“Nu ti-e somn, ursuletule?”
Ne intrerupem putin micuta noastra vacanta pentru un motiv mai mult decat intemeiat: este Saptamana Internationala a Bebelusilor Purtati (International Babywearing Week) si ne dorim din tot sufletul sa o marcam, in felul nostru, concentrandu-ne atentia asupra unei carti fantastice, ce se muleaza perfect pe acest eveniment, carte scrisa de celebrul autor irlandez de literatura pentru copii si adolescenti, Martin Wadell, Nu ti-e somn, ursuletule? (ilustratii Barbara Firth, traducere Andreea Demirgian, editura Cartea Copiilor).
Pot doar sa va spun ca atunci cand am terminat de lecturat cartea, eram amandoua strans imbratisate, iar mie imi curgeau lacrimile siroaie pe obraz. Este o carte ce nu ar trebui sa lipseasca din nicio casuta in care exista un copilas…o lectie de iubire, rabdare, intelegere pentru cei mici, dar si pentru noi, cei mari (daca imi permiteti, eu as spune chiar mai mult pentru cei mari).
In aparenta, Puiului de Urs nu ii este somn. El invoca faptul ca se teme de intuneric, prin urmare, se chinuie Marele Urs, toata noaptea sa alunge bezna, aducand felinare din ce in ce mai mari in Pestera Ursilor, insa fara sorti de izbanda:
“Marele Urs se aseza in fotoliul lui de urs mare si-ncepu sa citeasca din Cartea Ursilor, la lumina jucausa a fotoliului din camin. Dar Pui de Urs nu reusea sa adoarma.
– Nu poti sa dormi, Pui de Urs? intreba Marele Urs, punand deoparte Cartea Ursilor tocmai cand povestea pe care o citea incepuse sa devina mai interesanta, si se duse langa patutul ursuletului.
-Mi-e frica, spuse Pui de Urs.
-De ce ti-e frica, Pui de Urs? intreba Marele Urs.
-De intuneric, raspunse Pui de Urs.
-Care intuneric? se mira Marele Urs.
-Intunericul din jur, zise Pui de Urs.”
Daca autorul cartii creste tensiunea de fiecare data cand ne anunta cum Pui de Urs intrerupe povestea pe care i-o citeste Marele Urs, exact cand “mai avea de citit x pagini ca sa ajunga la partea cu adevarat interesanta a povestii”, mie mi se pare genial si felul in care zugraveste starile de neliniste si de teama crescande, din sufletul micutului, prin cuvinte de genul:
“- Multumesc, spuse ursuletul si se cuibari si mai bine sub paturica, bucuros ca acum avea o lumina mica alaturi.”
Tot restul cartii pare a se invarti in jurul acestor doua cuvinte, “lumina mica”. Cu cat dimensiunea felinarelor creste, cu atat celui mic lumina i se pare mai mica, povestea intrerupta se apropie mai mult de partea cea mai interesanta, iar ursuletul pare mai odihnit ca niciodata, in loc sa se lase prins in mrejele somnului…
Ultima tentativa a Marelui Urs este aceea de a lua puiul de mana si de a-l duce afara…
…il ia in brate, apoi ii spune:
“Ti-am adus Luna, Pui de Urs, sopti Marele Urs. Luna plina si aurie si taote stelele de pe cer.”
Insa “ursuletul nu mai raspunse nimic, pentru ca deja adormise. In bratele Marelui Urs era cald si bine. Marele Urs il duse pe Pui de Urs cel adormit inapoi in Pestera Ursilor. Fara sa-l lase din brate, se aseza in fotoliul lui de urs mare si reincepu sa citeasca din Cartea Ursilor, la lumina branda a focului din camin.”
Tare, tare frumos se termina povestea, Marele Urs de comporta impecabil, e calm, nu-si pierde rabdarea si continua sa citeasca chiar si dupa ce Pui de Urs adoarme, ceea ce mie imi spune ca a inteles lectia, “lumina mica” nu poate niciodata fi inlocuita de caldura si lumina corpului mamei sau al tatalui, la pieptul carora cel mic se va simti intotdeauna in siguranta!
Ador si faptul ca despre cele doua personaje (exact ca in cazul lui Ghici cat de mult de iubesc) nu stim daca sunt fetita – mamica, fetita – tatic, baietel – mamica sau baietel – tatic! Morala din cele doua carti se aplica tuturor, deopotriva.
Pentru noi are o insemnatate uriasa mesajul acestei carti, caci am fost in pielea Marelui Urs timp de 36 luni din viata M-ei, cand am ascultat “cuminti” sfaturile pediatrului si am lasat-o pe M. sa doarma in patutul ei de bebelus. E mult spus “sa doarma”, caci in toate acele nopti nu facea decat sa planga in nestire, iar noi ajungeam sa o purtam intreaga noapte in brate, pana la epuizare, ajungand toti trei intr-un hal fara de hal dupa atatea nopti nedormite (mi-e frica sa le numar). Sunam des medicul, M. era perfect sanatoasa, dar nu se oprea din plans, iar de fiecare data “eram incurajati” sa mai rabdam putin, mai creste un strop si se vor termina episoadele acestea. Ei bine, am rabdat pana la 1 an jumatate, dupa care am luat-o cu noi in pat si MINUNE, Puiul de Urs a inceput sa doarma bustean toata noaptea. Ooooffff, cate procese de constiinta mi-am facut, cat am plans, cate “cuvinte de bine” mi-am adresat…
Boba mini – marsupiu pentru copii
De ce am legat eu aceasta carte de Saptamana Internationala a Bebelusilor Purtati, cred ca deja incepeti sa intelegeti… Cand am vazut pentru prima oara un Boba, in varianta pentru copii, am simtit un fior prin tot corpul, de sus, pana jos. Ideea de a-i invata de mici pe copii cum sa-si manifeste corect iubirea fata de copiii lor peste ani de zile mi se pare nemaipomenita! M. a primit cadou un Boba, in care am asezat ursuletul vechi de 12 ani, al lui mami, dar pe care M. il iubeste cum nu l-a iubit vreodata cineva si am avut parte si de o sesiune foto semnata Hajdu Tamas (pe care stiti deja cat de mult il respectam si iubim, si despre care am scris aici). Mie nu imi vine sa cred ca avem aceste marsupii si la noi, in tara!!! Ea a fost un bebelus extreeeem de purtat, vara – iarna mami era cu ea in marsupiu pe afara, iar in casa, cam la fel…pana si somnicul ajunsese sa si-l faca pe burtica lui mami. Acum a fost momentul ideal pentru noi sa depanam amintiri, sa ii povestesc despre felul in care o tineam lipita de corpul meu tot timpul, cu talpitele in palmele mele, cum ii auzeam respiratia si mirosul unic de bebel, cum isi cuibarea capsorul la pieptul meu si gangurea…oooff, ce vremuri! Mi-a spus ca asa se va purta si ea cu puiutii ei cand ii va avea, lucru ce pe mine m-a facut din nou sa plang.
M. si-a insusit prima lectie de purtare a bebelusului! Ursuletul meu mic, il are la piept pe ursuletul ei mic…
17 Comments
Raluca
Cami, m-ai emotionat atat de mult! Cand am intrat credeam ca voi citi o postare frumoasa, cu poze, din care voi invata ceva foarte interesant. Un review foarte frumos. Nu credeam ca ma vei face sa plang de emotie!
De la inceput am invatat ceva, sa nu mai judec o carte dupa un rezumat scurt. Eu citisem undeva ca se vorbeste in carte despre teama de intuneric, ca sa vezi cat au priceput acei oameni. Si nu am cumparat-o, gandindu-ma ca daca lui Alex nu ii e teama de intuneric, nu as vrea sa-i dau de inteles ca exista motive pentru asta :D. Si eu lacrimez de fiecare data cand citesc "Ghici cat de mult te iubesc", asa ca dupa cum ai descris acum cartea, sigur finalul acesteia ma gaseste tot in lacrimi! Abia astept sa mi-o cumpar.
Apoi m-ai emotionat mult cu istoria voastra, stii ca am mai comentat eu o data aici la tine la chestiunea cu Botezul, in legatura cu regretele noastre ca parinti. Admir atat de mult parintii care se uita in urma si invata o lectie din greseli…
Iar cu M. cea sensibila (care are cu cine sa semene) si care are un suflet atat de minunat…
Iti multumesc in primul rand la modul personal pentru ca mi-ai oferit o lectura asa frumoasa acuma seara. In al doilea rand, stii ca iti multumim mult amandoua 🙂 pentru tot.
Camelia Vida-Rațiu
Raluca, sa stii ca si eu sunt acum cu ochii in lacrimi!
Asa am ezitat si eu inainte de a cumpara cartea, crezand ca ii voi inocula M-ei teama de intuneric oferindu-i aceasta lectura. M-am lasat dusa de instinct si de aceasta data si de referintele extraordinare ale autorului ei. Si, am mai remarcat ceva, editura Cartea Copiilor a reusit sa stranga numai carti ab-so-lut deosebite.
Lectia am invatat-o, e drept, iar oameni precum voi doua ne ajuta sa le prilejuim copiilor nostri lectii din care sa invete cum sa nu repete greselile noastre!
Eu va multumesc din suflet!
Unknown
Camelia, cu siguranta o sa-i iau si eu cartea Clarei! Un comentariu mai frumos, mai impresionant si mai convingator nici nu se putea!
Si eu am fost adepta dormitului impreuna, bineinteles ca am adoptat si cealalta varianta, insa si acum, desi are camera ei, Clara ma striga in fiecare noapte si de curand chiar a inceput sa vina dupa mine :). Doarme foarte bine cand suntem amandoua si nu se trezeste deloc peste noapte.
Pe de alta parte, noi doua avem o legatura foarte puternica si datorita faptului ca am alaptat-o pana la doi ani si o luna.
Multumim pentru inca o postare minunata! 🙂
Ramona
Unknown
Am uitat sa mentionez, dar poate stii si tu, ca exista posibilitatea achizitionarii cartii cu o reducere de 30%, introducand codul act0109, care poate fi gasit pe :
activitaticopii.ro/utile
Ramona
Camelia Vida-Rațiu
Multumesc din suflet, Ramona!!! Ma bucur atat de mult pentru faptul ca micutul meu demers ara un asemenea impact.
Noi am decis sa amanam ideea camerei separate pana cand isi va dori ea acest lucru (cel mai probabil va dura mult pana cand vom ajunge in acel punct), dar spun ca am chinuit destul copilul, ne-am privat si noi suficient de somn, iar sanatate fara odihna nu exista… Esti o fericita daca ai avut lapte atat de mult timp, mi-as fi dorit si eu asta, mai mult decat orice pe lume, dar nu a fost sa fie 🙁
Va imbratisez cu drag!
Anonim
cat de frumos si emotionant!si prezentarea cartii…superba 🙂
eu am doi ursuleti 🙂 carora le era frica sa adoarma fara noi.
cel mare a dormit in patutul lui pana pe la 3 luni…se trezea des, si il mai gaseam uneori cu piciorusele printre zabrele (nu , nu aveam aparatori laterale-pe atunci nu stiam de ele)…si l-a luat cu noi intr-un colt de pat…ce fericit era, chiar daca avea doar 3 luni:)
Ursuletul cel mic se trezea din sfert in sfer de ora :))) avea un pat comod (nu mai era cel din lemn, ci unul mult mai modern, avand si sistem de leganare:)) …se trezea, il luam , ii dadeam sa suga, il puneam la loc il leganam…si toate astea la sfert sau jumatate de ora timp de o luna si jumatate :))))…pana cand n-am mai putut…si a venit si el in barlogul ursilor mari (sigur acolo era si ursuletul cel mare). daaa, si a inceput sa se trezeasca din ora in ora sau la 2 ore…pentru mine era ceva asta!!! :))
daaaaa, avem un pat urias, acum ursuletului cel mare i s-au cam lungit picioarele :)))) si cei mari nu prea mai incap, dar nu ne deranjeaza…asa, cam in doi ani planuim o mutare 🙂 cu acordul lor, vom incerca sa le facem ceva special (un pat etajat cu tobogan, ceva de genul asta :)) sau paturi sub forma de masini…vedem noi )
Anonim
si am uitat…M. este absolut superba!!!! o minunatie de copilas!
Anonim
Mi-ai facut si mie pofta de carte, Camelia! Sounds amazing!
Doar ca eu nu mai vad poze cu M. si mini boba, si stiu cat de frumoase sunt…le-ai scos cumva din postare?
Camelia Vida-Rațiu
Ma bucur mult ca iti place cartea, Raluca! Da, a trebuit sa fac un update la postare si mi-a sters fotografiile, dar le-am adaugat chiar acum.
Multumesc mult!!!
Camelia Vida-Rațiu
Multumim din suflet, Coca!
andru
Noi suntem mandri purtatori de Manduca. 🙂 Pe Una am purtat-o nesfarsite ore in brate, ba eu, ba tatal ei, fiindca atunci nu stiam mai nimic despre toate "dispozitivele" de purtat bebelusi. Cu Petru am descoperit Manduca si taaare bine mai e.
Si Ada Demirgian ofera, pe blogul ei, un cod pentru o reducere de 30% celor care cumpara carti de la "Cartea Copiilor": injoaca.ro/mediateca/comanda-cartile/.
Camelia Vida-Rațiu
Da, si pe M. o surprind in tot felul de ipostaze care ma fac sa rad cu lacrimi, ca sa nu mai spun de cataratul pe capul meu sau dormitul peste mine ca o maimutica atarnata in copac :)))
Dar tot dormim mai bine decat atunci cand….nu dormeam deloc. Si eu am incercat sa ii explic faptul ca exista patuturi superbe, frumoase de tot pentru copilasi, dar nici nu vrea sa auda de asa ceva si nici nu vreau sa o stresez (ca sa nu ii induc ideea ca vreau sa scap de ea, ca o "abandonez" pe parcursul noptii). Mai vedem cand mai creste.
Imbratisam ursuletii cu muuuult drag!
Camelia Vida-Rațiu
Excelent, ne strangem tot mai multi parinti "puratori de bebei"!
E excelent pontul cu reducerea, va multumim, atat tie, cat si Ramonei, care si ea ne-a lasat un cod, tot in acest scop!
Roxana
Camelia, foarte frumos ai scris. O recenzie de carte la superlativ! Mi-ai trezit si mie amintiri frumose. Si eu mi-am purtat copilasii, baietelul pana la 6 luni nu a stat decat in brate, la fetita mi-am cumparat un wrap.
Camelia Vida-Rațiu
Multumesc, Roxana. Si noi tot in brate o tineam pe M. prin casa, deoarece marsupiul pentru afara era prea gros, butucanos etc…ce pacat ca nu am gasit pe atunci Boba :((((.
Raluca
Uau, credeam ca doar noi vom fi nebunii cu doi copii in pat :))
Camelia Vida-Rațiu
Si eu daca as mai avea un copil, tot cu la "gramada" as prefera sa dormim :))).