Autori romani - carti pentru copii,  Paști,  Recomandari (carti),  Religie

Povestea minunată a sfintei Paraschiva

În fiecare dimineață, de îndată ce se trezește, Veronica se grăbește să le spună „Bună dimineața” gâștelor și celorlalte orătănii din ograda bunicilor. O urmează îndeaproape fratele ei, Cristofor, care se bucură și el deplin de fiecare zi de vacanță petrecută la țară, în casa bunicilor.

Așa începe Povestea minunată a sfintei Paraschiva (scrisă de Petru Vornic și ilustrată de către Dănuț Timiș și Daria-Adelina Măgdoiu), o carte foarte frumoasă, apărută la editura Via.

M. iubește enorm această poveste ce o învață despre puterea și importanța rugăciunii! 

Sub forma unui text frumos, armonios și cald, autorul îi apropie pe micuții cititori de exemplul sfintei Paraschiva, cea a căror icoană îi fascinează pe cei doi frățiori din carte. 

Atmosfera caldă și plină de iubire a zilelor petrecute în compania bunicilor, în căsuța lor de la țară, de culesul roadelor din grădină constituie terenul perfect pe care se așterne frumos povestea sfintei Paraschiva, poveste pe care bunica le-o spune nepoțeilor ei ori de câte ori aceștia își doresc să o asculte.

Vă spun doar că ilustrațiile sunt foarte frumoase, iar calitatea hartiei cartonate si lucioase, din care e realizată cartea acompaniază la modul cel mai frumos povestea de sub ochii noști.

Mă tem să nu cumva să îmi scape prea multe detalii și să vă răpesc din bucuria și surprizele textului, deci vă mai spun doar că cei mici se vor topi la citirea ei!

O vor cunoaște pe micuța Paraschiva, foarte milostivă și mare iubitoare de rugăciune, vor afla despre iubirea ei pentru copiii sărmani și modurile în care, din fragedă pruncie, îi ajuta și vor călători, alături de ea, din Epivat (orașul ei natal), până în Constantinopol și Ierusalim.

Cartea aceasta, prin exemplul sfintei Paraschiva, ne învață despre importanța si rolul rugăciunii.

Eu m-am bucurat foarte mult că există asemenea texte pe piața din România și că M. va înțelege, pe limba ei, de copil, cât de important este să ne ajutăm semenii, să fim milostivi, verticali, dar mai ales să ne rugăm, să păstrăm o legătură simplă, curată, sinceră și permanentă cu Dumnezeu.

Aceasta și este esența cărții – rugăciunea reprezintă bucuria sufletului

Ca niște lucrători harnici, să ne umplem sufletele cu bucuria faptelor bune, așa cum umplem coșurile cu rodul pomilor din livadă. Sfânta Paraschiva ne va veni în ajutor, cu rugăciunea ei neîncetată.

Se spune despre această sfântă că se ruga neîncetat! Amândouă ne-am cutremurat și am început să plângem când am ajuns la pasajul care definește rugăciunea neîncetată:

– Și noaptea se ruga Sfânta Paraschiva, bunico? întrebă Veronica, nițel nedumerită.

– Da, dragii mei, pentru că atunci când rugăciunea a devenit hrana obișnuită a sufletului, nimic nu-l desparte pe om de Dumnezeu.

[…] sfânta doarme, dar inima ei se roagă.

(6 ani si 4 luni)

2 Comments

  • viorical

    E absolut superba cartea, si noi o avem, iar in octombrie, cand am cumparat-o, de ziua Sfintei Parascheva, am citit-o de nenumarate ori! Mereu imi tot cereau sa le-o citesc. Mai avem si cartea cu Povestea Sf Nicolae, care e la fel de minunatata! Asta libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=568572
    Pentru educatia religioasa a copiilor nostri aceste carti fac foarte mult, mai mult chiar decat banii dati pe ele, cel putin eu asa cred!
    Zile cu pace si bucurie va dorim!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Așa cere si M., într-una, să o citim, Viorica.
    Mă bucur tare mult că este și printre preferințele voastre!
    Povestea Sf. Nicolae este pe lista mea de cumpărături de ceva timp, sper sa și ajungă cât de curând in biblioteca noastră.

    Vă pupicăm mult de tot!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.