Un catel cu vise…mov
Incheiem azi seria povestilor Alinei (cum ea insasi le numeste) cu nazbatiile unui catelus cu vise…mov (intreaga serie cumparata de aici). Este, poate, cea care ne-a induiosat cel mai mult (desi absolut toate patru sunt extrem de sensibile), iar M. se declara pe deplin indragostita de catelusul alb precum spuma laptelui si pofos ca un nor! Atat de mult i-a placut de el, incat mi-am propus sa nu ramanem doar la nivel de desenat/colorat in acest caz, ci cu o amintire ceva mai cu “greutate”. Am gasitacesttutorial de confectionat un catelus din fetru si am decis sa ii dam lui viata, chiar daca cel din carte este un pui de labrador, iar cel realizat de noi, nu. I-am legat pe post de zgarda bucatele de tul (veti descoperi in carte motivul), de care am prins un nasturel din lemn, peste care am aplicat floricele prin tehnica servelelului (am scris aici si aici despre ea). Catelusul este cusut manual, iar tipul de cusatura stiu ca se numeste “Blanket stitch” in engleza, dar imi cer scuze, in lb. romana nu-i cunosc denumirea (aici gasiti un tutorial superb, din care invatati rapid acest lucru).
Oricum ar fi, M. este atat de fericita cu acest catelus “nemiscat”, cum numeste ea toate animalutele de jucarie (evident, tot ce este viu, devine automat “miscat”)! L-a pupacit, smotocit toata ziua, spre marea mea bucurie!
Catelusul Ben sufera ingrozitor de tare din cauza faptului ca lumea nu doreste sa-l cumpere pe motivul ca este prea alb si se murdareste prea repede…
Chiar si atunci cand il cumpara o doamna “deosebit de frumoasa, care avea o fusta mov, o bluza mov, o palarie mov si o poseta la fel de mov…”, el tot convins ramane ca doar daca devine la randul sau mov, va fi iubit si pastrat de catre noua sa stapana.
Prin urmare, face tot ceea ce ii sta in putinta ca sa devina…mov!
Inca din clipa in care este cumparat, se lipeste de cutele bluzei mov, sigur fiind ca este la fel de colorat ca aceasta. Insa, cand ajunge sa se vada in oglinda, are parte de un dublu soc: mai intai deoarece nu stie cine e cainele al doilea ce ii sta in fata, iar dupa ce stapana lui il lamureste si il face sa inteleaga ca este chiar el, nu pricepe cum de continua sa fie alb si nu mov!
“Catelul se dadu inapoi de-a dreptul ingrozit. Cum?! Deci era alb in continuare? Si el, care crezuse ca, gata, este suficient sa-ti pui un pic de mov pe tine si sa-ti doresti foarte tare sa nu mai fii alb, ca sa te transformi! […] Ben ramase impietrit in fata oglinzii. Trebuia sa faca repede ceva. Fetita, care se numea Corina, avea sa apara in curand de la scoala! Ce s-ar fi facut el daca il gasea in halul acela de alb? Probabil ca l-ar fi trimis inapoi, la magazin!”
“Ptiu, ce rea mai e la gust culoarea mov, se gandi el in momentul in care reusi sa faca niste gauri, iar lichidul parfumat ii tasni drept in gura. Dar nici gustul acela nu il convinse sa renunte la visul sau de a deveni din nou mov. […] Multumit, cu gura plina de baloane, se rostogoli pe spate, se inmuie bine, se tavali in intregime prin spuma si apoi stranuta. Mirosea groaznic de tare. Dar, ce sa-i faci?! Era nevoie de un mic sacrificiu ca sa fie mov, nu?!”
Finalul e unul frumos si armonios. Ben este scos la plimbare de catre Corina, fetita doamnei frumoase, iar cand toti copiii sar pe el sa-l mangaie si sa se joace cu el, are o revelatie:
“Gata, de acum nu-i mai era rusine ca avea blanita cea mai alba vazuta vreodata!”
Va spuneam chiar la inceputul articolului ca mi se pare una dintre cele mai educative ale Alinei Miron, poate si pentru ca problema lui Ben este mai aproape de cele ale oamenilor, in general. Mi-am dorit, prin urmare sa port o discutie lejera cu M. pe tema felului in care ne percepem noi insine si a felului in care ne “vad” altii. Am mai avut activitati similare aici si aici, dar voi relua la infint aceast subiect, deoarece cred ca este unul pe care nu il epuizam niciodata cand vine vorba de intarit increderea copiilor nostri in fortele proprii.
Am intrebat-o de ce crede ea ca Ben isi doreste atat de mult sa devina mov, apoi daca, dupa parerea ei, Ben are intr-adevar motive de ingrijorare. Mi-a raspuns fara ezitare ca doar i se pare ca nu este frumos, ca doar in capsorul lui exista ideea cum ca nu l-ar placea oamenii. I-am atras atentia asupra faptului ca, la inceputul cartii, o doamna chiar a refuzat sa-l cumpere pe motiv ca era prea alb si se murdarea prea repede…asta inseamnand ca nu toata lumea trebuie sa iubeasca/placa pe toata lumea. Este firesc sa fim diferiti, sa avem simpatii si antipatii, dar ca acest lucru nu trebuie sa ne faca nefericiti sub nicio forma!
8 Comments
coca
minunat catelus! 🙂
si noi am citit si recitit carte de cateva ori.
aceleasi lucruri le-am discutat si noi: atat de mult dorim sa ne placa oamenii , incat uitam sa fim noi insine…si chiar uitam ce ne place noua.
Cati copilasi, superbi de altfel, sunt atat de complexati pentru ca nu pot fi ca altii pe care ii admira.
Dumnezeu sa ne dea intelepciunea de a sti sa le aratam copilasilor nostri cat de minunati sunt…ca MArele Creator i-a facut unici si cat de plictisitor ar fi sa fim toti la el. SI prin tot ce facem, sa le demonstram asta, sa ne ferim de a le crea chiar noi anumite complexe de inferioritate incercand sa-i comparam cu alti copii.
chiar daca e vorba de un mic catelus, cu siguranta acesta este mesajul cartii…explicat atat de frumos si de voi :).
va pupam!!
P.s. nu am gasit briosele :((( ….si ce pofta mi-era de ceva dulce….de ciuda, am mancat o felie de pepene :)))
Camelia Vida-Rațiu
Asa e, Coca! O carte superba, un mesaj "greu" pus in pagina de catre un catelus atat de firav si pufos, exact cum sunt copilasii…
Briosele nu au putut fi postate de teama sa nu le rontaie Ben :))))
Dar azi avem o activitate in care nu voi uita sa aduc si cateva briose facute de M., special pentru tine :))) Oricum, ideea cu pepenele e muuuult mai buna, sa-ti fie de bine. Pupi multi!
Roxana
E tare simpatic catelusul vostru. Iar cartea foarte educativa. La recomandarea ta ne-am comandat si noi toate cartile Alinei Miron, doar catelusul cu vise mov ne-a ajuns. Abia astept sa prind momentul potrivit sa o citim si noi. Spun asta pentru ca acum D trece printr-o etapa in care doar el vrea sa "citeasca" si nu are rabdare deloc sa stam sa citim impreuna. La fel si cu activitatile, cred ca deja ai observat ca nu prea am mai facut activitati educative cu el, tocmai din acest motiv, nu mai are rabdare. Asa ca il las, nu vreau sa-l fortez, pana la urma totul e o joaca si daca el nu vrea sa ne jucam asa, il las si ne jucam cum doreste el. Oricum, din orice joc invata cate ceva. In fiecare zi ma gandesc ce sa mai inventez sa fie pe placul lui. Ce imi pare tare rau e ca avem atat de multe carti frumoase cumparate si el nu vrea sa stam sa le citim. Sper sa-i treaca repede aceasta stare.
Alina
Buna Camelia,
Iti multumesc mult pentru aceasta prezentare minunata, cartea merita citita cu siguranta, iar catelusul vostru este adorabil. Tu ai un har deosebit Camelia, si cum ne povestesti si ne prezinti totul e minunat! Nu avem cartea inca, am parcurs-o cu ajutorul tau 🙂 si o vom lua cu siguranta. Am citit insa de nenumarate ori Balul Florilor care ne place enorm, stiu ca si voi o aveti si ati lucrat cu ea. Si eu cred ca este foarte important sa le prezentam conceptul de a fii diferiti copiilor, sa le explicam ca a fii diferit de ceilalti e ok, ca nu trebuie sa fim cum isi doresc altii, ca trebuie sa ne urmam calea nostra, modul nostru natural si spontan, ce ne face pe noi fericiti si sa ne simtim bine…lumea noastra e asa de frumoasa tocmai pentru ca e variata, daca am fii cu totii la fel, daca am gandi si ne-am comporta la fel cum ar fii? Pentru mine un lucru foarte important e si acela ca fetele mele sa fie deschise la nou, la diferit, sa inteleaga ca au intotdeauna ceva de invatat si de la o persoana care nu face ce fac ele, care nu gandeste cum gandesc ele, e un mod de a observa lumea cu toate partile ei bune sau rele, fara sa judeci, ci sa incerci sa intelegi si sa accepti diferentele. Vorbind despre aceste lucruri nu pot sa nu ma gandesc la Maria Montessori si la felul in care prezinta ea copiii lumii (din toate colturile si din toate clasele sociale), adunati in jurul ei in timpul exilului din India, momente in care ii urmarea si spunea ca desi sunt diferiti, sunt unul, sunt noii copii liberi, spontani, fericiti si satisfacuti de munca lor, care prin diferentele lor se ajutau si se completau unul pe celalalt.
O zi minunanata sa aveti!:)
Camelia Vida-Rațiu
Multumim, Roxana!
Sa stii ca exact acesta este si motivul pentru care am inceput sa invatat literele…cam in aceleasi ape ne scaldam si noi…M. smulge cartea din mainile noastre de cele mai multe ori. Dar e semn bun pana la urma…sunt copii care aseaza paharele de suc pe carti, le folosesc pe post de suporti si atat…Trece si faza asta, sunt sigura, eu nu-mi fac griji.
Va pupic mult!!!
Camelia Vida-Rațiu
Alina, tu esti o mamica deosebita, fetitele iti seamana pe deplin, sunt convinsa ca deja s-au format in maaare parte si nu pot deveni decat niste oameni cel putin la fel de minunati ca si parintii lor.
Tu stii cat o admir si iubesc si eu pe M. Montessori, iar unul dintre motive este exact cel pe care l-ai descris tu cu atat de mult talent si pasiune.
Multumim mult, Alina!!!
Roxana
Camelia, imi dai voie sa preiau ideea ta? Vreau sa scot si eu personajele din carti,sa citim cu ele alaturi, poate asa ii voi starni intersul. Sper sa-mi iasa animalutele 🙂
Camelia Vida-Rațiu
Roxana, mi-ai produs cea mai mare bucurie pe ziua de azi!!! Daaaaaaaaaaaa, orice pentru micutii nostri! Uite, de asta-mi place de tine, nu renunti, cauti, iti place si tie sa adaptezi, sa faci totul pentru puiul tau!
Sa-l lasi pe el sa bage umplutura, sa vezi cat va fi de fericit.
Va pupic si iti tin pumnii!