Fine motor skills,  Recomandari (diverse),  Recomandari (Jocuri si jucarii),  Scrisul de mana

Scrisul – activitati si materiale utile

In special atunci cand vine vorba de copii, cred cu tarie in teoria pasilor marunti, maruntei, dar ganditi cu mult cap de catre parinti/educatori. Imi place sa elimin tot ceea ce inseamna balastu din educatia copilului, incerc sa fac cele mai inspirate alegeri, sa nu ii incarc inutil programul, creierul. 

De aici porneste ideea articolului de fata. Si mai am un motiv puternic: intr-una din serile trecute terminam de realizat literele tactile, de mana. De cum le-a vazut, M. m-a implorat sa ii dau voie sa se joace cu ele, sa isi treaca degetelele peste ele. Se intampla sa fie cam cu o jumatate de ora inaintea orei de culcare, deci nu am prea fost incantata, dar pana la urma am cazut de acord ca ne vom juca doar cateva minute, dupa care vom merge in pat. Ei, in aceste cateva minunte, s-a petrecut magia…era pentru prima oara cand M. vedea literele de mana, prin urmare, pe unele le aseza cu capul in jos… Ca sa ii vin in ajutor, am apelat la literele realizate de mine din argila (mici, de tipar) si am inceput sa facem perechi – litera de mana, litera de tipar. Nu mi-a venit sa cred cat de mult ii place jocul si cat de mult se poate invata prin intuitie: am procedat conform motto-ului montessorian (“Never help a child with a task at which he feels he can succeed”), adica am lasat-o sa se descurce, sa intuiasca de una singura semnificatia literelor de pe cartonase, iar acest lucru a inseamnat enorm pentru memoria ei. A insemnat atat de mult incat, a doua zi, dimineata, M. citea de una singura un text scris de mana si isi dorea foarte mult sa o invat sa scrie cu litere de mana!

Daca mi-ar fi spus cineva, cu ani in urma, ca acest lucru este posibil, l-as fi trimis la plimbare politicos.

M-am intrebat zile la rand cum se poate una ca asta si cred ca am aflat raspunsul: metoda montessoriana de citit si scris este absolut geniala. Cred ca aici sta tot secretul – acum 1 an parcurgeam cu M. literele mici, de tipar, cu multa seriozitate, rabdare si asiduitate, am asezat o baza peste care tot ceea ce a urmat a venit mult, mult mai usor.

La literele mari, de tipar, lectiile deja aveau o viteza mult mai mare, iar acum, cand trecem la literele de mana, cuvintele nici nu-si mai au rostul – practic, am avut nevoie de maxim o jumatate de ora ca ele sa fie asimilate!

Asadar, am gandit acest articol ca pe o colectie de idei/activitati/materiale (aproape toate montessoriene) pe care eu le-am folosit sau urmeaza sa le folosesc in lectiile noastre de asimilare a scrisului, atat cu litere de tipar, cat si cu litere de mana. 

Lista nu este exhaustiva (caci sunt sigura ca am omis multe materiale), deci am sa va invit sa veniti si voi cu idei/metode personale, astfel incat sa existe un articol cat mai complex pe aceasta tema, ce sa fie util oricui si sa se plieze pe toate gusturile/preferintele.

M. a fost, de foarte mica, fascinata de creioane…dupa cum se vede, nici noi nu am scapat de scrisul pe pereti. Nu m-am panicat deloc atunci, nu m-am suparat pe ea, ci pe mine – a fost momentul in care am stiut ca trebuie sa gasesc activitati ce sa-i satisfaca aceasta curiozitate, aceasta dorinta de a-si misca mult degetelele.

O singura regula am avut in tot procesul acesta: am respectat cu sfintenie sfaturile Mariei Montessori, acelea de a parcurge mai intai o multime de activitati practice, de dezvoltare a motricitatii fine inainte de a trece propriu-zis la litere si cifre.

Nota: Deoarece numarul lor este mare, in cele ce urmeaza, voi face trimitere doar la unele dintre activitatile parcurse de catre noi (dar le gasiti pe toate in arhiva blogului).

Iata cam care au fost acelea:

1. Transfer de bobite (aici), vopsitul orezului(aici). Nu sariti peste aceste activitati – asezati aspiratorul la indemana si lasati copilul sa exploreze, este o joaca ce implica o cheltuiala minima, dar rezultatele parcurgerii ei sunt de milioane!


2. Transfer si sortare de bobite (aici). Daca s-ar putea, M. s-ar juca toata ziua in acest fel!

3. “Bobitele” de cereale si matematica (aici). Combinati splendid matematica sau literele cu banalele cereale si veti obtine o joaca minunata!

4. Transferul apei (aici), transferul grisului (aici). Extrem de importante sunt aceste tipuri de transferuri, iarasi va sfatuiesc sa le acordati atentie si importanta maxime.


5. M. invata sa mature (aici) si sa ruleze placemat-ul:


6.Bucataritul (aici, aici). 

Tot din categoria “Montessori practical life”, aceste activitati vor dezvolta armonios incheieturile mainilor si vor intari si pregati muschii degetelor pentru scris.


7. Asezatul mesei (aici):

8. Joaca in sensory bin (aici).

Lasati degetele copiilor sa simta tot felul de texturi, sa pipaie, scormoneasca dupa obiecte pe care voi le asundeti in tavite/cutiute.

9. Din nou sensory bin (aici, aici):


10. Strugurii (aici, aici).

Sunt jocuri ce M-ei i-au placut la nebunie, destul de dificile pentru un copil mic, dar care sunt excelente in dezvoltarea motricitatii fine.


11. Curatatul capsunelor (aici):

12. Agrafele de birou (aici). 

Insiratul agrafelor de birou, chiar daca pare simplu, este destul de dificil pentru copii – incercati jocul, nu veti regreta! Veti observa cate miscari maruntele si inghesuite va face micutul pana cand va reusi sa imbine agrafele intre ele – este un exercitiu excelent ce il precede pe acela al legarii sireturilor, al realizarii de noduri, spre exemplu.


13. Clamele de rufe (aici):

Clamele de rufe (eu le prefer pe cele din lemn) trebuie “ciupite” pentru ca “falcile” lor sa se deschida – acest ciupit este cheia succesului folosirii lor – degetele vor presa clama in mod similar modului in care tin creionul in manuta.

14. Tot clame de rufe (aici):

15. Alte clame de rufe (aici):

16. Pipeta (aici). Beneficiile si metoda utilizarii pipetei seamana mult cu cele ale folosirii clamelor de rufe, deci nu o ocoliti!

17. Surubuim (aici).

Excelenta activitate si aceasta, iar daca aveti un baietel ce refuza clamele de rufe, surubuitul le poate inlocui cu succes.


18. Decupam, taiem hartie (aici).

Aceasta este o activitate de precizie mai mare, de copilas mai avansat, dar la care se poate ajunge repede daca se parcurg jocuri precum cele prezentate anterior.

19. Lipim bucatele de hartie (aici).

Dupa ce am invatat sa decupam, putem si lipi bucatelele de hartie. Cumparati adeziv la tub, lasati micutul sa il manevreze de unul singur – il va invata sa dozeze corect cantitatea, forta de apasare a tubului, a hartiei lipite.


20. Snuruitul si mozaicul (aici). Sunt convinsa ca foarte multi copilasi dispun de un mozaic similar cu al nostru. Este excelent, il recomand din tot sufletul!


21. Alt snuruit (aici). Puteti snurui si pe macaroane, pe obiecte din lemn, margelute etc.


22. Geomag si Geoboard (aici)

Imbinati, fara nicio teama, geometriile (plana si in spatiu), cu activitatea motrica! 

Cei mici sunt avizi sa invete despre formele geometrice, iar daca de la aceasta varsta le oferiti posibilitatea de a si “simti” cu degetelele aceste forme, exista toate sansele ca in viitor sa le indrageasca, sa nu se teama de ele.


23. Rezolvatul puzzle-urilor cu piese mari si mici.

Degetele sunt foarte implicate in procesul de rezolvare a unui puzzle – provocati micutul sa iubeasca atat piesele mici, cat si pe cele mari.

24. Jocul cu magneteii (aici).

Pledez din tot sufletul pentru joaca cu magnetii (evident, sub supravegherea unui adult), iar cartea de fata este splendida in cazul copiilor care deja isi coordoneaza bine degetele.

25. Tavita cu magneti (aici).

Daca doriti sa imbinati literele cu motricitatea fina, realizati o tavita cu magnetei, precum cea din imagine – nu veti regreta faptul ca ati depus acest efort!

26. Pictatul cu buretelul (aici).

Costa putin de tot, joaca este superba, iar copilasul va fi in al 9-lea cer – trebuie incercata de catre toata lumea!

27. Pictatul cu betigasul ORL (aici, aici). Este una dintre activitatile cele mai dragi noua, putin mai complicata decat pare, dar cu rezultate fantastice!


28. Plastilina (aici, aici) cred ca exista in orice casa in care sunt copii si bine face ca este asa! Maria Montessori recomanda din tot sufletul joaca in argila…daca ar fi existat si plastilina pe vremea ei, cred ca ar fi ridicat-o la rang de regina.

 

Puteti combina (ca aici) modelatul cu matematica, si iata ce puteti obtine:

29. Argila cu uscare la aer (aici). Nu ratati nici argila cu uscare la aer – nu este toxica, are o textura extrem de prietenoasa cu pielea copilului, deci utilizarea ei aduce dupa sine si o minunata experienta senzoriala.


30. Nisip de modelat – Shape it! si Bubber (aici) si aici.

31. Tavita cu sare, tablita si pensula (aici).

Fara tavita cu sare nu se poate! Lasati copilasul sa traseze, cu degetelul, forma literei sau a cifrei si veti observa stupefiati ca, desi pe hartie inca nu le poate scrie, in sare totul este infinit mai simplu. Dupa ce folositi tativa cu sare, apelati si la o tablita de dimensiuni micute si la o pensula umezita in apa. Joaca devine extrem de interesanta, educativa, placuta celui mic.


32. Creta triunghiulara (o gasiti de cumparat aici).

Atunci cand vine vorba de ustensile de scris recomandate manutelor copiilor, recomand cu mare caldura creta de acest gen, triunghiulara – este mult mai usor de tinut intre degete si il ajuta sa invete sa tina corect in mana si creionul.

33. Creionul de scris pe care il recomand eu este unul “jumbo”, adica gros (dar trebuie sa fie si usor). 34. Creioane de colorat, daca se poate, ar fi bine sa aiba si ele forma triunghiulara.


35. Pensula jumbo este perfecta pentru cei mai mici dintre copiii nostri.


36. Pensula subtire trebuie alternata cu cea foarte groasa imediat dupa momentul in care cea din urma este bine stapanita.


37. Do a Dot (aici) sunt niste tubulete ce au in varf buretei. Sunt excelente si ele in dezvoltarea motricitatii fine, nu le ocoliti daca le puteti achizitiona.

38. Tablita magnetica este si ea foarte utila, creionasul aluneca usor, este de dimensiuni mici, are o greutate redusa, poate fi luata in calatorii etc, deci o vad ca fiind indispensabila.

39. Stampilutele seamana putin cu ideea de Do a dot, nu sunt scumpe, sunt frumoase si pot inveseli mult joaca celui mic.

40. Set de cusut (cu ac de plastic, il puteti achizitiona de aici) – M. si-a dorit mult un ac doar al ei, inca de anul trecut… Am gasit acest set, cu gherghef si ac din plastic moale, cu varful bont si il gasesc excelent pentru cei copilasii care doresc sa stapaneasca arta cusutului.

41. Razboi de tesut (aici). Inca nu ii ies M-ei “paturicile” la care viseaza atat de mult, dar joaca in sine ii place – trebuie multa concentrare, dexteritate si, nu in ultimul rand, rabdare cu carul, calitati necesare si in scris, nu-i asa?

42. Tors, facut ghemul, impletit (aici). La acest capitol deja stam bine, iar asta ne da curaj sa visam si la tesut si cusut…


43. Montessori metal insets (aici).

Excelente sunt aceste inset-uri montessoriene!!! 

Iar faptul ca se realizeaza si in Romania (la preturi incomparabil mai mici fata de cele la care se pot achizitiona de dincolo) este nemaipomenit.

44. Sabloane din plastic – sunt ieftine, folositi-le cat mai mult. Ele functioneaza dupa acelasi principiu ca si metal inset-urile prezentate mai sus, iar beneficiile utilizarii lor sunt uriase.

45. Tangram (aici).

46. Montessori pattern board (aici).

Intotdeauna incepeti cu labirinturi cu ajutorul carora micutii traseaza imaginar linii drepte, si nu unele curbe, rotunjite – este mai putin coplesitor si il familiarizeaza si cu formele literelor de tipar (pe acestea le va vedea, de la varsta mica, in carti, deci cu ele e bine sa incepem lectiile si nu cu literele de mana).

47. Labirint (aici).

Incetisor, va puteti apropia si de labirintul cu linii ondulate, care va obisnui manuta cu formele literelor de mana.

48. Literele tactile, de tipar (aici). Daca ma intrebati pe mine, acestea sunt cele mai importante in procesul de invatare a scrisului si al cititului, deci va sfatuiesc sa nu sariti peste ele!

Nu credeam nici eu insami cat de puternic se intipareste forma literei in memoria tactila a copilului si cat de mult il pot ajuta aceste cartonase… Odata asimilate acestea, cel putin jumatate din drumul invatarii literelor este parcurs!

49. Literele tactile, de mana am reusit sa le realizez de curand, dupa cum va spuneam la inceputul articolului. 

Va urma un articol pe aceasta tema, in care va voi explica ce materiale am folosit si cum anume am reusit sa decupez literele.

50. Tablitele pentru scris corect literele si cifrele (aici) sunt si ele geniale! La nici doua zile de la folosirea lor, M. scria perfect toate cifrele (literele deja le stia, doar la cateva dintre cifre mai avea micute probleme). 

Vi le recomand cu mare, mare caldura!

51. LeapFrog – scrierea punct cu punct(aici). Aceasta consola ne-a ajutat foarte mult la inceputurile noastre intr-ale scrisului. Si acum M. mai are momente cand o cuprinde nostalgia si isi doreste sa traseze litere cu ajutorul simpaticului catelus.

52. IQ FUN – Labirinturi (editura Gama) si Scrierea (editura Gama).

Sunt doua seturi de carduri reutilizabile (pe care scriem, dupa care stergem), despre care voi scrie si pe care le adoram! Labirintul pregateste manuta sa traseze buclele din litere, deci ii acordam multa, multa importanta.


53. Exercitii grafice (aici). Noua tare mult ne plac aceste fise, iar daca si voua, gasiti mai multe in Printabile, sus, pe bara blogului.


54. Hartia de calc (aici, aici).

Noi am folosit foarte multa hartie de calc in invatarea literelor de tipar si asa ne propunem sa facem si cu literele de mana. Daca hartia de calc va fi si pe placul puiutilor vostri, veti avea mari sanse ca scrisul sa fie stapanit mai usor.

55. Caiet “scrie si sterge” (aici) l-am descoperit intr-un articol complex, in care regasim si alte idei de materiale utile, articol scris de Andru si pe care il puteti citi aici. Este un caiet excelent in exercitiile de trasare a literelor (ador faptul ca in el gasim toate literele alfabetului roman, precum si ideea ca “nu se temina niciodata”, scrii si stergi la infinit, iar dupa ce termini cu el, il poti darui altui copilas ce invata sa scrie).

56. Magna board (aici) este un instrument montessorian splendid, despre care voi scrie in curand si care functioneaza pe principiul unor bilute metalice si a unui creionas cu varful magnetic. Este frumos, interesant, util, cu singurul amendament ca literele “z” si (partial) “w” nu se scriu la fel ca cele din limba romana.

57. Citesc si privesc (editura Girasol) face parte dintr-o colectie de carticele ale caror text este de mana! Din pacate, observ ca nu mai exista pe piata, dar sper din tot sufletul ca se va reedita!

Este cartea din care M. a citit, dupa cum va spuneam la inceputul acestui articol, imediat dupa ce a luat cunostinta cu literele de mana, prin urmare ne ramane draga, draga si foarte aproape de suflet!


Si iata primele incercari ale M-ei de a scrie de mana:

Nota: Articole excentele pe tema Handwriting without tears au fost scrise de catre Raluca (Caiet pentru casa mea) – nu le ratati!

In speranta ca articolul va este util, va invit sa veniti voi insiva cu propuneri, adaugiri.

O zi frumoasa va dorim!

(4 ani si 9 luni)

29 Comments

  • Andrea

    In sfarsit, articolul mult asteptat! Iti multumesc ca l-ai postat! Esti o comoara. Sunt foarte foarte curioasa cum ai reusit cu literele de mana de culoare roz… O parte din materialele din articol le am, altele urmeaza sa le cumpar. Am gasit ieri creioare triunghiulare de la Herlitz intr-o librarie fantastica din oras. Sa vad daca ei sau vecinii lor cu magazin de hobby au ce imi mai lipseste din lista de mai sus :)))

  • andru

    Bine v-am regasit, Camelia&M.! Ce articol pasionant, finalul imi da de inteles ca vor urma alte dezvaluiri nemaipomenite! M. scrie deja asa de frumos incat e limpede ca tot ce ai facut, a functionat. Eu am prezentat cateva dintre materialele folosite de noi, in timp, aici> oglinzi.blogspot.ro/2012/11/pregatirea-pentru-scris.html.

    Sunt curioasa cum v-ati descurcat cu caietul acelsa tip scrie&sterge – pentru Una afost tare frustrant sa foloseasca markerul specific, varful prea gros o impiedica sa realizeze detaliile frumoase ale fiecarei litere. Pana la urma, am multiplicat paginile si-a folosit creionul obisnuit pe hartie.

    Va doresc muuult spor si multa bucurie in tot ce faceti!

  • Anonim

    Bună ziua! Aş dori să ştiu ce părere aveţi despre această culegere de poezii pentru copii: libris.ro/practic-pentru-copii/aritmetica-lui-pogonici—victor-tulbure-PAR978-973-47-1419-3–c7884–p567492.html. Credeţi că vă poate fi de folos în ceea ce v-aţi propus?
    ps: Din păcate, chiar dacă ne dorim să facem ce e mai bine pentru copii, lucrurile nu pot funcţiona în felul acesta şi în şcolile de stat, mai ales când urmează să începi noul an şcolar cu 37 de elevi în clasa pregătitoare, iar materialul primit este insuficient.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Buna ziua si multumesc pentru link! Nu cunosc "Aritmetica lui Pogonici", dar versurile data spre exemplificare pe site imi plac foarte mult, iar pretul cartii este,si el, foarte bun, deci cred ca voi cumpara si eu cartea pentru jocurile noastre cu cifrele.
    Stiu ce se intampla in invatamantul romanesc, e si motivul pentru care am luat taurul de coarne si am decis sa-mi invat singura copilul sa scrie si sa citeasca.

    O zi frumoasa, multa sanatate si spor in lucrul cu micutii!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Si eu iti multumesc, Andrea! As fi vrut sa il public mai repejor, dar a durat foarte mult sa aranjez tot materialul, fotografiile, linku-urile etc…
    Ma bucur mult ca ai gasit creioanele cu pricina! Eu tin minte ca am vazut, candva, si creioane de scris cu forma triunghiulara, dar nu reusesc sa dau de ele in nicio librarie 🙁 Ma intreb daca se mai fabrica…
    Iti promit ca articolul urmator va fi pe literele tactile!

    Va pupic mult!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Bine ei revenit, Andru!
    Multumim frumos pentru cuvintele frumoase! Da, eu nu eram inca pregatita de pasul acesta, caci pregatisem materiale pe care inca nici nu am avut ocazia sa lucram…mi se parea firesc sa parcurgem mai multi pasi pana cand sa ajungem la litere scrise lizibil. Evident, mai trebuie multa practica, deocamdata de scris doar vreo 10 litere scrie, dar pe mine cel mai mult ma bucura faptul ca le recunoaste pe toate (dupa o prezentare atat de sumara) si ca citeste text scris de mana fara probleme.
    Poate ca e de vina si pauza de la activitati complexe, ce i-a permis sa-si relaxeze suficient de mult creierul, nu stiu…

    Caietul despre care vorbesti inca nu l-am folosit, dar am observat ca si fisele din setul "Scrie si sterge" (ed. Gama) sunt tot destul de inghesuite. In asemenea cazuri, apelam la o carioca cu varful mai subtire si scriem cracterele mai aerisit (sarim peste 2, 3, in functie de cum e cazul, ca sa avem destul spatiu).

    Si noi va dorim spor in toate, multa sanatate, va pupicam mult!

  • Raluca

    Excelente recomandari, Camelia! Pe o parte dintre ele le folosim si noi deja cu bune rezultate, dar M. este pilda cea mai clara ca un plan bun si organizat da rezultate spectaculoase. Articolul e foarte complex si iti multumim din suflet pentru el!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Iulia, iti multumesc din suflet – cuvintele voastre frumoase sterg orice urma de oboseala si ma incurajeaza sa merg mai departe.

    Te imbratisez cu drag!

  • Iulia

    Oamenii ca dvs ar trebui sa se ocupe de crearea de materiale si planificari pentru copiii din invatamantul prescolar! Admiratia mea fata de munca dvs este enorma si mi-ar placea sa cred ca in momentul de fata, o multime de profesori si de educatori citesc articolele dvs si merg in clasele lor si pun in aplicare aceste idei minunate!
    Eu personal ma minunez de fiecare data cand primesc cate un mail ce ma anunta ca ati publicat un nou articol si il citesc pe nerasuflate!
    Felicitari pentru acest articol deosebit și foarte complex, linkurile sunt foarte utile si pozele minunate! Mult spor in continuare ii dorim micutei M. la descoperit minunile lumii si la deslusit tainele cele mai ascunse!
    Cu drag,
    Echipa HaiLaGradinita.ro

  • Camelia Vida-Rațiu

    Dragii mei, cuvintele voastre m-au emotionat atat de mult, incat am avut nevoie de multe ore de cugetare inainte sa vin cu un raspuns!
    Sunt foarte onorata, va multumesc din suflet pentru aprecieri si pentru caldura extraordinara ce razbate din randurile voastre.

    Va imbratisez cu mult, mult drag!

  • Unknown

    Buna, va urmaresc cu drag de mult timp, si astept cu nerabdare noile postari. Desi R. e mult mai mic (2 ani jumate), ne-am inspirat foarte mult din activitatile voastre..atat de mult incat am ajuns sa modelez litere din argila polimerica. 🙂 Am o singura intrebare: cum reusesti sa te organizezi? Aveti un program prestabilit? Dupa intrebare, cred ca iti poti da seama ca imi consider viata total haotica. Oricum te felicit pentru munca depusa, si pentru lucrurile minunate pe care le faceti!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Te salut, draga Ruxandra si te felicit pentru tot ce faci impreuna si pentru micutul tau.
    Ca sa iti raspund la intrebare, zic asa: da, sunt un om foarte organizat, dar nu pentru ca imi impun asta, ci pentru ca e firea mea de cand ma stiu. Se pare ca si M. ma mosteneste, iar aici sta secretul programului meu – reusim sa ne adaptam, sa ne gandim ziua in asa fel incat sa ne si jucam mult, sa si facem treburile casnice etc. E greu, foarte greu, dar nu imposibil 🙂 Trebuie multa vointa si, intotdeauna, un scop precis.

    Va imbratisez cu mult drag!

  • Anonim

    Tot ce postati este foarte frumos si interesant!Sunt multe teme care ma inspira ca dascal.Din pacate, nu-mi pot achizitiona tot ce mi-as dori pentru munca la clasa.
    As vrea sa va intreb in ce ordine ati inceput invatarea literelor.

  • Camelia Vida-Rațiu

    Multumesc din suflet, ma bucur nespus de mult sa aud ca inspir si alti parinti/educatori!
    Singura mea meserie, de cand ma stiu, este cea de profesor, deci stiu cu ce se confrunta sistemul romanesc de educatie si va inteleg perfect. De fapt, in articolul de fata, o mare, foarte mare parte din activitati le recomand de parcurs acasa, cat timp copilul este mic, sau in paralel cu gradinita/scoala – daca manutele celui mic nu sunt antrenate cum se cuvine, educatorului foarte greu ii va fi sa il invete pe copil sa scrie…

    In ceea ce priveste invatatul literelor, toate articolele mele le gasiti sus, pe bara, in pagina numita "Montessori – Citire" ( micatelierdecreatie.me/p/montessori.html), in ordinea inversa parcurgerii lor.

    O zi frumoasa si multumesc inca o data!

  • ssimmona

    Buna! Aseara am cumparat si eu creioane colorate cu forma triunghiulara, dar si un set de doua creioane obisnuite cu aceeasi forma. Acestea din urma sunt marca Stabilo, modelul easy graph, concepute atat pentru dreptaci cat si pentru stangaci. Poate te ajuta informatia ca sa dai de urma creioanelor de acest gen. Pupici!

  • Camelia Vida-Rațiu

    Te salut, draga Simona.
    Da, chiar ieri recomandam unei mamici instrumentele de scris de la Stabilo. Nu am scris despre ele pentru ca in orasul nostru nu le gasim, deci dureaza putin pana cand le comandam si ajung la noi…
    Sunt excelente, ma bucur mult de tot ca asta ai cumparat, chiar urmeaza sa scriu un articol doar pe tema asta 🙂

    Va pupic mult, mult si iti multumesc!

  • talida

    super site-ul!!! abia l-am descoperit si e atta de util!!!!! ma ajuta foarte mult in activitatile cu copiii mei. Cutiile de la sensory bin, decupam…, sortam… sunt cumparate sau confectionate? eu caut de multa vreme asa ceva dar nu am gasit 🙁

  • Camelia Vida-Rațiu

    Multumesc frumos, Talida! Ma bucur mult ca iti place blogul, ca il gasesti util :).
    Cutiuta aceea compartimentata am cumparat-o cu multi ani in urma de la Jysk, daca nu ma insel.

    Va imbratisez si va urez mult spor in toate!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.