Ursulet tomnatic printre ursuleti de miere

Astazi este ziua de nastere a mamicii Ursuletilor nazdravani, iar cu aceasta ocazie, nazdravanii au organizat un superb concurs pe blogul lor, concurs numit Ursuleti tomnatici.

LA MULTI ANI, mamica de ursuleti frumosi si nazdravani, va  iubim si apreciem din tot sufletul, asa ca am realizat, special pentru acest eveniment, o activitate ce ne-a incantat atat de mult pe amandoua! 

La inceputul sezonului aduceam natura in casa prin acest “tablou de toamna”, cum l-am numit, iar acum, cand frigul este tot mai apasator, am decis sa aducem in casa o mini-padure cu “de toate”. Am fost la cules de frunze ruginii, castane si ghinda, dar si o crenguta ce ne-a placut noua mult de tot, am asezat boabe de fasole, alune de padure si nuci (pe fundul cutiei), am adus ariciul Sebastian si merele pe care le aveam facute din argila, dar am mai confectionat si o veverita (Vivi), ciupercute, trei dovlecei, am dorit si merisoare visinii, deci pe unul l-am crosetat, iar pe celalalt, l-am tricotat. Cum M. indrageste atat de mult Povestile din Padudea Muzicala (Cristina Andone), ariciul acum se numeste Sebastian (prietenul lui Bach), iar veverita este Vivi (prietena lui Vivaldi). Pentru o excelenta experienta olfactiva am adaugat si doua betigase de scortisoara si un pumn de cuisoare.

In cutia mai mare am asezat trei cutiute mai mici, in care am grupat: ghinda si ursuletul, legumele le-am asezat pe un pat de cuisoare, iar peste alune am pus mere si scortisoara (langa ele am asezat vererita). Merisoarele din lana le-am culcat pe crenguta adusa de afara si acum arata de parca ar fi vii!

M. a fost foarte harnicuta: a fost atat de incantata cand a auzit ca aducem frunze, ghinda, castane in casuta, iar cand am rugat-o sa ma ajute la asezatul lor in cutiuta de lemn, a sarit in sus de bucurie!

A pictat singura o figurina din lemn, un ursulet simpatic, pe care il puteti cumpara, impreuna cu multe altele figurine, deaici.

Singura surpriza am avut-o cand am intrebat-o pe M. in ce culoare doreste sa picteze ursuletul. Mi-a raspuns, fara nicio ezitare, ca vrea sa-l faca rosu, cu floricele galbene!!! Nu am intervenit deloc in alegerea ei, m-am conformat, i-am diluat putina vopsea rosie pe care o mai aveam in casa si…m-am pregatit de privit:

Noua tare mult ne place cum si-a gasit ursuletul original loc in acest decor de toamna, dar si printre ursuletii de miere din povestea ce urmeaza:

Imediat dupa ce am terminat craft-ul, M. m-a intrebat: “Mami, nu imi citesti nimic despre ursuleti? Noi nu avem nicio carte cu ursi?!”

Aveam o carte, Ursuletii de miere (text – Vaclav Chaloupek, fotografii – Jaroslav Vogeltanz, traducere Mihaela Romanita Gadinceanu, edutura All), dar intentionam sa o pastrez pentru cand M. mai creste putin (deoarece textul este destul de lung si nu e adaptat varstei ei). Dar, nu am avut incotro, am adus cartea, iar cand M. a vazut primele imagini a inceput sa topaie de fericire si incantare. Am parcurs impreuna primul capitol, eu adaptand si selectand intr-una textul. Acum ma bucur foarte mult ca s-a intamplat asa! Cartea este asemanatoare unui documentar, de altfel a si luat nastere in paralel cu filmarea, de catre Vaclav Chaloupek, a unui scenariu (in anul 2000, in coproductie cu Televiziunea ceha) cu povestiri scurte pentru copii.

Va las si pe voi sa cititi putin din ceea ce ne-a captat noua cel mai mult atentia:

“Ursuletii se nasc in toiul iernii si sunt mult mai putin pregatiti pentru a supravietuii. In general, la nastere cantaresc ceva mai putin de o jumatate de kilogram si in primele zile stau in permanenta lipiti de sfarcurile ursoaicei. Dupa o perioada de patru saptamani ei deschid pentru prima oara ochisorii, iar dupa sase saptamani incep sa distinga mediul inconjurator si sa perceapa primele zgomote. Puii de urs incearca sa mearga dupa opt saptamani, dar se tin bine pe labute numai dupa cea de a zecea saptamana de la nastere. 

Barlogul il parasesc cand ajung la varsta de trei luni si numai dupa varsta de patru luni de existenta pe aceasta lume pornesc la plimbari mai lungi alaturi de mama lor.”

“Ursuletii care au numai patru zile nu sunt frumosi, nici macar dragalasi. In locul ochilor au niste fante mici, blana este scurta, labutele sunt mari si golase, cu gheare mari, ascutite, care se prind de orice.”

“A avea grija de puii de urs presupune aceeasi munca pe care o faci pentru a ingriji puii de om nou nascuti. In timpul unei zile trebuie sa pregatesti de sase ori laptele, sa-i hranesti, sa-i speli, sa le speli scutecele si carpele, sa le cureti vasele cu care-i hranesti, sa lasi sa li se usuce biberoanele si tetinele.”

Daca va intrebati cum de au ajuns ursuletii sa doarma in pat, iata inceputul povestii (nu-i asa ca va pare cunoscuta imaginea, pe mine ma trimite cu gandul direct la Nu ti-e somn, ursuletule?):

“Cand m-am intors, puiutii dormeau linistiti. N-am avut inima sa-i trezesc si de aceea am hotarat sa-mi intind pe jos, langa pat, un cojoc vechi drept asternut.

Este prima noapte si de aceea va las in pat, dar maine, gata, s-a terminat, am spus si simteam cum incet, incet ma cuprinde si pe mine somnul ursuletilor.”

“Oare voi credeti ca animalele nu stiu sa vorbeasca?

Dar de unde, ele vorbesc si va spun cat se poate de clar cat de mult va iubesc. Va spun dintr-o privire sau cu o atingere de labuta, dar voi nu trebuie decat sa invatati graiul lor. “

“Ursuletii se manifestau zgomotos in mai multe feluri, scanceau multumiti cand sugeau degetul cuiva, maraiau furiosi cand ajungeau unul peste altul, si mormaiau nervosi, cand erau flamanzi sau cand erau luati in brate neglijent, fara delicatete.”

Este o carte frumoasa si extrem de calda, prezentata din perspectiva unui om care doreste sa demonstreze cat de mult seamana sufletul si comportamentul ursului, cu cel al unui om.

De ce i-a numit “ursuleti de miere”?

“Au trecut cateva zile. Nazdravanii ursuleti s-au obisnuit cu mine atat de mult, ca nu ma lasau nici o clipa sa-i uit…doreau sa le acord toata atentia mea, tot timpul. Daca nu dormeau, nu vroiau sa stea singuri. 

Intr-o dimineata soarele incalzea atat de tare, incat a reusit sa trezeasca primele albine din stupi. […] In acea seara i-am hranit cu miere si i-am luat pentru putin timp in pat cu mine.

Ziua de primavara m-a toropit si pe mine asa ca am adormit repede, desigur, spre marea bucurie a ursuletilor, care dormeau printre perne, asa de frumos.”

 Pe noi ne-a convins, am ras, am plans, asteptam cu nerabdare sa citim capitolele urmatoare!

(3 ani si 10 luni)