• Cate-n luna si-n stele…

    Zilele trecute, M. mi-a spus, pe neasteptate, ca stelutele locuiesc in suvite de flori de mac! M-a impresionat poezia din cuvintele ei, dar m-am gandit ca ar fi timpul sa abordam aceasta tema si putin stiintific…. Ne-am straduit sa gasim raspunsuri la intrebari precum: De unde vin stelele? Am inceput ziua cu aceasta intrebare, la care am raspuns simplu, reluand un cantecel, pe care l-am cantat si in ziua a 4-a a Genezei. Ciclul evolutiv al unei stele De aici am printat si laminat ciclul evolutiv al unei stelute. Am avut o plansa “de control” si cartonasele cu fiecare etapa in parte. Nu ne-am cramponat in nume, detalii, doar am constientizat ca,…

  • Jocul literelor in stil Montessori – (literele b, f, z)

    Fiind luni, ne-am pregatit de dimineata materialele pentru insusirea urmatoarelor 3 litere necunoscute noua. Am acumulat pana acum 15 litere, pe care am incercat azi sa le combinam cat mai mult posibil, pentru a obtine cat mai multe cuvinte cu ajutorul lor. Literele tactile 1. Ca de obicei, am inceput printr-o recapitulare a celor 15 cunoscute, folosindu-ne de literele tactile (puteti citi aici despre ele si modul in care se confectioneaza). M. inca nu le pronunta corect pe toate, dar asta nici nu mai conteaza in acest moment… 2. Apoi, am folosit tot literele tactile pentru a incepe sa le invatam pe cele 3 necunoscute.  Tavita cu nisip/sare 3. Le-am…

  • Marul

    Life Cycle of an Apple De mult timp visez sa parcurgem aceasta superba tema, iar azi am reusit sa-mi pun planul in aplicare, in sfarsit! Aveam printat (de aici) acest matetial Montessori, ce se numeste Life cycle of an apple (3 part cards), despre care am invatat de aici cum se foloseste. Pentru ca aveam salvat acest filmulet, in care se poate vedea cum germineaza semintele, ne-am uitat mai intai la el, dupa care am urmat si noi pasii ceruti in materialul Montessori: am asezat, in ordine, primul set de cartonase (cel care e decupat impreuna cu numele fiecarei etape ale metamorfozei). Iar in etapa a doua am folosit cartonasele alcatuite…

  • Pretty Bugs Preschool Pack

    Pentru ziua de azi am ales un pachet de activitati pe tema insectelor, pachet pe care l-am gasit pe blogul acesta, pe care il recomand din tot sufletul, aici, sub numele de Pretty Bugs Preschoool Pack.  Si, pentru ca totul sa devina si mai distractiv, am confectionat, din argila polimerica, toate “personajele” din pachet (le folosim si in jocul literelor, in loc de flashcards, in I spy jar si multe, multe alte jocuri). Tutorialele pentru fiecare in parte le gasiti aici (melc, fluture si libelula, copac, soare si nor, buburuza, omida). Acesta e intregul pachet printat. Bugs and creature naming: Noi am inceput prin a invata cum se numesc gandaceii…

  • Our Peppa Pig Day

    Noi ne-am luat azi libertatea de a declara (in lumea caminului nostru) Peppa Pig Day, prin urmare, toata ziua ne-am jucat si am invatat cu si despre ea si familia ei de o veselie molipsitoare! Am primit, de curand, de la prietena noastra draga, Adina, 5 carticele in engleza (multumim din suflet!!!). Printre aceste carti, 2 sunt cu Peppa, iar cand le-a vazut M. a topait de fericire ca un fluturas in soare deci, cu ele se cuvenea sa organizeze mami activitati mai intai. Ele se numesc: Lost Glasses si Peppa’s Baloon Adventure… …si se adreseaza copilasilor care incep sa desluseasca tainele limbii engleze, sunt atat de frumoase, au copertile si…

  • Pisica

    Desi mami sufera de o fobie acuta de pisici, si-a calcat pe inima si a organizat aceasta lectie dedicata ei, deoarece M. e indragostita de “Motanul incaltat”!  De aici am invatat sa desenam pisica. Am facut impreuna conturul, iar M. a colorat pisicuta, dupa care, tot ajutata de mana lui mami am scris cuvantul pisica (pentru ca stim literele acestea si am profitat de ocazia de a le exersa). Am urmarit acest emotionant filmulet despre cat de afectuoasa poate sa fie o pisica cu puiul ei, dar si acestane-a induiosat mult, mult!  Cartile de joc educative, de la editura Gama (aici am scris despre ele) ne-au venit iarasi in ajutor…

  • Tutorial – Buburuzele cu aripi mobile

    Pentru a confectiona aceste dragalase buburuze cu aripile mobile aveti nevoie de materiale care costa in jur de 5 ron (doar rabdare va trebuie putin mai multa): Tiparul/template-ul il puteti gasi aici (am gandit 5 cercuri mari, 1 cerc mic si un patrat pe care se va scrie cifra).   ~ 2 coli A4 de carton rosu (din care decupati 10 cercuri mari) ~ 3 coli A4 de carton negru (din care decupati 10 cercuri mari si 10, mici) ~ lipici de hartie ~ 10 perechi de ochisori mobili (cei de 3 mm costa 0,30 ron bucata) sau un strop de vopsea alba (cu ea puteti face puncte mici, pe post…

  • Broscuta – Montessori

    Tema “povestilor” noastre de azi mi-a fost inspirata de un cantecel de-al lui Wendy, numit Green Frog. E dragut, haios, iar M. il adora…ii place faptul ca se scalambaie si scoate limba deodata cu Wendy, cu mami, ba il mai pune si pe tati sa cante si sa se strambe 🙂   Am apelat din nou la materiale printabile de la Montessori, pe care le-am perforat si inclus in dosarelul nostru de Stiintele naturii (in care avem deja plansele cu papadia si cu buburuza). Primul imi place in mod deosebit deoarece descrie anatomia broscutei scurt si cuprinzator, exact cat ii trebuie unui copil mic. Pe rand sunt descrise ochii, picioarele…

  • Buburuza

    Ne leaga amintiri atat de frumoase de aceasta vietate rotunjoara si “pistruiata”! Inca din momentul confirmarii, prin ecografie, a faptului ca M. este in burtica lui mami, o buburuza draguta-foc a aterizat pe bratul ei, desi se alfa intr-o incapere unde, in mod normal, nu te-ai astepta sa o intalnesti! Din acea clipa, in mod regulat, ne viziteaza cate o buburuza, desi locuim la ultimul etaj si avem plase la geamuri…se aseaza linisita pe perdea si parca sta si ne vegheaza, asemeni unui ingeras pazitor! In imaginea alaturata, mami facuse poza unei buburuze ce tocmai venise in vizita la noi, la o luna inainte ca M. sa implineasca 1 anisor…

  • “Oda simplisimei flori” – papadia

    De un pagan te-nvrednicesti tu, neluata in seama, floare de rand, Samanta sa faci pe pamant e tot ce doresti. Alt gand nu porti. Dar infloresti si asfintesti alcatuind o aureola de sfant. (“Oda simplisimei flori”, Lucian Blaga) M. e complet fascinata de papadii in ultima vreme (dar cine nu este?!). De cum iesim afara, fuge la ele si la copaceii ei dragi. Si, pentru ca au asa o insemnatate mare pentru ea, m-am gandit ca putem dedica o zi intreaga studiului lor. Le-am analizat de zeci de ori cand am iesit la joaca, dar in casa nu le-am adus niciodata deoarece asa facem noi, nu rupem nicio planta doar…