Natura si ecologie, pe intelesul unui sufletel de 3 anisori si un pic

 Azi vreau sa va prezint o carte ce mie imi place la nebunie! Se numeste Prima carte despre natura si ecologie (Ed. Gama),  are 40 de pagini, o ilustratie de milioane, iar textul, dupa cum se anunta chiar din titlu, se adreseaza micutilor (pentru M. este inca, pe alocuri, prea greoaie, insa mami ii “traduce” totul, pe limba ei…). Cu ajutorul ei am reluat, prin povesit lejer, ceea ce stim pana acum: de ce anume au nevoie plantele pentru a trai (lumina, aer si apa, cum am invatat in Geneza), ce sunt acelea o frunza, o tulpina, o radacina. Am insistat asupra importantei radacinii (in special pentru ca semintele de castraveti, puse in pamant acum noua zile, au incoltit atat de bine, incat radacinile lor era luuungi, luuungi, numai bune de studiat). Am comparat radacinile firave ale plantelor, cu cele foarte groase si lemnoase ale unui copac (folosindu-ne, evident, de grafica fantastica din acest atlas). Am putut relua “anotimpurile copacului” (pe care, de obicei, le observam afara, la joaca, dar de data aceasta le-am avut pe toate 4 in fata si le-am putut compara mai usor, cam asa cum am facut prima data cu ajutorulacestui puzzle circular).

Primul lucru pe care l-a observat M. a fost ca “miros asa de tare a castraveti!!!” (excelenta activitate senzoriala)…

…dupa care a pus lupa in functiune. Striga intr-una: “Mamiiiiiii, ce radacini maaaaaaaaaaaaaaaaaariiiiiii!”

Le-am plantat cu grija, le-am udat, iar acum asteptam sa creasca si mai mari, ca sa le putem replanta (si aceasta cred ca e o excelenta lectie pentru copilasi). 

Azi, pe cand ne plimbam de afara, M. a zarit multe ghivece cu flori, scoase pentru vanzare la o florarie (nu era nicidecum prima oara cand treceam pe langa ea, deci, cu atat mai mult m-a surprins reactia ei). A fugit inspre ele, in culmea fericirii, cerand sa duca acasa macar o floricica. Eu am invatat-o de mica, mica..(de-abia statea pe picioruse cand a primit aceasta lectie) ca nu vom rupe niciodata o floare, doar pentru placerea de a o mirosi sau pune in vaza. Nu rupem nimic, nici frunze, nici flori, nu calcam pe insecte s.a.m.d. Acum avea prilejul de a aduce in casa flori fara sa le rupa, ceea ce a incantat-o atat de mult! A mangaiat, intr-o viteza ametitoare, toate florile ce i-au picat pe manute (cred ca am mai spart un mit…acela ca un copil intre flori inseamna dezastru). M-am distrat copios pe seama vitezei cu pe care a prins-o vanzatoarea (aflata in magazin), cand a vazut cum ia M. toate florile la rand :))))

Si-a ales singura-singura floarea (am vrut sa o testez putin si am incercat sa o conving sa schimbe macar culoarea, dar nu a fost chip). Este un manunchi miculut de garofite, care miros de te imbata!

L-am asezat intr-un bol de sticla transparenta pentru ca M. sa observe cum “dispare” apa din el, pe masura ce radacina o absoarbe (este cel mai simplu si mai direct mod de a-l constientiza pe copil asupra faptului ca plantele sunt vii, dar si de a-l responsabiliza putin…ea singura se ocupa de floare, o uda atunci cand vede ca plantutei ii este sete s.a.m.d). Atat de mult i-a placut cum tot scadea apa si se tot intreba de una singura cat de sete poate sa-i fie!!! 

Am incheiat aceasta activitate vorbind pentru prima oara cu M. despre poluare! M-a ajutat foarte mult capitolasul din carte, dedicat acestei teme, dar am redat, din nou, prin cuvintele mele, totul…i-am amintit cat de neplacut este cand trece o masina pe langa noi si lasa un fum care ne inceaca, cat de rau este cand trece pe langa noi cineva care fumeaza. Asa a inteles ea ca oamenii “strica aerul”, atat de necesar toturor pentru a trai. In imagini i-am aratat si cum oceanele sunt foarte murdare si cum pana si norii nu mai sunt albi sau albastri, ci devin “murdari, gri, negri”….si cum singurele care pot “curata” aerul sunt plantele si copacii.

Aceasta e prima si singura carte a M. pe aceasta tema, deci, daca aveti si voi referinte interesante, va rog sa le impartasiti cu noi!