Montessori,  Recomandari (carti),  zoologie

Ariciul – “O zi ploioasa”

 

O zi ploioasa

Aceasta este cea de-a doua carte scrisa de M. Christina Butler si ilustrata de Tina Macnaughton (editura InfoDar) pe care o parcurgem noi. Impreuna cu E vremea de culcare, micutule (despre care am scris aici), i-am cumparat M-ei si cartea de fata, dar am pastrat-o spre lectura pentru toamna, adica pentru zile ploioase. Am rezistat tentatiei cu greu, dar am facut asta deoarece ilustratiile sunt unice, atat de vii, de extraordinare, incat e pacat sa nu le vezi chiar intr-o zi de toamna, in care ploua cu galeata!

Ce va pot spune decat ca cei mici cer la infinit sa le recititi cartea, care nu are text foarte mult, dar care capteaza prin mesaj, imagini, ceea ce mi se pare perfect pentru micuti.

M. si-a plimbat la nesfarsit manutele pe hartia lucioasa si atat de “stralucitoare”, cum chiar este descrisa cartea in coltul din dreapta, pe coperta. 


Este povestea frumoasa de prietenie si intrajutorare dintre un arici, o cartita, un vulpoi, trei soricei si un bursuc.

In timp ce ariciul se bucura ca a venit, in sfarsit, ploaia si poate purta pelerina si cizmulitele cele noi si lucioase si isi poate pune la treaba umbreluta minunata, prietenii sai sunt afectati destul de tare de apa care curge siroaie. Umbreluta salveaza, pana la urma vietile tuturor, iar pe bursuc il scuteste de picuratul suparator al apei din tavan.

Ariciul face baita

Am urmarit multe filmulete documentare cu arici, pentru a-i vedea mai bine anatomia si a afla informatii despre el (asa am descoperit, de exemplu, faptul ca un arici are in jur de 7000 de tepisori!!!), dar M-ei cel mai mult i-a placut acesta, in care micutul animal este imbaiat.

Ariciul – Montessori

Apoi, am inceput sa lucram in stil Montessori: am creat noi un set de cartonase pe aceasta tema, ce sper sa ii incante si pe micutii vostri cel putin la fel de mult ca pe M. (documentul il puteti descarca la sfarsitul acestui articol).

Insa, de vreme ce am gandit noi cartonasele, mi-a venit ideea de a modifica putin stilul de lucru pe 3 cartonase (cred ca pentru cei micuti, care inca nu stiu sa citeasca functioneaza mai bine, dar urmeaza sa vedem, sa testam acest lucru si in cadrul altor lectii). 

Ideea mea a fost urmatoarea: in loc sa lucram pe un set de cartoane pe care apare atat poza animalutului, cat si numele lui, si inca un set identic, dar din care partea cu numele se decupeaza, urmand ca cel mic sa o aseze sub cartonasul din care a fost decupat, am ales sa lucrez pe un set intreg (cartonasul pe care stau poza si numele) si un set alb-negru (e si mai econimic in felul acesta), pe care cel mic va trebui sa-l coloreze luand ca reper setul initial. 

Cel putin in cazul M-ei a fost mai eficienta aceasta varianta. Nu am mai decupat partea cu numele nici de pe setul numarul 2, ramane sa facem acest lucru cand vom sti sa citim (pana atunci ne axam pe culori/colorat).

Mai intai am asezat pe masa cartonasele din setul numarul 1. M. s-a folosit din plin de ariciul modelat de mami din argila polimerica (dupa acest tutorial).


Apoi, am inceput sa coloram setul numarul 2.

Dupa ce si acesta a fost gata, M. a asezat setul numarul 2 sub setul numarul 1.

 

Arici…comestibil

Am vazut ieri, din pura intamplare, pe Facebook, o poza cu un arici realizat dintr-o para si boabe de struguri (imi pare rau ca nu am fosta mai atenta, nu stiu pe cine sa dau acum ca si sursa de inspiratie). Mi-a placut enorm cum arata haiosul arici, deci am incercat si noi sa facem unul. 

Am decojit jumatatea ingusta a unei pere, iar M. a “insirat” cate un bob de strugure pe care o scobitoare (excelent exercitiu de motricitate fina!). Am infipt scobitorile in cealalta jumatate de para, dupa care am infipt, pe post de ochisori, cuisoare (condimentul), pentru ca boabe de piper nu am avut. Poate ca nu e perfect, dar noua atat de drag ne este!


La o cana de ciocolata cu lapte

Si pentru ca povestea lui O zi ploioasa se termina frumos, cu toti prietenii adunati la o cana de ciocolata cu lapte, M. a primit si ea azi pentru prima oara in viata ei, o cana de cacao cu lapte si miere! Am savurat-o citind si recitind cartea, care ne place atat de mult!

“Deja uscati si incalziti, prietenii se cuibarira langa foc si ii povestira Bursucului cate peripetii avusesera in acea zi ploioasa!”


I-a placut mult “tratatia”, dar nu a uitat sa lase din portia ei si pentru tati, “ca sa se incalzeasca atunci cand vine de afara”.

Printabile


De aici si aici puteti descarca documentul Ariciul, in PFD (alegeti intre a lucra pe doua seturi identice, gata colorate, fie un set colorat si unul alb-negru, pe care sa il colorati impreuna cu cel mic). Sa-l folositi sanatosi!

Voua va plac aricii? Noua stiu ca acest micut ne-a luminat si facut foarte frumoasa aceasta zi!

33 Comments

  • giggles

    Vai, ce frumuseti incredibile! Nici nu stiu care ma incinta mai tare. 🙂
    Sint superbe ilustratiile cartii, n-o sa mai am liniste pina nu o vad. 🙂 Ma bucur foarte tare ca mentionezi ilustratorul, vad foarte rar asta in recenzii/comentarii.
    Si aricii sint si ei superbi, fireste, dar aici nu am speranta ca as putea face si eu, ma resemnez sa ii admir la voi.

  • valentina

    Adorabil! Imi place mult de tot cum v-ati jucat. Trebuie sa cautam si noi cartea, pare interesanta. Am vazut una si pentru iarana la aceeasi editura, mi-ar placea si aceea. Multumim pentru recomandari, am cumparat multe carti grozave dupa ce le-am vazut la voi.
    P.S.Ariciul din argila e minunat, trebuie sa ma reapuc si eu de modelat :).

  • Camelia Vida-Rațiu

    Ma bucur atat de mult ca iti place, Valentina! Da, cartea este superba, am cumparat-o de la librarie, unde stiu ca o au si pe cea cu ariciul, iarna. Chiar azi ne-am programat sa mergem sa o cumparam (pentru zilele friguroase de iarna).
    Da, ariciul e dragut-foc si nu e greu de realizat. De-abia astept sa imi spui cum ti-a iesit!

  • giggles

    E o serie mai mare si toate sint foarte frumoase. Am gasit citeva aici: librariaatlas.ro/christina-butler-a-2849.html?osCsid=a7e81d6fb00608c679f5a1b63f5f0438
    si cum pe mine ma intereseaza si in engleza, am mai gasit aici:
    okian.ro/autor-68443-tina-macnaughton.html
    Preturile in engleza sint cam piperate, eu le pun in wishlist si astept reduceri consistente. 🙂

    E superba prezentarea ta, Camelia, toate materialele arata foarte cute si… cuddly, chiar daca e vorba de arici. 🙂 Baita ariciului e inedita si simpatica.

    Am lucrat si eu ca tine pe cartonase alb/negru, urmind sa fie colorate de copii si a fost mult mai interesant. Pentru cartonase mai mici, eu le-am dat un strat de scotch sa fie mai rezistente si am facut un joc de memorie. A fost o descoperire interesanta "laminarea" cu scotch! 🙂 Pe spatele lor se pot scrie cifre sau altceva si se pot sterge usor.

  • andru

    Buna dimineata! Frumos a curs lectura voastra! Cartea imi place, i-a placut si Unei mele intreaga serie (desi nu stiu daca e gandita chiar asa, ca o serie).

    Pe langa cele pe care le-ai mentionat tu, mai avem de la editura asta un alt titlu, "Un prieten ca tine" (nu gasesc acum, repede, un link mai bun: comandacarti.ro/carte/un-prieten-ca-tine–i32920) care e, la fel, superb ilustrata si cu o poveste taaaare dulce despre prietenie, despre cum ne acceptam reciproc micile defecte, despre nerabdare, despre 1000 de multe alte lucruri care nu-mi mai vin acum in minte. Poate o gasiti si voi, personajele sunt un urs panda si-o maimutica…

    Eu cred tare mult in experientele de invatare care decurg din lectura unei carti, se poate vorbi mult dupa aceea, reflecta mult, problematiza imens, pe masura capsoarelor lor de 3-4-5 ani.

    Iar ariciul din fructe… iti vine sa-l mananci de drag! :))

  • Camelia Vida-Rațiu

    Buna dimi!
    O, ce recomandare superba! Multumim mult pentru ea.
    Da, si noi tot asa credem, si pe langa toate invatamintele pe care le trag dupa ele carticelele astea, le consider prima si cea mai importanta lectie de imbogatire a vocabularului (cred in lectura, si nu in recitat poezii pe de rost).
    Te rog sa ma crezi, ariciul sta neatins de ieri…nimeni nu indrazneste sa-l manance, atat de drag ne este!
    Va imbratisam cu drag.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Da, cunosc serios, este superba!!
    Si eu am facut aseara o lista cu carti in engleza, dar de pe The Book Depository (transportul este gratuit, poate arunci o privire,cred ca merita).
    Si noi "laminam cu scotch", chiar azi lucram pe un asemenea material.
    Va imbratisam si "ne vedem" deseara!

  • giggles

    Nu e chiar o serie sau sa zicem ca e o serie de autor. 🙂
    Dar sint citeva "episoade" cu ariciul cel simpatic.
    Aici e la un pret mai bun recomandarea ta:
    depozituldecarti.ro/carti/157026/Un-prieten-ca-tine
    Am dat primul link pentru ca sint mai multe titluri. Mie mi se par frumoase toate.

  • andru

    Da, sunt grozave toate. noi le-am descoperit intr-o perioada in care cautam carti frumoase, cu povesti pline de miez dar fara "rai" (asa le spunea Una personajelor negative). Conflictele sangeroase din basmele clasice o chinuiau groaznic, mi-era tare greu sa-i explic de ce mama vitrega e atat de rea cu Cenusareasa sau de ce mamele mor, cu asta trebuia sa incep, de fapt. Asa ca toata colectia asta de carticele ne-a scos o perioda buna din impas.

    Tot atunci am gasit si cartile scrise si ilustrate de Shirley Barber: pravaliacucarti.ro/cautare:including:all;cauta_in:1,8,21,35;text:Shirley%20Barber;/pagina:1. Pentru fetite sunt nemaipomenite. Ilustratiile sunt superbe, povestile nu-s neaparat niste capodopere, dar sunt prietenoase si atractive. Poate e si vina traducerii pe alocuri, nu-mi dau seama de ce unele fraze sunau asa… ciudat. In fine, divaghez. Fetitei mele ii plac si acum mult, si are 5 ani.

  • giggles

    Poate faci si tu un blog, andru. 🙂
    Mie imi sint teribil de utile astfel de recenzii si recomandari, abia astept sa vad muuulte poze din carti, chiar toata cartea!
    Par frumoase ilustratiile de la Shirley Barber, multumim pentru recomandare! Am sa ma uit dupa ele la librarii sau la tirgul de carte din toamna, cel mai probabil.

  • Camelia Vida-Rațiu

    :)Melitta, in acest caz, cartile trebuie cumparate, sunt visul oricarui copil (este cea cu ploaia, dar si cea cu iarna – pe ambele le-am prezentat pe blog).
    Va pupic!

  • melly

    Oh! Camelia inca cat de mult iubesc cartile si-mi doresc enorm de mult ca fetita sa creasca indragindu-le. Ultimele 2 carti pentru copii care au aparut in casuta noastra sunt Stejarul pitic si Winnie, melcusorul grabit si ne plac atat de mult… Acuma astept o comanda de carti de la ed.aramis 🙂 Daca ar fi dupa mine nu m-as mai opri din cumparatul cartilor, Alin imi mai pune frana, dar sunt unele carti exceptionale pentru care fac tot posibilul sa le avem si sa ne bucuram de ele. Cartile voastre arata ca si noi… sa le vezi pe ale noastre, cele cu scoala ursilor si buburuza, arata de zici ca au trecut prin 100 de manute de copii, atat de mult i-au placut si ii plac… incat le-a forjat la maxim 🙂 Adevarul este ca o ador cand o vad cu carti in mana 🙂

  • Camelia Vida-Rațiu

    Ei, si noi dam toti banutii pe carti, stiu cum e…
    M. vad ca este foarte grijulie, isi pazeste cartile mai ceva decat pe papusi, niciodata nu a scris in ele, nu le-a rupt, indoit…chiar ma mir, eu nu eram asa :))))
    Va pupic!

  • melly

    Imi place sa cred ca nu din neglijenta au ajuns in acest hal, ii plac foarte mult… bine, s-a intamplat asta cand avea 2 ani si jumatate… daca ma gandesc bine poate mai mult a fost neglijenta mea ca i le-am lasat pe maini si fara supraveghere, acuma a trecut de stadiul acesta, cel putin asa sper 🙂 dar nu-i bai, asa lipite cu scotch par si mai dragi 🙂 semn ca au fost rasfoite de nenumarate ori. Va imbratisam cu drag!

  • melly

    CAmelia! tocmai ce am primit cartea… Doamne! E absolut superba, e minunata! Atat de mult imi place… si cel mai important este ca-i place di lui Bea… in masina, pana cand am ajuns acasa a stat nemiscata urmarind ilustratiile din carte si avand rabdare sa-i citesc tot-tot! Iti multumesc din suflet pentru recomandare. Isi meritaa toti banii! foile sunt de o calitate exceptionala, ilustratiile la fel… ai observat cum straluceste umbrela in lumina? are ceva… care nu stiu cum se numeste… 🙂

  • Camelia Vida-Rațiu

    Melitta, ma bucura mult bucuria ta!!! Asa am fost si eu si sunt de cate ori pun mana pe acele carti, sunt un vis!
    Da, cartea se numeste "o carte stralucitoare" exact din motivul pe care l-ai observat tu pe umbreluta, este fantastica!
    Va imbratisez cu mult drag si…spor la citit!

  • sakura

    Ooh. superb ariciul vostru comestibil!!
    si lectia e super. deci la voi a fost ziua ariciului 😉
    La noi a animalelor marine.

    Ti-ai scos iar muzica de pe fundal, Camelia?

  • Camelia Vida-Rațiu

    Multumim mult, Sakura!!
    Da, scot muzica de fundal in zilele in care articolul are inglobat un video 🙂
    E mai comod pentru cititori.
    Va pupic mult si spoooor in toate 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.