Experimente,  Outdoor activities

Baloanele de sapun enorme si elastice!

Ursuletii nazdravani au descoperit pe acest blog o activitate ce capteaza si incanta, fara doar si poate, pe oricine (va multumim din suflet pentru idee)! Lor le-a iesit fantastic de bine experimentul, am sperat sa avem si noi rezultate cel putin la fel de bune.

Si noi ne-am mai jucat cu baloane de sapun (aici), dar nu “la scara” atat de mare.

Ca si Coca, am folosit asa:

~ 12 cani de apa

~ 1 cana detergent de vase (eu am folosit Pur)

~ 2 plicuri praf de copt

~ 90 ml glicerina (cumparata de la farmacie…in jur de 6 linguri au incaput)

~ 1 cana amidon de porumb

Le-am amestecat pe toate si lasat peste noapte sa “se aseze”.

Suportul pentru facut baloane l-am facut din 2 paie de baut, in care am bagat cate 2 betigase de frigarui, ca sa ma asigur ca paiele nu vor fi moi si nu se vor indoi la fiecare miscare (de capatul unuia dintre betigasele de frigarui am legat un fir de ata de bumbac, putin mai gros). Am taiat paiul la dimensiunea betigaselor, am scos capatul de ata si l-am innodat de un alt betigas. Pe acesta, impreuna cu inca unul le-am trecut prin cel de-al doilea pai de baut. Am taiat din din acesta ceea ce era prea lung, am facut nod atei si gata, suportul era perfect.

    

Am gasit de curand, la Lidl si suport special pentru facut baloane mari de sapun (este un kit cu 2 palete si o sticluta de lichid pentru facut baloanele) la pretul de 16 ron (ne-au prins bine…cat timp tati a facut baloanele uriase si mami, pozele, M. a facut baloane cu cele doua palete).

Cu aceste doua poze am inceput joaca…dupa cum vedeti, baloanele sunt extrem de elastice, ajunge sa miscati paleta de jos in sus, iar ele sa urce si sa coboare atat de frumos si fara sa se sparga!

   


    

 


Am facut si aceste fotogragii pentru a va arata inca o data cat de elastica este pelicula de sapun, mie mi se pare cea mai tare lectie de fizica posibila pe aceasta tema!

 

 Experienta a fost unica, am repeta-o zilnic, singurul nostru regret a fost ca nu am avut nicio pala de vant…acesta ar fi ajutat enorm de mult baloanele sa creasca!

Observatii:

Amidonul are tendinta de a se depune foarte usor, dar nu va speriati, ajunge sa agitati cu mana lichidul si se dizolva pe loc.

Din ceea ce am remarcat noi, cu cat va jucati mai mult in lichid, cu atat ies baloanele mai mari…noi ne-am jucat in jur de 1 ora jumate si am consumat aproximativ jumatate din el (restul il pastrez cateva zile pentru a vedea daca devine si mai bun pentru facut baloane pe masura ce se aseaza mai bine ingredientele…va voi tine la curent).

Spor la joaca si voua!

Later edit:

Tocmai am primit acordul, din partea Ursuletilor nazdravani, de a adauga si in postarea mea, o multime de trucuri, secrete, pe care le-au aflat si ei dupa ce au facut activitatea cu baloanele de sapun (multumim din suflet, Coca!!!).

Aici le puteti studia.

(3 ani si 7 luni)

16 Comments

  • coca

    suuuper!!!
    Asa am zis si eu:data viitoare voi pune mai multa glicerina.
    sa sti ca si eu am vazut acele paletute mari la Lidl….dar nu am luat :(( sper sa mai gasesc…ca erau deja descompletate.
    Dar am obervat ca acea pelicula se sparge usor daca ai mana uscata, daca este plina de solutie o poti trece prin pelicula fara ca aceasta sa se sparga 🙂
    Ce s-a mai distrat M!!!!
    Dar ce au zis copiii din parc????? nu s-au strans ca la circ in jurul vostru?? :)))

  • Camelia Vida-Rațiu

    Coca, am facut baloanele in spatele blocului si eram singuri :((((
    Mi-as fi dorit sa fi fost macar cativa copii, dar nu a fost asa…noi iesim dimineata, maxim la ora 9 pe caldura asta…se pare ca toti ies mult mai tarziu (nu prea inteleg cum scot parintii copiii dupa 10, 11 afara, mai ales vara, dar asta e o alta poveste).
    Va pupic mult si multumim din nou pentru idee!

  • coca

    Ooooo….da, noi dupa ora 10.30-11, nu mai iesim afara pana pe la 18, desi stam la curte.
    Daca D. se trezeste mai tarziu, renuntam la plimbarea de dimineata si stam in curte, nu mai mergem pe strazi sau in parc.

    Ei, pai nu e ideea mea :))

    INca o data, au iesit suuuuuper frumoase baloanele voastre!!! 🙂
    Chiar ar fi fost frumos sa fie si cativa copilasi….putini parinti stau sa le faca tot felul de minunatii copiilor lor. 🙁

  • Camelia Vida-Rațiu

    Amidonul l-am cumparat de la raionul cu produse Dr. Oetker.
    Iar la farmacie mi-au dat glicerina la gramaj…gaseste o farmacista mai draguta si iti va masura cat doresti tu sa cumperi 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.