Am rămas atât de profund impresionată de detaliile pe care le-a surprins în portretul lui D.! Era un desen care mi-a tăiat respirația, în ciuda faptului că ajungea la mine doar prin intermediul ecranului.

Iar când am ținut în mâini portretul fetiței mele, mi s-au tăiat și genunchii. 

Era mare (în format A 3), iar fiecare amănunt din fotografia ce i-a fost sursă, fiecare firicel de păr, fiecare geană sau linie vălurită din macul meu roșu, fiecare floricică de pe danteluța diafană din bluziță erau la locul lor și surprinse cu atât de multă finețe și acuratețe!

Dar, dincolo de toate acestea, Ema are ceva doar al ei, are un mod unic de a surprinde emoția, sclipirea din ochișori și zâmbetul ce ne diferențiază unii de alții (vedeți, în articolul Cocăi și restul portretelor realizate de ea).

Pentru mine, acestea sunt cele mai de preț amintiri și, uite că datorită acestui portret, mă bate gândul să creez un album în care să așez câte un asemenea portret în fiecare an al vieții copilului meu.

Îmi place atât de mult, încât am dus portretul la un centru de fotocopiere, unde mi l-au scanat și imprimat pe hârtie fotografică (la dimensiunile precizate de mine). Mi-e drag de nu mai pot! 

L-am decupat oval, în forma pandantivului meu și îl păstrez acolo, aproape de sufletul meu.

Am scris acest articol pentru toți aceia dintre voi care aveți aceleași slăbiciuni ca și mine și ca să mijlocesc „întâlnirea” voastră virtuală cu cea care știe să creeze asemenea daruri fantastice.

Ca să fiu sinceră, eu deja lucrez la listuța noastră de Crăciun și am un sentiment că nu sunt singura. Nu cred că există părinte, bunic, mătușă, unchi, care să nu fie extrem de impresionat de un asemenea dar.

M-aș bucura enorm să știu că recomandarea mea v-a mers la suflet și că deja ați prins și voi drag de Ema. 

Dacă doriți să o contactați, îi puteți scrie pe pagina de Facebook (Expresii pe hârtie) sau pe adresa Cocăi, draga ei prietenă (ursuletinazdravani@gmail.com).

Îi trimiteți fotografia preferată a puiului sau puilor voștri, discutați despre dimensiunea dorită (A3 sau A4), plată și modalitatea de livrare (în format electronic sau fizic, prin Poștă/curier), iar Ema se va ocupa de restul.

Ema, tu desenezi cu inima, nu cu degetele. Te rog să îți îngrijești talentul ca pe ceva unic, să îi oferi iubire și aripi, nu doar muncă – el te va purta pe unde nici închipuirea nu te poate duce!

O zi senină și frumoasă precum ochișorii copilașilor noștri vă doresc!