Colorful Dreamer – The Story of Artist Henri Matisse

`

Colorful Dreamer este o carte pe care o recomand din tot sufletul, atat micutilor iubitori de arta plastica, cat si parintilor care vor invata din ea cat de important este sa dam crezare si sa sustinem visurile puiutilor nostri. 

Este o carte despre determinare, multa, multa munca si staruinta, despre tristete dusa pana la extrema si opusul ei, bucuria, fericirea maxime, pe care le aduce dupa sine libertarea de a a-ti alege drumul in viata!

Imi place foarte mult si felul in care o scrie Marjorie Blain, dar si ilustratiile atat de inteligent gandite de catre Holly Berry – dintre toate editiile existente pe piata, eu o recomand pe aceasta, deoarece urmareste intreaga viata a lui Henri Matisse (nu doar copilaria sau anii sai de maturitate), iar in noianul de ilustratii, putem recunoaste foarte multe elemente din opera acestui pictor de care noi nu mai reusim sa ne desprindem de mai bine de doua saptamani. 

Nascut de Anul Nou (1869), in nordul Frantei, Henri traieste, impreuna cu fratele mai mic si parintii sai, intr-un oras trist, lipsit de culoare, oras industrial, ticsit de fabrici, cosuri fumegande si razboaie de tesut galagioase. In acest oras nu exista gradini prin care sa te plimbi, muzee pe care sa le vizitezi sau tablouri pe care sa le admiri.

In acest mediu atat de cenusiu, micutul Henri viseaza…vise pline de culoare. Parintii, in pofida faptului ca il iubesc foarte mult, sunt tare ingrijorati de viitorul lui. Isi imagineaza ca Henri nu va avea niciun viitor, ca ei vor ajunge sa il sustina financiar pe tot parcursul vietii lui.

Henri nu exceleaza la scoala, la vioara, la nimic decat, poate la …. visat. El viseaza la o viata plina de culoare, se viseaza acrobat, clovn, actor sau magician pe scena. Viseaza ca lumea il observe, il remarce.

Dar nu visaeaza sa preia afacerea familiei. Ori de cate ori vorbeste cu tatal sau despre acest lucru, ajunge sa zaca timp de o saptamana in pat, atat de mult ii displace perspectiva aceasta.

Ador metafora pasarii albe, ce apare pe tot parcursul cartii – cand inchisa in colivie, cand libera sa zboare, simboluri ale felului in care Matisse insusi s-a simtit in anumite perioade din viata lui.

Henri decide sa faca un compromis: nu preia afacerea familiei, ci pleaca sa studieze dreptul la Paris. In imaginea de mai jos puteti vedea cum jobenul si barba, care il fac sa para un functionar respectabil, nu prea il ajuta psihic…ramane un copil, pus pe sotii, plictisit de moarte de serviciul pe care il are.

Daca in copilarie, tristetea si pesimismul il tineau cate o saptamana in pat, de data aceasta, ajunge sa zaca luni de zile in spital.

Si, daca acolo nu ar fi descoperit, din pura intamplare, culoarea/pictura, cine stie ce s-ar fi ales de el?

Odata gasita pasiunea si menirea adevarate, Matisse ajunge sa studieze si sa lucreze din greu: isi intemeiaza o familie frumoasa, invata sa cante mirific la vioara, bate pamantul in lung si in lat realizand tablouri ce parca ele insele striga de atata viata si culoare! 

Matisse lucreaza pana in ultima zi a vietii lui: batran, slabit de puterea de a mai sta la un sevalet, ajunge inapoi in pat, acolo unde si-a descoperit talentul de pictor. Si de data aceasta face o descoperire: ochii lui nu mai suporta culorile aprinse (de asta poarta ochelari de soare in timp ce lucreaza!), asa ca inventeaza “pictatul cu foarfeca”.

De fapt, printre tablourile pe care le realizeaza acum, se numara unele dintre cele mai mari creatii ale sale:

Henri was unstoppable.

He worked as hard as any artist ever had.

He worked until the very day he died.

Decupaje din hartie

Tare mult ne-a incantat si atras aceasta idee, a realizarii unui tablou cu ajutorul hartiei colorate si a foarfecii! 

Am luat ca reper unul dintre colajele prezentate in carte, hartie si carton reciclat si ne-am pus pe treaba.

Incercarea de a “picta” cu ochelarii de soare pe nas a fost un fiasco total, desi la inceput a parut a fi o idee tare distractiva. Dar in felul acesta, M. si-a dat seama si mai mult cat efort, pasiune si determinare a investit Matisse in arta lui!

Este ingrozitor de greu sa alegi culorile, sa decupezi, sa creezi un tablou atunci cand vederea iti este foarte slabita.

Dar a fost un proiect pe care il vom pretui toata viata – pentru prima oara, M. a lucrat aproape singura, mai bine de doua ore, cu un ajutor minim din partea mea. 

Tabloul nostru inca nu este complet terminat, dar scopul activitatii nici nu a fost acela de a lucra 1 la 1, ci de a descoperi tainele acestei tehnici.

Ne-a facut sa intelegem si mai mult ce om minunat a stat in spatele acestor tablouri si o ajuta pe M. sa inteleaga ca arta este balsam pentru sufletul omului, ca arta cere sacrificii, dar te si rasplateste pe masura.

Ia romanesca

E adevarat, M. nu a gasit inca profesoara-inger de balet, dar putem spune, fara nicio ezitare, ca a gasit profesoara-inger de pictura!

In octombrie o inscriam pe M. la Palatul Copiilor, la un curs de pictura si modelaj in argila – eram atat de entuziasmate si de nerabdatoare, incat am fi fost in stare sa dormim pe holurile acelea in asteptarea cursurilor…

Am sesizat de la primul curs faptul ca ceva nu va merge bine: M. invatase de acasa (daca va amintiti de lectia cu Willow, aceasta) faptul ca imaginatia primeaza in arta, ca daca tu doresti sa pictezi un copac in roz, trebuie sa-ti urmezi “viziunea” si sa nu te cramponezi de reguli si limite dictate de realitatea care nu are absolut nimic de-a face cu pictura. Atunci cand i s-a cerut sa picteze o noapte de toamna, ea a ales negrul pentru fundal, fapt care a creat o adevarata mini-drama in sala de curs! Cum sa pictezi cerul cu negru?!?! Cerul de noapte se picteaza cu albastru inchis…copilul nu a avut drept la replica, din doua miscari, tabloul ei a fost manjit cu tuse de bleumarin. Povestea a continuat in acelasi mod, dar capacul a fost pus in ziua in care, de fata cu mine, profesoara a inceput sa se amuze de creatiile copiilor.

In acea clipa am decis ca mai sanatos ar fi sa ne lipseasca de un asemenea curs. A fost foarte trist, orasul nu este mare, cursurile nu sunt deloc multe, deci disperarea mea crestea cu fiecare zi ce trecea.

Dar, cu ajutorul unei prietene dragi, am ajuns sa o cunoastem pe Oana. O “vizitam” de aproape 3 luni de zile si M o iubeste nespus de mult! 

Pentru mine este o mare usurare, si-a gasit un cadru didactic exceptional, de la care invata foarte multe, un om atat de cald si de calm cum rar mi-a fost dat sa vad. Grupul in care lucreaza impreuna cu alti copilasi este impregnat de frumusetea interioara a Oanei – este incredibil cat de repede preiau copiii starile de spirit, atitudinea si conduita celui care le este profesor!

Cursul acesta eu il rezum la zicala “Omul sfinteste locul” si pot doar sa ne consider foarte norocoase pentru faptul ca facem parte din acest grup.

La unul dintre cursurile anterioare, Oana le-a propus copiilor sa picteze “Ia romaneasca”, a lui Matisse. Eu am sarit in sus de bucurie! Exact in saptamana respectiva, noi incepuseram sa citim despre Matisse, iar in cartea mai sus prezentata, chiar apare si tabloul cu pricina, deci M-ei ii era cunoscut:

A lucrat cu mult zel, timp de doua cursuri la el. I-a placut enorm aceasta lectie si sunt convinsa ca, atunci cand va creste, isi va aminti cu mare drag despre Henri Matisse.

Le-am prezentat si colegilor de curs cartea despre care vorbesc mai sus si tare incantati au fost de poveste – au empatizat cu personajul, au ras la scena in care acesta, de plictiseala, arunca cu boabe de mazare in colegii sai de birou, dar au fost si foarte incantati de determinarea si harnicia celui care avea sa devina un pictor atat de faimos.

Pentru aceasta lectie, Oana le-a printat copiilor, pe o coala A4, un tablou celebru, iar acestia l-au reprodus, dar pe coala A3. Foarte multi dintre noi avem dificutati reale in a picta “la scara mare”, iar copiii nu fac exceptie de la asta. Mi se pare o idee excelenta aceasta, de a le forta limitele (si) in acest mod.

Fisa o puteti printa de aici, daca doriti sa preluati ideea acestui joc superb. Mai intai, cu ajutorul creionului, se traseaza contururile, dupa care se vine cu vopsea si se infaptuieste o lucrare minunata.

Asa arata tabloul M-ei, pe care il asezam cu mare grija printre lucrusoarele pe care le pastram ca amintiri din copilaria ei.

Sa aveti un weekend de vis (colorat) si multa sanatate!

(5 ani si 1 luna)