Geografie,  Printables

Continentele – Montessori

Pentru lectia de azi ma pregatesc de cel putin o luna de zile. Cam atat mi-a luat sa realizez toate materialele de care aveam nevoie, dar ma bucur atat de mult ca am reusit sa le pun cap la cap!

Va amintiti de lectia Pamant-aer-apa, aceea este prima, deci cea care preceda lectia de invatat continentele. Atunci realizam globul pamantesc ce imita zonele de pamant si pe cele de apa, iar pentru azi am realizat globul pamantesc si un puzzle din lemn, ce reprezinta fiecare continent in parte, respectand codul culorilor Montessori. 

Globul l-am realizat mai simplu decat pe cel din lectia Pamant-aer-apa Am vopsit continentele dupa cum urmeaza: Europa – rosu, Asia – galben, America de Nord – portocaliu, America de Sud – roz, Africa – verde, Antarctica – alb, iar Australia – maro (noi am ales sa ii spunem tot Australia, desi am citit ca, mai nou, “politically correct” este sa i se spuna Oceania). Dupa ce am lasat sa se usuce primul strat de vopsea, am mai adaugat unul si tot asa, pana cand tot ce scria pe globul cumparat de la librarie nu s-a mai vazut. Apoi am inceput sa aplic albastrul pe tot restul globului. Tot asa, in multe straturi pana cand nu s-a mai vazut scrisul. Cand totul s-a uscat, am aplicat lac de protectie (despre tipurile de vopsea si lac puteti citi aici, in tutorialul pentru globul precendent, deoarece sunt aceleasi produse).

Cu puzzle-ul a fost mult mai greu! Cand mi s-a spus la o firma de realizat panouri publicitare ca m-ar costa 100 ron doar decupatul pieselor de puzzle, am decis sa o incercam si pe asta…cea mai nebuneasca si curajoasa idee ce ne-a trecut pana acum prin cap in ceea ce priveste materialele pe care i le pregatim singuri M-ei!

Am cumparat placa de lemn (de la magazinul de hobby de unde ni le cumparam noi pe toate), mami a trasat toate contururile, iar tati ne-a ajutat enorm…el le-a decupat cu un set de traforaj, exact ca la scoala, manual, seara cand vedea rupt de oboseala de la serviciu. 

In sfarsit, dupa cateva saptamani de munca, piesele au fost decupate, marginile au fost finisate, mami le-a vopsit in aceleasi culori ca si in cazul globului, am dat totul cu lac, am lasat la uscat, dupa care am lipit tamburusii cei mici, de care M. sa tina piesele cand manevreaza puzzle-ul. Ultimul pas a fost acela de a lipi de primul strat de lemn, inca unul, dedesubt. Desigur, nu sunt perfecte, nici cele doua globuri, nici puzzle-ul, dar ma gandesc cu drag la ce amintiri ii vor ramane M-ei (chiar daca nu le va pastra multi ani de acum inainte, ce placut poate fi sa isi aminteasca, atunci cand va fi mare, ca primele materiale de geografie pe care a lucrat vreodata au fost facute de mainile lui mami si ale lui tati!).

Ma repet, materialele acestea costa de regula ceva mai mult decat cele obisnuite, dar la noi costa astronomic! M-ar fi costat in jur de 1750 ron daca le-as fi cumparat!!!!!!!!! Aici va puteti convinge de preturi, puteti vedea si alte materiale… De meritat efortul sa le faci de unul singur spun ca merita. Sunt atat de frumoase, de simplu realizate (asta atrage dupa sine, evident, o invatare extrem de rapida si placuta), doar ca solicita mult timp si extrem de multa rabdare.

Glob pamantesc si puzzle – continentele

Cu globurile am inceput lectia noastra. Mai intai am lasat-o sa ne povesteasca ce isi aminteste despre lectia cu pamant-aer-apa. A luat globul, ne-a spus ce semnifica zonele albastre si ce inseamna zonele maronii (apa si pamantul), dar in secunda urmatoare a si sarit cu intrebarea: “Dar aerul de unde iese??!?” Am linistit-o ca in cazul lectiei trecute, spunandu-i ca aerul exista peste tot pe planeta noastra, ca nu il vede, dar il simte daca mami face putin vant cu ajutorul unei coli de hartie.

Apoi, am trecut la globul cu continentele. L-am sucit pe toate partile, am lasat-o pe M. sa-l invarta in jurul propriei axe pentru a intelege felul in care Pamantul isi realizeaza miscarea de rotire. Apoi am repetat denumirile continentelor, dupa care am luat puzzle-ul la puricat. Am tot facut comparatii intre continentele de pe glob si cele din puzzle, iar M. s-a jucat cu ele pana cand s-a saturat. 

Scoteam pe rand piesele de puzzle, ii spuneam ce denumire au, iar ea imi gasea continentul respectiv pe globul pe care nu l-a mai lasat din brate!

 

Continent Nomenclature Cards

Deaici am descartat cartonasele Montessori (Nomenclature Cards). 

Din ele am alcatuit un “plic Montessori” cu trei buzunarase (unul in care am asezat cartonasele cu denumirile, unul in care stau cartonasele fara denumiri, plus cele cu denumirile si un buzunar in care am asezat cartonase cu continentele (Continent Little Booklets), in varianta alb-negru, pe care sa le coloreze M. si pe care le-am descarcat de aici si apoi decupat).



Pin Map Continents

Al treilea material de care avem nevoie se numeste Pin Map Continents si este harta pe care o puteti printa de aici (intr-un exemplar pe care scrie denumirile continentelor, si unul pe care acestea lipsesc). 

Ea se aseaza pe o tablita din pluta, in care cel mic poate infige steguletele (Pin Map Flags) reprezentant continentele, avand in fata harta Montessori. Imaginile steguletelor le-am printat de aici, iar apoi, folosindu-ma de instructiunile lor, am realizat steaguri in toata regula, dar in miniatura. Procedeul este simplu: le decupati (ele sunt dreptunghiulare), pe pliati exact pe mijloc, iar pe partea interioara se lipeste o scobitoare. Acum lipiti si cele doua jumatati de steag si imbracati/”laminati” intreg steagul, fie in banda scotch lata, fie in autocolant transparent. Excesul de banda scotch sau autocolant se taie cu o foarfecuta.

  


  M. mi-a spus ca isi iubeste atat de mult globul si ca e fericita ca pe asta il poate strange in brate (cel cu pamant-apa este mai fragil si se cam teme sa-l bruscheze)!


Tot in acest material intra si “stegulete” de colorat, care pe M. au bucurat-o foarte tare (noi nu le-am mai lipit pe scobitori). Am colorat, decupat un set de cartonase, pe care le-am tot potrivit, o data cu micuta plansa pe care erau desenate continentele (si pe acestea le-am colorat) si pe care erau trecute si denumirile lor, iar a doua oara, cu plansa pe care continentele nu mai erau desenate, ci doar reprezentate de cate un dreptunghi mic, ce trebuia si el colorat (reperul in cazul ei raman denumirile continentelor).

Va mai dau un pont cu privire la modul de depozitare a acestor materiale. Montessori are dulapioare  cu sertarase (cabinets) de acest gen, dar care si ele costa mult. Eu am gandit in felul urmator: daca tot le confectionam noi, sunt libera sa aleg dimensiunile. Atat plansa de pluta, pentru activitatea cu steguletele, cat si puzzle-ul le-am taiat la dimensiunile etajerelor M-ei. Nici macar nu am nevoie acum de polita pentru a le aseza! In fanta in care ar trebui introdusa o polita, pun pur si simplu puzzle-ul si plansa de pluta!

Continent Song

Asa am terminat lectia, cantand impreuna acest cantec al continentelor, pe care astept de o vesnicie sa avem ocazia sa-l invatam si noi…si iata ca azi i-a venit randul!

Sper ca v-am inspirat si v-am facut pofta de geografie!

(3 ani si 9 luni)

52 Comments

  • Anonim

    Am citit postarea cu rasuflarea taiata. Tot azi i-am aratat si eu lui S. globul, si atlasul nostru de bebelusi, iar la sfarsitul lectiei noastre (muuult mai simpla decat a voastra 🙂 ), putea sa identifice corect continentele. Multumim mult de tot pentru glob, S. il iubeste tare! Lectia voastra e absolut superba!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Cat de mult ma bucur, Raluca!!!
    Eram atat de convinsa ca piticilor nostri le va placea geografia predata pe materiale de acest gen, tu stii cat de mult am visat eu la asta..
    Sa il folositi sanatosi, nu poate decat sa ma onoreze munca la un asemenea cadou!
    Va imbratisam cu mult drag si va dorim multe, multe lectii frumoase si de acum inainte!

  • andru

    Am facut si eu ochii maaari, tot mai mari pe masura ce citeam. Trebuie sa recunosc ca pandesc postarile astea pe teme geografice – desi toate celelalte sunt grozave, aici imi pare ca intreci orice asteptare! E cu totul deosebit ceea ce reusesti sa faci.

    N-a fost M. coplesita de atatea materiale noi? Mai intalnise denumirile continentelor, mai lucrase si anterior cu harti?

  • Camelia Vida-Rațiu

    Multumesc frumos!!
    Nu a fost coplesita deoarece aceleasi lucruri s-au tot repetat: culorile si denumirile. A fost pentru prima-prima oara cand a auzit aceste denumiri (exceptie face Europa, despre care a invatat cu ocazia lectiei "Eu, pe harta lumii"). Nu a lucrat cu harti, absolut nimic 🙂

  • Adina

    Foarte frumos!
    Si eu am pregatit aceleasi materiale azi (flags pin map, 3 part cards, etc) si gasisem chiar si acelasi cantecel :)). Inca nu le-am facut cu I., urmeaza sapt viitoare!

  • Anonim

    Minunat!Mi-a placut enorm tot ce ati facut.
    Si noi eu ma tot gandesc la cateva lectii de geografie si ma tot gandeam cum sa incep …cred ca ideea voastra de a porni de la mare la mic, este foarte buna. Adica…eu ma gandeam sa pornim de la tara noastra, sa o incadram in continent, apoi continenul pe glob….vorbeam despre celelalte continente si tot asa….dar e mult mai ok cum faceti voi.

    Cata dragoste ati pus in tot ceea ce ati facut!!
    Au iesit atat puzzle-ul , cat si globul absolut superbe!
    Spune-mi te rog acum:
    – cu ce ati facut acei butoni pe care trebuie sa-i apuce cand ia piesele de pe puzzle (eu ma tot gandeam demult sa-i fac unul din carton/recunosc ca nu as fi separat continentele -ma crezi ca stiu sigur ca in mintea lui D. s-ar creea confuzie si ar crede ca sunt doua-stiu ca este o metoda montessoriana…dar mie mie se pare un pic ciudat. Sunt sigura ca au vrut sa reprezinte partea din fata si partea din spate a globului. SI stiu de pe acum, ca D. m-ar intreba : de ce sunt doua globuri? ceea ce ai facut tu nu e corect!Poate ma ajuti , te rog, cu o explicatie in acest sens)
    – cum s-au putut infinge steguletele in plansa laminata??? m-am tot uitat :))) si am vazut sigur ca e laminata.
    -crezi ca pentru lemn ar merge si vopsele tempera, pe baza de apa? Ar fi absorbite prea tare de lemn? nu ai dat lemnul cu altceva inainte, nu? NOi vrem sa vopsim altceva din lemn (e pentru prima oara) si ma tot gandesc cum sa fac…Nu am acum posibilitatea de a cumpara alte vopsele, as vrea sa ma folosesc de ce avem. UIte ce acuarele am eu: bnb.ro/products/864304_1.html (le-am luat cu o reducere de 50% dintr-un hypermarket de la noi si imi pare rau ca nu am luat atunci macar 2-3 cutii). Ai idee si daca exista un lac non-toxic, in afara celor ce se vand in magazinele pentru crafturi, etc? Nu avem asa ceva la noi in orasel.
    Multumesc mult de tot pentru raspunsuri, pe care te rog sa mi le dai cand vei avea timp!
    spor in tot ceea ce faceti in continuare!! sunteti minunati!

  • valentina

    Nu pot sa spun decat wow! Ma uimesti in fiecare zi cu cate ceva extraordinar. Imi plac enorm de mult puzzle-urile, si globul a iesit fantastic de bine. Felicitari!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Ma bucur mult ca ti-au placut, Coca!
    Incerc sa iti raspund punctual:
    ~ Butonii sunt facuti din dibluri de lemn (suportii aceia care se folosesc pentru sustinerea rafturilor din dulapuri)…i-am taiat la lungimea care ne trebuia si i-am lipit cu adeziv de lemn
    ~ Daca nu doresti sa evidentiezi atat de mult cele doua emisfere ale globului, poti lucra pe unul precum acesta ( amazon.com/Montessori-World-Continent-Knob-Puzzle/dp/B002O01NIW)
    ~ Pentru ca M. sa poata infige mai usor steguletele, am facut eu cate o gaurica (simplu, cu ajutorul unui ac) direct in harta laminata
    ~ In principiu, acuarelele stau si pe lemn (cu conditia ca acesta sa fie unul foarte bine uscat), mai ales daca ulterior aplici si un lac de protectie. In privinta acestuia, nu stiu ce sfat sa iti dau, nu am lucrat niciodata cu altul decat cel pe care il cumpar de la magazinul de hobby (cel putin pentru puzzle si globuri am lucrat cu unul pe baza de apa, ce stiu ca nu e deloc toxic, tocmai pentru ca M. sa-si poata linistita plimba manutele pe ele).
    Te rog sa imi spui daca te pot ajuta cu ceva, o fac cu cea mai mare placere!
    Va imbratisez si intorc aprecierile, stii cat de mult pretuiesc joaca voastra!
    Sa aveti o zi minunata.

  • Anonim

    sa stii ca am avut amandoua aceeasi idee
    astazi am terminat si noi lectia despre continente si vazand cum ati lucrat voi, cred ca voi prelua cateva din ideile si materialele voastre ca sa prelungim un pic lectia 😉
    piticidarvoinici.wordpress.com/2012/09/23/despre-continente/

  • andru

    Aici e un tutorial despre cum se poate face o harta. Cred ca e si mai usor de intepat decat hartia laminata: thelittlelist.wordpress.com/2011/05/10/project-18-make-a-montessori-continent-map/

  • Camelia Vida-Rațiu

    Daaa, le stiu pe amandoua, mi-au stat in lista si ele mult timp. A fost o chestiune de gust, pana la urma, lemnul fiind net preferatul meu. Inspre spuma am mers si eu pentru prima oara, dar nu am gasit decat una foarte subtire 🙂

  • Alina

    Draga Camelia, din nou ne uimesti, e minunat ce ai reusit sa realizezi cu atata munca si daruire pentru M. (sa realizati, scuza-ma sa nu uitam meritul lui tati 🙂 O lectie fantastica ca de obicei, felicitari din suflet pentru toata munca voastra, sunteti minunate!

  • Unknown

    Buna Camelia,

    Ce bine ca postezi ce faci, pentru ca asa dai curaj si celorlalte mamici….
    Spune-mi, te rog,- de la ce magazin de hobby-uri te aprovizionezi?
    – ce fel de lemn este cel pe care l-ai folosit (am crezut, initial, ca este placa de traforaj, dar este cam mare, placile pe care le-am vazut la noi sunt de dimensiunea unei foi A4)?
    – la globul pe continente, ai dat inainte cu lipici ca la primul si apoi cu vopsea sau direct vopsea?
    – ce fel de vopseluri ai folosit, cred ca nu am citit eu cu atentie….

    Multumesc frumos si multa fericire in tot ce faceti!

    Mariana Buica, Rm. Valcea

  • Camelia Vida-Rațiu

    Hello!
    Magazinul de la care cumparam materialele este unul local, dar in curand vor face si unul online (atunci voi anunta pe blog acest lucru).
    Placile sunt din lemn (cei de la magazin le dau la taiat, la dim. de 40cmx50 cm). Noi le-am taiat mai mici pentru ca asa imi permitea etajera.
    La ambele globuri am aplicat mai intai un strat de adeziv pentru tehnica servetelului, pentru a le face mate.
    Toate vopselele pe care le folosesc sunt acrilice (marca am trecut-o in postare, daca nu ma insel).
    Multumesc si eu din suflet, mult spor sa aveti si voi!!!

  • Unknown

    am inteles ca din lemn, dar ce fel de lemn, cel de traforaj, mdf, brad etc. Ce grosime are? Ma gandesc si eu sa incerc cu placile acestea de traforaj, dar mi se par cam aspre, al tau pare a fi mai bine slefuit…
    Multumesc!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Acum inteleg intrebarea! Este lemn de traforaj, gros de 5 mm. De slefuit le-am slefuit noi ca sa arate asa si sa fie placute la atingere 🙂
    O seara frumoasa, multumesc si eu.

  • Roxana

    Camelia, tocmai mi-am achizitionat si eu un glob, azi vreau sa ma apuc sa-l vopsesc.
    Deci, dau cu un strat de adeziv, apoi vopsesc. La sfarsit e neaparat necesar sa dau cu lac?

  • Camelia Vida-Rațiu

    Roxana, uite de ce te iubesc eu pe tine, esti curajoasa si harnicuta foc! Nu e neaparat sa dai cu lac, dar acesta protejeaza straturile de vopsea. Il poti da si ulterior cu lac (poate achizitionezi cand se deschide magazinul de la noi, online). Eu o sa va tin la curent in legatura cu el. PUPI!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Dar e firesc sa fie asa, Roxana, mai ales cu doi copilasi!!! Si eu sunt la fel…am o toooona de idei, dar cred ca doar o farama apuc sa fac.
    Sanatosi sa fim, asta e cel mai important…eu am avut nevoie de o luna intreaga de pauza de la blog pentru a mai apuca sa fac cate ceva…
    Va pupic!

  • Roxana

    Camelia, te mai necajesc cu o intrebare. Cum ai facut cu insulitele alea minuscule? Practic sunt ca niste puncte, nu cred ca le pot vopsi in culoarea continentelor, le fac albastre? Globul meu e micut.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Roxana, am urmarit pe o harta carui continent ii apartin insulitele acelea si le-am punctat pe glob in culorile continentului apartinator 🙂
    Sa ai mult spor si intreaba-ma daca mai ai neclaritati!

  • Dana

    Camelia, revin in Atelierul vostru cu o intrebare. Exista vreo explicatie pentru culoarea continentelor? Sa-ti explic. Inspirata de tine, am mers la biblioteca si m-am intors cu doua atlase pentru copilasi; intr-unul din ele Africa era desenata cu galben, precum "desertul Sahara si soarele puternic ce-l incalzeste", Asia era portocalie precum "rasaritul soarelui, lava muntelui Fuji, haina calugarilor budisti, precum curry-ul indian" si asa mai departe. Mi-au placut mult aceste asocieri si de aici intrebarea mea.

    Si de traforat, tati a traforat asa simplu, fara aparat special?

  • Camelia Vida-Rațiu

    Dana, o alta explicatie decat aceea ca au dorit sa aiba propriul lor cod de culori (si asa e, combinatia aceasta nu o mai gasesti nicaieri) eu nu am gasit. Si pe mine m-a preocupat mult si mi-am pierdut destul de mult timp gasind explicatii. Dar nu prea ai incotro, daca doresti sa folosesti printabile de-ale lor, materiale ce se leaga de glob/puzzle. Daca insa nu vreo sa le legi intre ele, poti folosi ce culori doresti tu.
    Eu am incetat sa ma mai ingrijorez cand am realizat ca M. oricum e inca prea micuta pentru a intelege simbolurile culorilor (la acest nivel).

    Iar de traforat, da, tati a traforat doar manual, totul (a incercat si electric, dar se desfac straturile de placaj).

  • Unknown

    Buna Camelia, vreau sa iti spun ca am facut si eu un glob asemanator, chiar aseara l-am terminat. Sunt foarte incantata de modul in care a iesit si in acelasi timp iti sunt recunoscatoare pentru toate explicatiile pe care le-ai oferit. Sper ca pe viitor sa mai indraznesc sa mai fac si alte lucruri frumoase pe care le-am vazut aici la voi, dar pana atunci va dorim un An Nou fericit, multa sanatate, liniste si pace sufleteasca.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Tatiana, ma bucur atat de mult ca a iesit globul asa cum l-ai dorit, este cea mai mare bucurie pentru mine!!!
    LA MULTI ANI!!!! Va imbratisam cu mult drag si multumesc pentru cuvintele atat de frumoase.

  • Ssimmona

    Salutari, Camelia! Buna, Dana!
    Voiam sa-ti spun ca si eu lucrez la ceva materiale pentru aceasta lectie , nu am globurile montessoriene, nici puzzleul, dar am un glob pamantesc interactiv de jucarie, marca Diset, pe care sunt redate continentele in culorile mentionate de tine si reliefate in acelasi timp … Nu cunosteam aceasta semnificatie a culorilor, drept pentru care comentariul tau mi-a dat un plus de incredere sa merg mai departe folosind propriul nostru cod de culori, adica ale globului pe care deja il avem si pe care fiul meu il manipuleaza de vreun an. Asa ca mi-am creat singura nomenclatura in stil montessorian dar cu acest cod personalizat de culori. Daca le va dori cineva le pot impartasi cu drag!

  • Mariana Buica

    Buna Camelia,

    M-am hotarat sa fac puzzle-ul continente. Problema este ca nu gasesc o harta potrivita. Ai vr-un link pt harta pe care ai folosit-o la puzzle?

    Multumesc frumos!

  • Tatiana

    Buna Camelia, te urmaresc cu mare interes de multa vreme insa timpul nu mi-a permis sa-ti scriu niciodata. Blogul tau l-am descoperit de la Raluca si de atunci i-l accesez cu mare drag. Citindu-te se vede ca esti o persoana minunata, o mama iubitoare si un om altruist. Multumim pentru materialele si recenziile puse la dispozitie! Citindu-te am prins curaj sa-mi creez singura materialele montessori. As vrea sa fac si un continent map dar nu gasesc o harta potrivita. Pe cea dupa scrib nu o pot accesa, daca cumva o mai ai salvata pe pc, ai putea sa mi-o trimit si mie pe mail?Multumesc anticipat, Tatiana

  • Camelia Vida-Rațiu

    Draga Tatiana, din pacate, harta aceea nu o am salvata.
    M-am tot gandit ce variante ar fi mai viabile pentru ceea ce iti trebuie tie… Oare ti-ar fi utila harta aceasta?

    ~ media.maps101.com/SUB/k_3/WM_MONTESSORI.gif

  • Tatiana

    Multumesc Camelia! Pana la urma a reusit s-o trasam per lemn, acum urmeaza partea mai grea:) Il lasam pe tati sa-si continue treaba, din resturi vrem sa facem si un mic puzzle de incastru gen montessori pentru surioara de 1 an.:)

  • Laura

    Buna, Camelia!
    Imi place foarte mult lectia voastra, e excelenta, si m-am hotarat sa o punem si noi in practica. Am achizitionat un glob de 45 cm circumferinta, dar mi se pare asa micut…va trebui sa ma inarmez cu multa rabdare…Intrebarea cu care te deranjez este: listezi si laminezi acasa sau in oras? Daca acasa, poti sa-mi spui, te rog, ce imprimanta folosesti sau ce aparat de laminat? Te intreb pentru ca mi se par de o calitate deosebita. La noi e destul de scump laminatul (4lei/coala A4) si ma gandeam ca poate ar fi mai economic daca am cumpara o imprimanta mai buna si, eventual,un aparat de laminat. Multumesc anticipat pentru raspuns!
    Va doresc o zi minunata!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Multumim mult pentru aprecieri, Laura!
    Da, globul este micut, dar unul mai mare ar fi foarte incomod pentru manutele copiilor, crede-ma, merita efortul de a-l picta, il pot tine cu usurinta in brate, il pot roti etc.
    Atunci cand am facut aceasta lectie inca nu aveam imprimanta si laminator, deci am apelat la un centru de imprimat. Uita-te putin si la articole mai recente, de prin decembrie, daca nu ma insel, tot ce printam este printat acasa, cu acest aparat: emag.ro/multifunctional-canon-pixma-mg3250-a4-ch6223b006aa/pd/E15KKBBBM/?ref=list_p1_l1
    Laminatorul pe care il folosim noi este acesta: emag.ro/laminator-hama-khl-46-a4-50046/pd/ESVKTBBBM/?ref=list_p1_l1

    Sa aveti o zi superba, sper ca te-am ajutat!

  • Laura

    Multumesc mult! Imi cer scuze ca te tot deranjez, dar revin cu o intrebare: nu s-a deschis si online magazinul vostru hobby local? De aproape 2 saptamani cautam, dar nu gasim nicaieri lemn de traforaj de 5 mm si nici trusa de traforaj, pentru a realiza puzzle-ul…

  • newbie

    Citesc postarile de pe acest blog si nu contenesc sa ma minunez. Ce sa mai, postarea aceasta m-a dat gata!
    Am o fetita de 3 ani si cinci luni si de numai cateva zile citesc cat de mult pot despre metoda Montessori si despre alte abordari inspirate mai mult sau mai putin de ea. Pentru ca am terminat un liceu pedagogic, ma tot gandesc ce frumos ar fi sa aflu mai multe si sa pot preda undeva, aplicand unele lucruri invatate in cautarile mele. Locuim in Grecia, deci fetita mea vorbeste si ceva greaca (in casa vorbim romaneste). Merge de putin timp la o gradinita de aici, asa ca remarcam progrese din ce in ce mai frumoase.
    De vreo luna ma bate gandul sa ii cumpar un glob pamantesc sau o harta. Sau amandoua. Insa cele clasice mi se par mult prea pline de informatii si, de fapt, prea plictisitoare pentru un copil atat de mic. Ideile de mai sus mi se par minunate. In Grecia se gasesc putine materiale de acest tip iar cele mai bune au si preturi destul de descurajante. Asa ca am luat in serios ideea de a confectiona eu ceea ce pot confectiona. Nu sunt prea stralucita la capitolul crafturi, ce sa fac. Dar am inceput sa fac niste cartonase cu imagini pentru literele alfabetului, mi-am luat destule materiale pentru confectionat litere, numere etc.
    Din fericire, am gasit si pe blogul tau, ca si in alte locuri, multe materiale de printat. Mi se pare minunat ca exista mame care au timpul, rabdarea si perseverenta necesare sa se ocupe in acest fel de copiii lor. Mai ales ca eu, cel putin, chiar si in cele patru ore cat fetita mea e la gradinita, simt ca sunt intr-o continua goana, ca nu-mi ajunge timpul. Cata rabdare si cata dragoste bine si sanatos exprimata iti trebuie sa stai sa realizezi un puzzle de lemn "in casa"! IMai ales, in cazul tatalui, dupa orele de lucru. Inteleg prea bine de ce spui ca ti-a luat o luna sa pregatesti toate materialele acestea. Am cumparat un joc Piticot din tara si am fost foarte dezamagita de ce am gasit in cutie. Asa ca mi-am amintit ca, in copilarie, mi-am facut de cateva ori singura jocuri de acest tip, cu propriile-mi reguli. Asa ca am facut si pentru fetita mea un astfel de joc, ceva mai simplu, de la 1 pana la 20, pentru a consolida cunostintele despre aceste numere. Am ales imagini si abtibilduri cu Winnie, un personaj care ii place. In loc de pioni, am ales figurine Disney (Mickey, Minnie and Co.) care sa il insoteasca pe Winnie in aventura lui pana la aflarea borcanului cu miere. De fapt, e ceva destul de simplu de realizat. Totusi, de-abia dupa cateva zile de la cumpararea cartonului, a imaginilor etc. am reusit sa pun totul la un loc. Si e vorba chiar de ceva foarte simplu. Felicitari, asadar, pentru rabdare si perseverenta! Si pentru rabdarea si intelegerea tatalui, care nu a considerat toata povestea doar un moft si nu s-a consolat cu ideea ca oricum va invata asta copilul la gradinita si apoi la scoala. Ca mai vad cazuri de tipul asta pe aici.
    In general, caut inspiratie in bloguri centrate pe homeschooling, mai ales ale unor mamici din America. Mi se pare uimitor nu numai faptul in sine ca reusesc sa faca atatea lucruri cu copiii lor, dar si acela ca au timp sa scrie despre asta pe blog! De fiecare data ma intreb daca nu exista si vreo menajera sau chiar vreo dadaca in spatele minunatelor ispravi care ni se infatiseaza. Pur si simplu mi se pare uimitor ca pot realiza atatea in 24 de ore minus orele de odihna (si de joaca dupa bunul plac). Iertat sa-mi fie spiritul suspicios. Apoi ma gandesc ca, de fapt, toate mamele astea stiu sa se organizeze mai bine decat o fac eu si ca, daca vrei ceva pana la urma reusesti (cu ajutorul lui Dumnezeu, as zice, ca o adaugire pur personala). Inca o data, deci, felicitari! Si multumesc pentru darnicia cu care ne oferi toate informatiile si materialele de pe acest blog. Sper sa ne dai ocazia sa va urmarim cat mai mult timp.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Draga mea, sa iti traiasc fetita!
    Multumesc pentru aprecieri, ma bucur mult ca iti pot da un imbold in a cauta altceva pentru puiul tau :).

    Da, munca aceasta este solicitanta, chiar foarte solicitanta si ma intreb adesea cat timp voi mai putea sa ma dedic ei, avand in vedere faptul ca cea mica tot creste, activitatile ei sunt tot mai diversificate si suntem tot mai putin pe acasa, iar eu sunt tot mai obosita dupa atata alergatura…
    Ideea cu menajera ma face sa rad, stiu ca este o "banuiala" pe care multi cititori ai blogului nostru o au :))). Niciodata nu am acceptat o asemenea idee, ba mai mult, nici bunici nu avem prin apropiere, suntem o echipa de 3 in permanenta, iar munca de pe blog este una de echipa, asa cum si tu ai remarcat :).
    Asa mi se pare cel mai sanatos pentru copil, dar si pentru noi, chiar daca suntem mai putin eficienti si mult mai obositi daca am avea macar un micut ajutor prin preajma…

    Va imbratisez cu mult drag si va doresc multa putere de munca si de joaca!

  • Unknown

    Camelia esti EXTRAORDINARA!

    De fapt cred ca sti asta.
    Imi place atat de mult ceea ce faci, cum faci, felul in care ne impartasesti toate experientele acestea de neuitat cu fetita ta, incat nu ma pot desprinde de blog-ul tau.
    Ma preocupa aceleasi lucruri despre care vorbesti tu. Ma straduiesc sa o invatpe fetita mea lucruri intr-un mod cat mai placut si… "de tinut minte" :), dar asa de fain nu m-as fi gandit niciodata ca as putea.
    Cum niciodata nu este prea tarziu, o sa iau blogul tau ca pe un dar de mare pret pe care imi doresc sa il folosesc cat mai des cu putinta.Copiii nostri merita tot efortul si energia pe care o ai ca sa creasca frumos.

    Ma bucur foarte mult ca am descoperit blogul tau.
    Inca o data, felicitari pentru ceea ce faci si multumesc pentru ca esti generoasa sa ii inveti si pe altii:).

    Cu drag,
    Diana

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.