• Animal-mania day

    1. Tot din ciclul “ziua Pamantului”, activitatile noastre de azi le -am dedicat studiului animalelor. Ca sa incepem ziua cat mai frumos, am pus in practica o idee gasita pe un site necunoscut noua pana acum (dar cu siguranta il vom mai accesa, atat de mult ne-a placut atat de mult). Asa ca, am inceput prin a confectiona un “Bird Necklace”/ “Spring Bling” de toata frumusetea si originalitatea ! Tutorialul e vesel, destul de complex, iar M. a vrut sa-l revada pana cand l-am invatat pe de rost, asa de incantata a fost de aceasta doamna… Iata cum ne-am pregatit noi: – argila cu uscare la aer (foto 1) sau…

  • LeapFrog – Scrierea punct cu punct

     Azi, M. a pasit pentru prima oara pe taramul literelor! Unii ar spune ca e tarziu, altii ca e prea devreme…nu conteaza, acum o simt pregatita si dornica de asemenea activitati si pentru mine e singurul lucru ce conteaza. Emotiile mele au fost ingrozitor de mari, pe masura importantei acestui pas in viata ei… Responsabilitatea de a-ti invata copilul sa scrie e uriasa…dupa parerea mea, e una dintre cele mai importante “inceputuri” din viata unui om, iar eu nu am dreptul de a gresi cu nimic in acest demers. Imi amintesc de invatatoarea mea, iar sentimentele imi sunt amestecate, ca sa fiu sincera…era minunat ca urma sa invat sa scriu…

  • Oglinda, oglinjoara…

     Pentru ca am gasit aceste minunate sticlute la un magazin de hobby, mi-am zis ca nu pot rata ocazia de a repeta cifrele (timp de 4 zile am avut program “de voie” si s-a cam asternut praful pe cunostintele noastre…). Si, iata la ce am ajuns: un mic experiment pentru care am folosit 5 dintre cele 6 sticlute pe care le aveam, perlute (alte margele maricele nu aveam), cifre, de la 1-10 (puteti decupa patratele mici si scrie pe ele, sau folositi piesele de la Remi) si o oglinda (a noastra e destinata tinutului pe masa, ca si suport pentru lumanari etc, deci are marginile securizate, dar se poate folosi…

  • Wood-mania day

    Stiti deja cat de mult iubesc lemnul (cred ca 90% dintre jucariile M. sunt din acest material minunat)! Pentru mine, bucurie mai mare nu exista decat sa vad manutele ei plimbandu-se pe lemn…deja s-a obisnuit si ea sa iubeasca si sa respecte lemnul, copacii, iar eu, ca si mamica, vad in asta o realizare destul de mare. Iar intr-o saptamana in care sarbatorim ziua Pamantului, incerc sa strang cat mai multe activitati cu acest specific pentru M. Ziua de azi am dedicat-o lemnului…pentru inceput, am facut un mic test de observatie…in bucatarioara i-am adunat lucrusoare confectionate din materiale diferite: inox, ceramica, o mini-carafa din sticla foarte groasa, lemn si cateva…

  • Sa nu ne subestimam copiii

    Tati a avut 2 zile libere de Pasti, iar cu cele 2 din weekend inseamna ca a stat cu noi 4 zile la rand! Fericirea Sufleticai, clar! In tot acest timp, activitatile lor preferate au fost puzzle-urile si gatitul pentru tati 🙂 Dupa ce au epuizat toate puzzle-urile din casa, M. l-a rugat pe tati sa dea atacul si asupra unui puzzle urias, de 180 piese, mult prea complicat pentru varsta ei, insa, cu promisiunea ca ea va sta cumintica si doar il va ajuta, s-au pus pe treaba. Marea noastra surpriza a fost sa vedem ca ea, mult mai rapid decat tati, ochea pana si cele mai miculute piese,…

  • Montessori – snuruirea si mozaicul

    Cumparasem de ceva timp acest minunat joc, dar l-am pastrat special ca sa i-l fac M. cadou de Paste… Printe activitatile Montessori, de tip practical life si fine motor skills (motricitate fina) am tot vazut materiale de genul lacing (snuruire, ca aici), dar si de genul pegboard (de acest gen), tradus in romaneste prin mozaic. Pentru snuruire, varianta cea mai ieftina o reprezinta formele printabile, pe care le perforati ulterior (eu de aicivreau sa printez).  Ei, bine, le-am gasit pe amandoua intr-un singur joc (aici), ceea ce m-a bucurat la culme (economiseam bani, spatiu stocand 2 jocuri intr-unul…imi place ca e foarte bine gandit, ca o mini-valizuta, in care au…

  • Alesia (2 ani si 4 luni) si diabetul zaharat

    Tocmai a ajuns la mine povestea unei micute superbe, dar atat de bolnavioara! Alesia, are 2 ani si 4 luni si intr-o clipa, intreaga viata i s-a schimbat…a fost diagnosticata cu diabet zaharat, insulino-dependent!  Imaginati-va cum e sa iti intepi de 3, 4 ori pe zi copilasul de doar 2 anisori si un pic, pentru a-i da o sansa sa traiasca. Imaginati-va cum e ca, pe langa aceste injectii, sa trebuiasca sa ii intepi degetelele din 3, in 3 ore pentru a-i monitoriza glicemia! Va transmit si voua descrierea situatiei lor, facuta de o prietena de-a Veronicai: Mamica ei, Veronica, e foarte tanara, are doar 23 ani, iar taticul fetitei…

  • Antrenati toate simturile copilului de la varsta cat mai mica!

    O greseala pe care o facem des, cu totii, este sa ignoram multe laturi ale evolutiei unui copil (ne agitam sa il invatam cantece si poezii, sa faca singur la olita si cate si mai cate, fara sa ne gandim cat de important este si antrenamentul simturilor lui). Eu am patit-o ieri pe pielea mea, cu M. (si ea chiar a avut parte de exercitii de tot felul, in stil Montessori…deci, ma intreb cum or fi alti copilasi la aceasta activitate). Am gasit la noi (aici) un joc, pe care mi-l doream de atata vreme, si pe care doar de dincolo l-as fi putut cumpara altfel (este clasic Montessori, Board…

  • Carte cu puzzle-uri – La gradina zoologica

    Azi am decis sa face o plimbare pana la Billa, mai mult pentru a o invata pe M. sa tina singura umbreluta in manuta. Si, surpriza! Am dat peste niste caticele cu puzzle inclus (va recomandam anterior acelasi stil de carti, dar cu povesti arhi-cunoscute), scoase de Schwager & Steinlein Verlag GmbH (Germania) si traduse frumos in limba romana. Ilustratia e minunata, paginile sunt din carton gros si de calitate foarte buna (pe una dintre pagini au inclus text, iar pe cealalta, au gandit puzzle-ul…in fiecare carticica sunt cate 6 puzzle-uri). Sunt infoliate, deci nu am putut vedea interiorul, dar m-am bazat pe recomandarea lor (copii peste 3 ani), desi,…

  • Geneza, ziua 7 – Dumnezeu s-a odihnit

    Am ajuns la finalul celor 7 zile ale Creatiei! Este un prilej atat de bun pentru a invata copiii ca, daca pana si Dumnezeu a avut nevoie de odihna, si ei trebuie sa mai ia cate o pauza, sa faca nani la pranz, ca trebuie sa se odihneasca! Puiut tocmai trezit (si care nu auzise dinainte versurile)… “Day 7, day 7 God rested in His Heaven, Day 7, day 7 God rested in His Heaven.” Sa aveti sarbatori pline de liniste, numai sanatate, impacare sufleteasca si iubire! Nu in ultimul rand, multumim pentru gandurile bune indreptate inspre noi!  Prea multe nu vom face azi, doar ne vom juca, odihni si bucura de…