Cu chelie sau fără chelie…
Credeați că la 6 ani, copilul nu vă mai poate crea „emoții” lingvistice?
Eu m-am albit azi la față când, la coborâre de taxi, M. întreabă cu cel mai senin și inocent zâmbet:
– Mami, de ce e atât de chel la dinți domnul șofer?!
Da, ne adunăm repejor picioarele și ne îndepărtăm cu viteză de mașină în asemenea momente…
(6 ani și 4 luni)
6 Comments
Unknown
Scumpa mea!
Stai linistita , Luci si acum ,la 9 ani ,le tranteste cateodata fara sa -si dea seama.
Miiii de pupicei !
Camelia Vida-Rațiu
Vai, Gabriela! Eu credeam că mai avem doar un picuț și scăpăm de episoade de-astea!!!
Vă pupic mult!
Unknown
:))) Ieri m-am intalnit cu cativa colegi de la serviciu, la o cafea. Au venit, desigur, si A, impreuna cu cei doi copii. La un moment dat, Clara, in varsta de cinci ani, imi spune: "mami, I. mi-a lasat saliva lui pe frunte!" Sotul unei colege si prietene de-ale mele tocmai ii daduse un pupic pe frunte … 🙂 Asa ca … :)))
Unknown
By the way! Happy World Book Day! 🙂
Camelia Vida-Rațiu
Vaiii, Ramona!! Îmi pot doar imagina figura celui care și-a lăsat saliva pe fruntea Clarei!!!!
Eu îi dau copilului dreptate – uram și eu, în copilărie, să fiu pupată (din aceleași motive).
Eu vă pupic virtual, e mai igienic :)))).
Camelia Vida-Rațiu
La fel și vouă, dragii noștri.